Cu neoprenu’ pe dos

– Bă, Je, da’ mata de ce porți neoprenul pe dos?!

– …..?!?!?!

– Ce, tu n-ai văzut că l-ai luat pe dos?

– …..!!!!!!

– Ha ha ha, ce tare!!

– Deci d-aia de abia l-am tras pe mine….

Așa și-a luat Dan o porție foarte sănătoasă de râs azi dimineață. Din fericire, cum valuri de doamne ajută – nema și în apă au fost doar elevii de la școala de surf, secretul lipsei mele de spirit de observație este în siguranță. Și vă zic doar vouă 😀 Cum trebuie să fii surfer adevărat ca să înțelegi care-i fața și care-i dosul unui costum de neopren (să nu credeți că e suficient să bagi de seamă doar etichetele, nici vorbă), se înțelege că eu nu sunt. Ha ha.

Că e decembrie, bate vântul, lupii urlă și apa oceanului e mai rece, am trecut de la neoprenul meu scurt și subțire la unul cu craci lungi și mult mai gros. Luat cu împrumut de la centrul de închirieri. Și cum s-a întâmplat să fie grabă mare să intru-n apă ca Seb să poată trece la pozat, am intrat val-vârtej în costumul tras pe dos, așa cum le ține Domingo pe umerașe. Dar val-vârtej înseamnă, de fapt, o muncă de vreun sfert de oră după care și eu și Seb respiram ca doi atleți ce s-au dus la maraton nepregătiți. Și ne miram amândoi ce naiba are de intră așa greu pe mine, că mărimea părea a fi aia potrivită. De aia.

Ce, se vede că e pe dos? Asta am zis și eu 😀

De valuri nici nu vă mai povestesc... (a se înțelege că nu merită, așa de leșinate erau + placă nepotrivită)