Chorizo flambat, morcilla dulce, conejo-n sos şi flan – cină canario în Guia de Isora

S-a întâmplat că ieri am citit pe net că pentru grupa mea de sânge este indicată carnea de iepure. La nici o oră după asta, sună Angelo să ne scoată la cină şi ce avea el în plan să mâncăm? Conejo adică în traducere din spaniolă în română – iepure! Potrivire întâmplătoare sau semn, iepurele-mi place, nu spun nu, mai mult decât carnea de pui, dar nu atât de mult încât să adopt urecheatul în alimentaţia mea curentă. O dată – de două ori pe lună. Cam atât.

Ne-a dus la un restaurant din Guia de Isora în care mesele sunt de obicei acoperite cu o copertă de hârtie, pereţii tapetaţi cu sticle de vin prăfuite şi mâncarea toată – casero (de casă). Adică genul de restaurant unde se mânâncă bine şi ieftin şi e în afara circuitului turistic. Localul se cheamă Las Goteras şi Angelo spune că obişnuia să fie arhiplin la ora cinei cu vreo doi ani în urmă, aşa de plin încât, cât e el local de familie fără pretenţii şi fiţe, trebuia să faci rezervare cu două zile în avans ca să ai loc să mănânci.

Ce iubesc cel mai mult la restaurantele din Tenerife (şi din peninsulă) e tapasul, adică gustările. E atât de minunat să aştepţi felul principal cum se coace la cuptor în timp ce mănânci ba una, ba alta, toate bune de te lingi pe degete, încât nu mai văd rostul unui restaurant care nu are tapas. La noi au fost raciones, adică porţii mari de tapas. Şi am mâncat tostada (pâine uşor prăjită) cu mojo rojo (sos special canario făcut din ardei, piper şi usturoi), chorizo (cârnat) pe tepuşă flambat, chorizo la grătar necondimentat, morcilla dulce (sau sângerete dar făcut cu zahăr şi nucă) dat puţin la cuptor, salată de ton cu avocado şi cocido (tocăniţă de năut cu carne de porc).

Partea cea mai bună la tapas este că nu te satură. Sau da, dacă eşti la regim (mă rog, dacă o exista vreun regim cu cârnaţi şi tocăniţă). Multe platouaşe pentru toate persoanele de la masă. Dar dacă eşti un om normal într-o zi normală din viaţă, tapasul este să-ţi facă aşteptarea suportabilă şi să dea gurii, mâinilor şi stomacului de lucru. Că este şi foarte delicios, şi mai bine, deşi când ţi-e foame ai mânca şi pietre, dacă sunt niţeluş stropite cu ulei de măsline 😀 .

Şi cum s-a încheiat „degustarea”, aşa, la vreo 15 minute de la sosirea primului platou, a apărut şi iepurele scăldat bine într-un sos maroniu şi dulceag însoţit de un platou cu papas arrugas (cartofi mici, soi special, fierţi în apă cu multă sare). Angelo, că e mai umblat ca noi şi experienţa vârstei îi îngăduie să aibă un gust mai educat, spune că iepurele era cam bătrâior – sau bun atlet. Că nu i se topea carnea în gură în secunda doi. Dar eu şi Seb n-am avut ce să-i reproşăm urecheatului, iar dacă vă spun că Seb a mâncat nu mai puţin de cinci bucăţi de carne, înţelegeţi că într-adevăr a fost bun şi e aşa cum spun.

Cum nicio masă nu se poate încheia fără postre (desert) dacă vrea să fie ţinută minte, am luat flan –  cremă de zahăr ars, care pentru canarioţi este cel mai popular desert. Am încălecat pe-o şa şi v-am spus şi-o poveste cu mâncare, că tot e duminică, zi de fiesta. Toată afacerea, cu tot cu o butelcă de vin tinto (roşu) şi una de apă cu gaz, a costat 45 de euro. Numai bine!

* toate fotografiile sunt luate de pe internet, n-am avut aparatul cu noi aseară; dar imaginile ilustrează cu oarece fidelitate filmul cinei de la Las Goteras.

Nu-s fan cârnaţi, dar cei din Tenerife sunt mai uşori, nu aşa greţoşi cum ştiu eu că trebuie să fie cârnaţii.

Cam aşa, da' cu ton în loc de orez, cu sfeclă, castraveţi, porumb, măsline verzi şi morcov. De fapt, doar avocado şi salata verde sunt corecte în poză. A, da, şi felul în care-s aşezate, că de aia am folosit imaginea asta.

Morcilla dulce e cea mai tare treabă canario sau ne-canario inventată vreodată. Io m-am îndrăgostit.

Mâncarea noastră de năut n-avea şi bucăţi de cârnat... mai bine.

În bucătăria canario nu se mănâncă nimic fără papas: de la peşte şi fructe de mare la iepure, porc sau miel.

Carnea de iepure se găseşte în Tenerife la preţul celei de pui, mas o menos, fiind printre preferinţele canarioţilor

Crema de zahăr ars - desertul pe care-l oferă orice restaurant canario.