Chiar înainte de a ne străluci ideea emigrării în Tenerife, ne bătea gândul să ne cumpărăm o maşină. Je vânduse motorul şi ne mai trebuiau câteva sute bune de euroi ca să luăm ceva cu patru roţi. Nu a fost să fie, şi nu ne pare rău, iar aici când o fi să ne motorizăm, nu credem că va fi o maşină. De aruncat un ochi la anunţuri mai aruncăm totuşi, ca să ne punem la curent cu piaţa.

Primele impresii despre piaţa auto de pe insulă sunt că aici, în sudul insulei, nu se prea poartă maşinile de fiţe, iar cele second, dar vechi de peste 10 ani, sunt cam scumpe.  Spun că nu se prea poartă maşinile de fiţe pentru că nu vezi atâtea BMW-uri câte sunt pe şoselele din Sibiu de exemplu.

În schimbi vezi foarte des mărci ca Renault, Citroen, VW şi fireşte Seat, maşina naţională spaniolă. Rar sunt noi şi de cele mai multe ori sunt buşite sau cel puţin zgâriate, multe fiind ale firmelor de rent a car.

Canarioţii practică şi ei metoda românească de publicitate, cu afişul pe maşina parcată în locuri strategice. Par însă mai insistenţi, pentru că afişele sunt mari, stridente şi uneori chiar câte două pe o maşină.  Cum spuneam, aici în sud însă, îmi par cam scumpe, atât cele din ziar, cât şi cele pe care le vezi pe stradă. De exemplu, în ziar erau zilele trecute două BMW-uri 325 la 3900 de euro, unul TDS Touring din 1997 şi unul TI din 1998, un Alfa Romeo 166 TS tot la 3900 de euro, un Opel Vectra 1.8 Touring din 1997 la 2500 de euro şi un Renault Megane TF-BX, cu ITP-ul lor trecut, la 1700 de euro.

Maşini la mâna a doua ieftine am găsit pe net, la segundamano.es, unde dacă ai baftă te poţi încadra la o maşină bunicică până în 1500 de euro chiar, cum ar fi un Golf 3, dar cu mulţi kilometri la bord.

Maşinile mici mai vechi de zece ani trebuie să treacă însă inspecţia tehnică, ITVInspección técnica de vehículos, în fiecare an. Până la 4 ani sunt scutite, iar între 4 şi 10 ani, inspecţia e valabilă 2 ani. La furgonete, microbuze şi maşini cu tonaj până în 3,5 t, după zece ani verificarea se face odată la şase luni. Spaniolii nu glumesc când e vorba de circulaţie. Chiar şi ciclomotoarele trebuie duse la verificare la fiecare doi ani, când sunt mai bătrâne de trei ani, iar motoarele la fel,  dar  cele mai vechi de patru ani.  Inspecţia costă între 25 şi 40 de euro la maşini.

Cu toate taxele, ca să iţi treci maşina pe nume te costă în jur de 300 de euro, cu tot cu asigurarea obligatorie cea mai ieftină, pe un an de zile. Asta dacă ai ceva experienţă în condus şi nu ai istoric prost ca şofer, pentru că aici bonus -malus chiar funcţionează.

Pentru cei care nu au pretenţii mari de la o maşină, e mai ieftin să o cumpere de aici decât să o aducă cu feribotul, unde cea mai ieftină variantă ar fi undeva la 300 de euro, două persoane, cu Armas, din Portimao, Portugalia, cu o haltă de 10 ore în Funchal, pe Madeira şi sosire la Los Cristianos. La asta se adaugă benzina până în Portugalia, drumul, etc. Altfel, prin Cadiz, feribotul costă peste 700 de euro, două persoane plus maşină, călătoria fiind de două zile cu sosire la Santa Cruz de Tenerife. Cu motorul e mai ieftin, dar nu semnificativ, pentru două persoane drumul fiind în jur de 600 de euro.

Varianta cea mai comodă de a veni pe insulă rămâne astfel avionul, iar cu banii pe maşina vândută în ţară, îţi poţi lua aici ceva rezonabil, dacă vrei să ai mai multă mobilitate decât cu autobuzul.

UPDATE: Ne-am adus pana la urmă mașina noastră pe insula, după mai bine aproape doi ani de la acest articol. Așa s-a nimerit să fie, dar amănunte despre inmatricularea unei mașini în tenerife găsiți AICI și AICI

Join the Conversation

6 Comments

  1. AAA… pi motoru’ meu e ’87 si merge perfect da n-am nimic in tobe !Pe acolo se aud motoarele!?? Oricum multumim din nou pt. informatii! Aveti cate un masaj asigurat!

  2. Pe insulă nu sunt atât de multe motoare câte ai crede că există într-un loc cu clima aşa de blândă.
    Sunt, dar nu ca pe continent. Unii zic că-i tot din cauza crizei.

  3. Fratilor, ma uitai pi site-ul ala cu masini second. La ce oferta era acolo eu v-as recomanda un Peugeot 106. Partnerul e cam scump. Oricum, conform ultimelor studii, Peugeot 106 e cea mai fiabila masinuta a brandului francez. E micuta, fasneata, numai buna pentru Tenerife.

  4. Când o fi să ne fie de musai şi stăm bine ne vom bate capul cu motorizarea. Peugeot 106 e o maşinuţă economică, dar credem că va fi mai degrabă un motor decât maşină.

  5. Da, Da, Da, motor sa fie!!! ca doar nu e primavara vesnic ca sa stai in conserva!Ceva joburi in domeniu nu exista!?( distributie, curierat,mecanica)

Leave a comment

Lasă un răspuns