De când am venit în Tenerife am descoperit cu mare încântare multe comori olfactive. Nu mă refer, cel puţin nu acum, nu în acest post, la mirosul portului şi al oceanului, mirosurile bucătăriilor de toate culorile culturale, la emanaţiile din dosurile hotelurilor sau din gangurile insulei, la izul sărat de alge moarte sau transpiraţia nisipului ud de după ploaie. Ci la minunatele miresme îmbuteliate. La parfumuri. Cu mult timp liber la dispoziţie şi zeci de parfumerii deschise la tot pasul, din puf! în puf! am dat peste noi iubiri. Noi pentru mine, nu foarte noi dacă ne luăm după datele de lansare. SpellBound, Mahora, Fleur de Narcisse, Aqua Allegoria Lilia Bella, Anglomania, Eau des Merveilles, Giorgio, Van Cleef, Cabochard, White Diamonds, Black Orchid, Boudoir, Youth Dew. Câteva. Nu-mi vin în cap toate. Am descoperit că pot iubi foarte multe. Am mai spus-o, ăsta e un lucru extrem de bun. Nu m-ar atrage perspectiva de a purta un singur parfum mereu şi mereu… iată un gând care mă plictiseşte instant.

Nu le-am cumpărat pe toate de mai sus şi nici n-am de gând, deocamdată. Cred că o colecţie de parfumuri mai mare de zece sticluţe nu se potriveşte firii mele gen viaţă-fără-bagaje-şi-dulapuri-aerisite. Dar cum obişnuiesc, mai nou, să mi le achiziţionez în flacoane mici, de 15 ml sau 30 ml, nu va dura o veşnicie să se termine şi să le înlocuiesc cu altele din listă. Deşi sunt foarte încântată de toate achiziţiile mele parfumate, pentru două dintre ele mă simt cu adevărat norocoasă.

Dans la Nuit – parfum al casei Worth şi Ma Liberte – Jean Patou. Două parfumuri care au însemnat ceva în trecut, două parfumuri diferite, două parfumuri care se mai găsesc acum doar în puţine buticuri din lume şi, de multe ori, trec total neobservate de femeia modernă în goană după noile apariţii. Primul reeditat de două ori, al doilea scos din producţie definitiv. Pentru mine ele miros a camera cea bună a bunicii din partea tatălui. Avea camera-dormitor, de zi cu zi, acolo unde se retrăgea seara cu tata-mare, şi camera bună, o încăpere în care dormea singură, când avea nevoie să doarmă singură. Şi în camera asta doar a ei, pe comodă, lângă oglindă, erau mai multe flacoane care miroseau cam aşa, a violetă şi garoafă, iasomie şi ylang-ylang, trandafir şi cuişoare. Parfumuri vintage.

Cum le-am găsit? Cu sticluţele prăfuite şi fără cutii, expuse una în spatele celeilalte, golaşe, ca sticluţele de apă de colonie  în magazinele generale ceauşiste. Stăteau pe raftul din stânga, de la intrare, într-un mic magazin de parfumuri din Las Americas. Raftul – dedicat în totalitate unor astfel de parfumuri rare sau dispărute sau retrase din producţie sau uitate. Cu preţurile scrise pe etichete de un verde fosforescent. 4,50 euro. Atât am plătit pentru fiecare din cele două parfurmuri. M-a intrigat valoarea mult prea mică a esenţelor. Chiar dacă în momentul în care le-am găsit acolo nu le cunoşteam, adică da, ok, ştiam că Worth este o veche casă pariziană de parfumuri, Jean Patou, de asemenea, parcă mai cunoscută decât prima. Dar nimic mai mult. Întocmai asta m-a pus pe gânduri: un parfum Jean Patou la 4,50 euro? E real? E original?

Gândul doi a fost că cine şi-ar bate capul să falsifice Ma Liberte când femeile din lumea-ntreagă sunt înnebunite după Angel şi Nr.5? Iar gândul trei a fost să le testez. Nu s-a întâmplat în aceeaşi zi cu amândouă, că pe raftul ăla mai sunt multe alte „vechituri”, de la case precum Chopard, Dana, Guerlain, etc., şi gândiţi-vă că omu’ n-are decât un nas şi două mâini, cum să poţi testa mai mult de două-trei într-o singură incursiune? Dar în final m-am ales cu ăstea două pentru 9 euro. Eu, vedeţi, sunt o cumpărătoare inteligentă care nu-şi pierde capul în faţa unor chilipiruri. La preţul ăsta puteam să le iau, la naiba, puteam să iau tot raftul, fără să testez vreunul.

Dar când le-am testat, nasul meu care nu ştie multe despre ingredientele din parfumuri, da’ ştie ce-i place, şi-a dat seama că se află în prezenţa unor valori. Dap, aşa e în viaţă, valoarea adevărată poate să aibă, uneori, cel mai mic preţ. Cred că ţine de deschiderea fiecăruia pentru a înţelege şi accepta asta.

Ma Liberte – lansat în 1987, retras de câţiva ani; EdP nu se mai găseşte pe piaţă dar EdT, ce am cumpărat eu, mai poate fi cumpărat on line sau din unele buticuri; e catalogat feminin, dar nasul meu zice că e unisex, deci poate să-l poarte şi Seb.

Dans la Nuit – lansat prima dată în 1924, într-o sticluţă preţioasă manufacturată special de Lalique; relansat în 1985 şi în 2000; lumea spune (pe forumuri) că ultimele ediţii n-au farmecul, strălucirea şi rezistenţa primului parfum, dar mie îmi place şi ce-am găsit (al meu e apă de parfum şi rezistă destul de bine pe piele); nu refuz, însă, o sticlă vintage din cristal Lalique cu esenţa din 1924 (pe 3 noiembrie e ziua mea de naştere, acu’ să nu ziceţi că n-aţi ştiut ce să-mi luaţi – poate fi găsit în târguri de colecţionari).

50 ml, EdT, preţ - 4,50 euro

75 ml, EdP, preţ - 4,50 euro