Dacă e ceva ce urăsc mai mult decât frigul, acela e frigul când te-aștepți la căldură. În această vacanță sunt luată total pe nepregătite: venită cu haine estivale (închipuiță-vă că până și costum de baie mi-e în bagaj, aveam clar în plan să încercăm și Atlanticul portughez), am fost nevoită aici să-mi cumpăr cizme, fular, căciulă… bine măcar că nu-i atât de negru dracu încât să-mi trebuiască mănuși. Cum e, cum nu e, afară-i suficient de rece încât să nu-ți vină deloc să colinzi de nebun, ca turist (din fericire există destule spații închise ce pot fi vizitate). Ce mai, e o toamnă urâtă, udă, cenușie și fără pic de căldură. Ieri s-a mai înseninat puțin, dar n-a ținut mult.

Partea bună în toată afacerea asta este că mi-am luat un super fular de la H&M de vreau să-l port până la epuizare, că timpul e scurt. Ajungem  peste nouă zile acasă și îl voi putea purta în Tenerife numai într-un act sinucigaș prin sufocare. Apoi, cizmele de cauciuc pe care mi le-am tras sunt singurele din Lisabona și de la Estoril, asta însemnând nimic altceva decât că toată lumea le analizează apreciativ. Ba chiar am văzut un nene la circuit chinuindu-se să citească un titlu de pe ele. Printul este de pagină de ziar, dacă nu v-ați dat seama până acum.

Cam asta cu hainele, că în rest îmi suprapun cele două tricouri cu mânecă lungă pe care le am și gecuța. Acum să trecem la lucruri mai serioase. Pe principiul că cine caută bine pe internet, găsește, Seb a dat de singura companie din Lisabona care închiriază autoturisme fără să ceară card de credit. A costat aproape dublu, că neavând un astfel de card cu descoperire de cont ne-au obligat să luăm toate asigurările posibile, dar în final tot e mai ieftin ca în alte țări europene. Deci am luat un Seat Ibiza (de precizat că are doar 10.000 de kilometri și arată ca nou) pentru opt zile cu 177 de euro + garanția de 100 de euro care ne va fi înapoiată dacă o aducem tot cu rezervorul plin și fără probleme. Ei, nu-i bine? Este, cum să nu fie. Și mai tare e că Seb rezervase pe internet  un Peugeot 107 iar când ne-am dus la sediul firmei Guerin să-l luăm, acolo ni s-a dat Seatul.

În timp ce un funcționar relaxat ne completa formularele, un coleg de-al lui vine din garaj cu un Seat Ibiza negru și strălucitor ca un diamant. Eu mă gândeam în glumă că uite ce mare s-a făcut 107-le și ce de s-a schimbat iar Seb credea că o fi pentru altcineva. Închipuiți-vă că ne-am blocat pentru câteva secunde când funcționarul nostru s-a ridicat de la tejghea, a pornit mașina și a zis că suntem liberi s-o inspectăm. Avea doar niște zgârieturi firave pe aripa și portierele din dreapta iar restul – impecabil.

Ce am mai realizat ieri, după ploaie, e că ne-am mutat de la hostelul din piața Marques de Pombal pe motiv-că-oamenii-aceia-nu-e-oameni-cum-se-cade și acum stăm la o pensiune din Bairro Alto. Dar problema aici e că, așa cum mulți oameni care au vizitat Lisabona știu și noi ne-am prins pe piele noastră cea proprie, acest cartier este centrul vieții de noapte lusitane. Dacă ziua străduțele lui par sărăcăcioase dar pitorești și pline de ani, noaptea nu mai vezi nimic de oameni. Puhoaie de tineri gălăgioși cu sticle și pahare de alcool în mână revărsate din sute de cluburi care, oficial, închid la miezul nopții. Și asta pe absolut toate străduțele din Bairro Alto. Grupurile se sparg pe la 4-5 și apoi urmează puțină liniște. Care liniște e întreruptă brusc pe la 6.30 de sticle sparte cu ură, în pubelele de reciclare. Atunci se începe curățenia de pe străzi și nu mai e chip să poți dormi. Deci de aia plecăm din centru, Seb caută acum altă pensiune, poate în afara capitalei.

Tot ieri am vizitat orașul nou, ocazie cu care am aflat două lucruri despre cinematografele portugheze. Primul e că sunt diferite de cele din Spania, și asta în bine: nu sunt titrate. Al doilea e că în mijlocul filmului, când e acțiunea mai activă și punctul culminant mai culminant, ei bagă pauză. Ca la teatru. Se aprind luminile, pe ecranul negru-negru apare cuvântul intervalo iar lumea iese să-și dezmorțească picioarele, la baie sau să cumpere alte cutii de floricele de porumb. Nu sunt de acord cu această pauză. Asta ca să știți. Deși poate fi o soluție de ieșire din criză pentru cinematografe. Floricelele de porumb din pauza de film.

Estoril, circuitul de MotoGP / plouă torențial, temperatura aerului: 12 grade Celsius, temperatura la sol: 13 grade Celsius, umiditate: 87% . Între timp, sesiunea de calificări a clasei 125 cmc a fost amânată din cauza ploii

Au costat puțin sub 20 de euro și le-am luat din piața Figueria, de la o ”pantoferie” portugheză