Azi am muncit ş-am gândit

Urechile nu m-au incomodat, în caz că vă întrebaţi:)

Weekend-ul e sfânt în Tenerife dar pentru noi azi a fost o zi serioasă de muncă. Tot azi, în premieră absolută, şi primul meu post aici, după vreo trei zile de bibilit la site. „Pune şi tu un post acolo, că vezi că eu nu pot”, mi-a spus pe 9 ,  Jeaninoasa, tolănită la soare pe stânci şi dornică de moţăială în zgomot de valuri sparte.
Au fost valuri, nu glumă şi surferii „au luat cu asalt” (cum s-ar spune prin presa noastră) coasta din Las Americas, una dintre cele mai bune pentru acest sport a cărui filosofie încerc să o prind şi eu încet prin lentilele Canon-ului Jeaninoasei, pentru că Pentax-ul meu săracul şi-a ucis acumulatorii. Dealtfel toate sculele mele mă cam lasă pentru că şi laptop-ul are mutra spartă complet şi a orbit definitiv ieri.

Vorbeam însă de muncă. Cum spunea Jeaninoasa aci deja, dimineaţă trezirea a fost la 7, după ce am ajuns acasă pe la 1.  Din fericire nu am făcut tradiţionalii 4 kilometri până la „birou” pe jos, pentru că a venit Dan după noi. La sunetul soneriei primul meu gând a fost că ne-au adus televizorul. Apoi mi-am amintit de valuri si poze.

Suntem pionieri în ale pozatului de surferi pe creasta valului, dar după câteva sesiuni de poze am început să ne prindem. Surferii vor figuri cât mai tari, vor să se vadă pe creasta valurilor în poziţii pentru mine încă neînţelese, pentru că nu sunt întotdeauna spectaculoase, dar mă documentez. În câteva cuvinte..ce-mi place mie nu le place întotdeauna lor şi invers.

Oricum, din această seară, în barul rechinului – Lo Squalo – unde aşa cum ştiţi avem şi biroul -pozele noastre de surf (ale mele, ale Jeaninoasei şi ale maestrului Dan) rulează pe un LCD LG, după ce ne-a venit ideea şi italienii au primit-o ok. Am avut chiar şi clienţi, doi la număr. Pentru că din figura asta toată lumea câştigă, sperăm să se strângă cât mai mulţi surferi să comenteze figurile din slideshow-ul de peste 300 de poze.

Cam atât că ne grăbim acasă.

5 Comentarii