Am plecat la fix în Tenerife – Mitul Adevărul s-a dus azi de râpă

Eu la fostul birou de pe Mitropoliei, unde am cunoscut-o mai bine pe JeAbia au trecut trei săptămâni bune de când am aterizat pe Tenerife şi aflu azi, de 1 aprilie, că ceea ce ştiam demult, este adevărat. Libertatea presei e o vrăjeală, cu care ne place să ne păcălim. Mitul marelui Trust Adevărul s-a făcut ţăndări, odată cu demisia şefului cel mare, Răzvan Corneţeanu şi a scrisorii trimisă de acesta către colegi.

Poleiala aurită a mogulului s-a spălat cu rândurile scrise de Corneţeanu. Auzisem încă din ţară că vor fi schimbări la Adevărul, că vor pleca şefi, că vor fi daţi afară şi alte bârfe de acest gen, care ajung la pălmaşii din provincie iar presiunea de la Bucureşti mai făcea câte un val şi pe la noi. Corneţeanu spune la un moment dat cum îşi vede mogulul angajaţii, legaţi de glie ca iobagii, că vorba aia..”unde să se ducă”. Aceleaşi reacţii le-am primit şi noi de la câţiva colegi. „Sunteţi nebuni? Lăsaţi ceva sigur şi plecaţi acum pe timp de criză?”. De ce nu?

Acum că subiectul e fierbinte, pot să spun că atâtea ameninţări voalate sau directe câte am primit în anul în care am lucrat la Adevărul, nu am primit toată viaţa. Prin asta s-a simţit defapt presiunea de la vârful trustului, care ajunge totuşi mult diluată în provincie. Depinde de şefii mai mici, cât de bine pot filtra mesajele, pentru a-şi menţine motivaţi oamenii. De fapt, pe mine personal, Adevărul nu m-a motivat deloc şi am auzi puţini colegi foarte entuziasmaţi de statutul lor de reporteri Adevărul. Din fericire m-am automotivat cu proiectele personale.

Eu, un umil angajat demisionar, aşteptam zilele acestea o aprobare de la Răzvan Corneţeanu, ca să-mi fie viraţi ultimii bani în alt cont decât cel de la Piraeus. Azi am aflat şi de ce nu şi-a mai bătut nimeni capul cu aprobarile şi că am scris mailul degeaba :).

Acum că sunt „coleg” cu Corneţeanu din nou (ca foşti angajaţi) îl invit pe această cale în Tenerife. E relaxant chiar şi dacă nu prea ai bani..apăi dacă ai. Hola!

2 Comentarii