Aici plouă, noi suntem bine…

Cât de mult am aşteptat această ploaie, atât de prost m-a luat prin surprindere. Nu ştiu, când te gândeşti la ploaie, parcă vezi doar aspectele ei romantice… Că realitatea dură e că ploaia e udă şi dacă afară sunt şi vreo 23 de grade Celsius este şi rece. Deci „rece şi ud” n-are nimic în comun cu romantismul. Asta cu siguranţă.

Azi-noapte m-a trezit Seb pe la ora 04 „Je, afară durduie, trezeşte-te!” (în accepţiunea lui Seb, verbul „a durdui” e sinonim cu „a tuna”). Seb ştia cât de mult îmi doresc (şi, de fapt, el îşi dorea mai mult decât mine) o ploaie cu de toate, fulgere, tunete, adică furtună all inclusive, dar nu prea a apreciat că e miez de somn dulce şi că într-un astfel de moment nu dau o ceapă degerată pe împlinirea unui vis. A înţeles asta câteva minute mai târziu când, pe balcon, se chinuia să imortalizeze fulgerul şi io-i strigam morocănoasă din pat „Ce tot faci pe acolo că nu pot să dorm?!”

Credeam că ploaia va dura cel puţin toată ziua, că aşa spunea Seb-meteorologul-de-serviciu ce anunţase cod galben de ploi, şi în semiconştienţa mea de la ora 04 nutream speranţele unei zile libere. Dar când m-am trezit la 09.30 la soneria stridentă a alarmei, nici urmă de ploaie. Doar nişte nori supăraţi şi obişnuiţi pentru Tenerife. În final, n-a fost o zi de lucru, că Jose, cât de dornic era să muncim, s-a dezumflat total când a văzut că plajele sunt pustii.

Aşa. Am spus la început de text că ploaia m-a luat prin surprindere. Dar nu mă refer la cea dinaintea zorilor de zi, ci la repriza a doua care ţine şi acum. A început pe la ora 13 şi ceva când eram în Las Americas cu Seb. Aveam de gând să ne pierdem ziua prin magazine şi restaurante şi poate ceva somn pe plajă. Dar când s-a pus să plouă încet şi apoi ploicica să se transforme în torenţială, n-a fost nevoie decât de vreo două-trei intrări şi ieşiri de prin magazine ca să ne facem leoarcă. Iar când eşti ud nu prea-ţi mai vine să rămâi în oraş plus că în ce restaurant primeşti haine de schimb?

Plecasem de acasă în pantaloni scurţi şi tricou, asta la sfatul meteorologului-domn-Seb „Azi se fac 27 de grade, n-ai ce să faci cu pantaloni lungi!”. În picioare, încălţaţi cu şlapi, deci aici nimeriţi pentru ploaie. Dar numai la început, că atunci când vrea să te ia cu frig, de la picioare te-apucă, şi de-ţi intră-n oase, frigul mai iese doar cu un duş fiebinte sau o ţuică fiartă. Cum ne îndreptam noi zgribuliţi spre casă, sub bietul adăpost al cearşafului de plajă, ne-am gândit la umbrelele care nu se găsesc mai pe nicăieri de vânzare în sudul insulei, la oamenii ce-şi vor repara tavanele încăperilor după această ploaie, la surferii care-s în Izquierda şi par cei mai fericiţi dintre oamenii de pe insulă, la multe, ce mai, că noi suntem doi gânditori.

Şi-am zis că dacă tot nu opreşte niciun taxi să ne ia, să-l sunăm pe Dan să vedem pe unde e. Şi era bine unde era, că în zece minute ne-a pescuit şi ne-a dus acasă, unde-am mâncat o ciorbă de fasole cu afumătură măiestrită de Seb încă de cu seară şi salată de ceapă.

Acum ne picură-n dormitor, direct în pat, pe partea mea, şi Seb se chinuie să facă scheme de rearanjare a mobilei încât la noapte să dormim fără o oală de strâns apa lângă noi. Sau poate vom dormi pe canapeaua din salon.

[nggallery id=74]