30 de ani si maine ma marit

Cadoul meu cel mai de pret, pentru fiecare aniversare.
Cadoul meu cel mai de pret, pentru fiecare aniversare.

M-am mai gandit de cateva ori anul asta ca in noiembrie implinesc 30 de ani, dar n-am ramas mult pe idee. N-am realizat ca da, intru in categoria doamnelor care au 30 de ani si care nu mai arata a liceence. Iar in ultima luna, apropiindu-se ziua mea, nu m-am mai gandit la numar chiar deloc. Si a venit saptamana de dinainte si Seb m-a intrebat ce vreau sa facem de ziua mea. Si eu, normal, ca intotdeauna, fara idei. Chestia e ca niciodata nu mi-au placut petrecerile date in cinstea mea. Prea multi ochi pe mine, prea multe urari, prea multe cadouri. Si prea multa ipocrizie.

Ultima a fost cand am implinit 18 ani si s-a petrecut ca un fel de nunta: multe feluri de mancare, petrecere in aer liber, formatie cu 7 lautari, dans pana dimineata la ora 8. Ceva exagerat. In ultimii 12 ani am ales modul mai asezat, mai batranesc, de a petrece, cumva asa era mai aproape de firea mea. O zi faina, linistita, cu ceva festiv in ea. In ultimii trei-patru ani s-a nimerit in deplasari, in vacante, sau acasa, gatind pentru prieteni.

Si nici acum nu se punea problema vreunei petreceri, parca nici de gatit nu aveam chef. Vroiam picnic pe plaja sau iesire la restaurant, nici nu-mi prea pasa. Si brusc, cu doua zile inainte de 3 noiembrie, m-a palit: fac 30 de ani!

Nu pot sa las sa treaca banal cea de-a 30-a mea aniversare. Pe-a 20-a nu mi-o mai amintesc si parca-mi pare straniu sa nu. Culmea, de la aniversarea de 10 ani am cateva amintiri destul de vii, cum ar fi melodiile Ace off Bace ce rasunau din casetofon in sala de clase, la scoala, dupa ore, naveta de Brifcor cumparata de tati, eclerurile cu vanilie facute de mami si frunzele galbene de tei ce umplusera curtea in dimineata aia insorita de toamna, de a trebuit sa-mping poarta curtii cu forta, asa de multe frunze se.asternusera. Deci trebuie sa fie memorabila, i-am zis lui Seb.

Si a fost. 31 de trandafiri exact cand ma asteptam cel mai putin, o tirada de baloane colorate aruncate peste mine la miezul noptii, exact cand implineam cei 30 de ani, un laptop mic si nou pe care sa-mi scriu prima carte, o spovedanie tulbur`toare si eliberatoare chiar in dimineata zilei mele de nastere. Intr-o duminica.

Si a fost chiar mai memorabil de-atat. A plouat. Mult si torential, iar asta e rar in Tenerife, cu atat mai rar in sudul cel arid. A fost cod galben de ploi in insule si la noi a plouat cel mai mult, unde intotdeauna e invers: se anunta cod portocaliu de ploi si vijelii in Canare si cand vine marea furtuna, doar doi stropi cu soare.

Si pentru ca a plouat aproape toata ziua, ne-am petrecut dupa-amiaza-n casa, cu usa de la terasa inchisa!!! Doar cand ploua torential stam cu usa de la terasa-nchisa, in rest, tot timplul anului, aer liber. Si am stat noi inauntru, ca la gura sobei, facand un puzzle cu pasarele si flori, pe un covoras langa geamul usii, eu lipind piesele, Yago dezlipindu-le, asa cum se fac puzzleuri la varsta noastra :). Si tot pentru ca a plouat, pe vulcanul de langa noi a nins. Tot de ziua mea.

Si n-a mai fost picnic, nu din cauza ploii oricum, a fost restaurant cu multe legume (si cartofi prajiti, parca am inebunit in ultimul timp cu cartofii prajiti) si urmatoarea zi am si gatit pentru prieteni. Da, incerc sa-mi fac prieteni, am o obligatie morala, pe care mi-am pus-o singura, ca doar ne vor fi nasi de cununie. Da, ne-am gasit nasi, maine ne casatorim.

Si acum am 30 de ani. E bine, imi place. Sunt convinsa ca cea mai frumoasa parte a vietii mele acum incepe. Are legatura cu noi proiecte, noi pasiuni, noi si vechi descoperiri. Viitorul arata bine, iar prezentul e grozav.

Scroll to Top