Un mesaj optimist: corpul uman este perfect capabil să dea naștere

Când vorbim cu copilul despre cum se nasc copiii, avem două mari opțiuni: să le spunem povești sau să le spunem adevărul.

La capitolul povești nu mă bag, se pare că sunt multe și foarte fantastice, de te întrebi ce e oare mai ușor de înțeles pentru copil, povestea SF sau adevărul anatomie noastre. Din întâmplare am ajuns pe un forum mămicesc la niște discuții despre ce le spunem copiilor când ne întreabă despre concepție și naștere și am rămas paf de cât de inventivi pot fi părinții când vor să evite o discuție directă și onestă.

Apoi, tot de pe același forum, la partea cu adevărul, deși ar trebui să fie foarte simplu și să le explicăm noțiuni de anatomie, am aflat că adevărul are mii de fețe. Că nu e minciună să-i povestim copilului că bebe se naște prin burtă, că doctorul taie burta mamei și-l scoate pe mititel dinăuntru.

Eu nu spun că asta nu este realitatea multor nașteri, că din ce în ce mai mulți copii sunt născuți prin operație cezariană și că acesta este adevărul despre modul în care s-au născut ei.

Ceea ce spun este că toți copiii trebuie să știe care este calea naturii. Modul în care am fost fabricați, felul în care corpul nostru a fost lăsat să facă copii.

Și mie, personal, mi se pare un mesaj foarte util și important pentru viitorul copiilor noștri. Acela că suntem uimitori și puternici, cu toții, și că corpul nostru are o știință în el de care noi nu suntem, de cele mai multe ori, conștienți. Fiecare celulă din care suntem făcuți poartă în ea informații, altfel nu am putea trăi: informațiile care fac ca inima să bată, plămânii să respire, ochii să vadă, urechile să audă, copilul să crească în burtă, uterul să-l împingă afară când trebuie, vaginul să se dilate enorm de în condiții normale nici nu ne putem imagina, etc. Fiecare celulă din corpul nostru este mai deșteaptă decât toată știința medicală.

Așa că avem de ales dintre două lucruri. Să le spunem copiilor noștri că sunt puternici, că pot realiza orice își doresc prin forțele lor proprii, că au un corp minunat care se poate autovindeca și care se poate transforma în moduri ce pot părea miraculoase, că femeile pot naște singure, că vaginul se lărgește atât de mult încât un copil de 5 kg poate ieși pe-acolo FĂRĂ SĂ CAUZEZE VREO RUPTURĂ, că sânii produc lapte pentru a-l hrăni pe bebe, etc.

Sau să le spunem că sunt neputincioși, că au nevoie de medicamente și doctori ca să trăiască, că depind de instrumentele și știința medicală pentru a naște și a-și hrăni copiii.

Am scris cartea ”Poveste de trezit copiii: Cum se nasc oamenii” pentru copii și pentru părinți pentru că îmi plac oamenii puternici, care au încredere în corpul lor și în ei înșiși.

Cartea poartă acest mesaj optimist. Că putem. Că suntem capabili. Că răspunsul stă în fiecare dintre noi. NU ÎNAFARA NOASTRĂ. NU ÎN MEDICAMENTELE ȘI BISTURIELE DOCTORILOR.

Pentru un cadru mai larg, trebuie să adaug că mai puțin de 5% din sarcini au probleme medicale care le împiedică pe mame să nască vaginal și natural. De asemenea, mai puțin de 2% din mame au probleme fiziologice care le fac imposibilă alăptarea. Datele clinice și studiile făcute în ultimele decenii o dovedesc.

Cu toate acestea, intervențiile medicale în sarcină, travaliu și naștere au ajuns să fie văzute ca ”obligatorii” iar procentul copiilor născuți cu ajutorul instrumentelor medicale a crescut în ultimele decade într-un ritm amețitor. Sunt țări precum Brazilia, Venezuela, China în care rata nașterilor prin operație cezariană a ajuns să depășească 90%!!! România nu stă departe de procentul ăsta dacă ne referim la maternitățile private (iar la spitalele de stat se propie de 50%). Dacă nu ne schimbăm perspectiva asupra nașterii, vom ajunge ca pe vremea când copiii noștri vor face și ei copii să nu mai știm nimic altceva decât nașterea medicalizată și total instrumentalizată. Deja de pe acum cezariana este considerată norma iar nașterea vaginală e privită ca un soi de miracol amestecat cu noroc chior.

Trebuie adăugat că în ciuda creșterii intensive a numărului de nașteri instrumentalizate (la care se ajunge pentru că sunt considerate a fi mai sigure pentru mamă și copil decât însăși nașterea naturală), nu a scăzut rata mortalității materne. Ba chiar a crescut! Iar acolo unde statisticile nu o arată este pentru că nu există încă o bază de date corectă iar înregistrările deceselor postpartum se fac în dorul lelii și chiar pentru a evita procesele de malpraxis – vezi cazul Statelor Unite, țara cu cele mai mari cheltuieli în zona sistemului de sănătate pentru mamă și copil dar cu probleme reale la capitolul mortalitate postpartum – recomand cartea ”Birth Matters: A Midwife`s Manifesta” de Ina May Gaskin. O carte care explică foarte bine cum a ajuns omenire în acest punct în care sarcina și naștere sunt tratate ca niște boli și nu ca niște procese fiziologice perfect normale.

Ilustrație din cartea mea cu modificările ce au loc cu uterul și vaginul în timpul travaliului

Ilustrație din cartea mea cu modificările ce au loc cu uterul și vaginul în timpul travaliului