– Bună ziua! Am dori să probez nişte inele de logodnă…

– Bună ziua! Aveţi aici mai multe modele.

Şi indianul, şef de magazin, face confuzie în engleza lui pitorească între verighete şi inelul de logodnă

– Dar acestea nu sunt de logodnă, ci de căsătorie. Nouă ne trebuie doar unul, în acest moment… Verighetele mai târziu.

– Aaaaa, căutaţi inel cu o singură piatră…

– Ei, poate nu doar cu o singură piatră, ştiţi, nu prea e genul meu să fac lucruri tipice…

După care indianul  ne conduce la vitrina cu inele de logodnă, toate cu diamante maaari, şi când zic mari, chiar vreau să spun mari, ce mai, pietre cam cât o unghie de mari. Nu mă pricep la caratele pietrelor preţioase, da’ cred că aveau multe.

– Sunt frumoase, dar noi căutăm ceva mai ieftin, nu ne permitem inel cu diamant, cel puţin nu de mărimile ăstea…

Probez totuşi ceva, că ce ne costă să punem pe deget un diamant-inimă scânteietor, nu, nu simt nimic special, e ca orice altă piatră, oare, sunt defectă?, tulai, şi ce preţ, 2.800 de euro…  ce-or munci oamenii ăia care îşi permit un inel dintr-ăsta? da, da, ştiu, pot fi şi bugetari, chiar şi în România.

– Scump, domne, scump…

– Dar nu are a face că nu vi-l permiteţi dumneavoastră, că logodnicul îl plăteşte.

– E scump şi pentru logodnic, ştiţi, nu s-a născut în Rusia.

Cum indianul avea mai degrabă intenţia de a ne lua peste picior decât să ne ajute cu adevărat (oare, dacă ne găsea un inel pe buzunarul nostru, nu însemna că se ajută şi pe el?), am ieşit rapid din magazin, asta la nici două minute de la intrare.

Acesta era cel de-al treilea magazin de bijuterii  în care căutasem în acea zi inel. Se întâmpla săptămâna trecută, la o jumătate de an de la cererea în căsătorie şi căutările preliminare ale inelului. Vă gândiţi, firesc, că ce ne-a luat atâta timp pentru ăl inel. Păi, la început nu stăteam în drum de inel, în sensul că, financiar, nu era asta o prioritate. Pân’ la urmă, n-avem nevoie de un simbol (stupid, dacă mă întrebaţi pe mine, cea care nu poartă bijuterii, cu atât mai puţin inele) care să ne aducă aminte că ne iubim şi că urmează să ne căsătorim. Apoi, când banii n-au mai fost o problemă, a intervenit delăsarea şi entuziasmul căutării inelului a scăzut dramatic, plus că ne-am stabilit noi un termen, tot financiar, pân’ la urmă, că luăm inelul când îi intră lui Seb banii de pe un proiect anume. Banii au intrat săptămâna trecută, deci am ridicat ancora şi am pornit în căutarea inelului.

Cum spuneam, acesta era al treilea magazin pentru dintr-astea în care intram în ziua aceea. Deja mă săturasem de atâtea probe, de atâţia vânzători, de atâtea rubine şi diamante şi safire şi smaralde, de preţuri peste măsură şi de inele strălucitoare. Mai grav era, că dincolo de oboseala psihică a căutării inelului perfect, pe care să-l port toată viaţa, zi de zi, asortat la stilul meu vestimentar blugi-papuci-şi-un-tricou, mă cam prinsese pasiunea pentru pietrele mari şi bijuteriile foarte preţioase. Nu diamante, că ăstea n-au declanşat niciun click interior, ci rubine şi smaralde, care parcă mă hipnotizaseră. Plecaserăm de acasă cu ideea de a nu dăm mai mult de 150 de euro, poate chiar mai puţin de 100, că ce-ar fi să luăm un inel din argint, Seb, şi cu piatră semipreţioasă, ce rost e să cheltuim mai mult de-atât, cum eu oricum nu port bijuterii? şi ajunsesem să fac socoteala în cap cam cum ar arăta contul nostru dacă am da 670 de euro pe un inel cu rubin şi, mai ales, cât de bine s-ar potrivi cu firea mea simplă simplitatea acelui inel. Aşa e, lucrurile simple, în speţă, bijuteriile simple, sunt cele mai scumpe… Şi când mi-am dat seama că dacă aveam acel gând în cap, e de rău, de foarte rău, că mă cunosc, când încep să fac socoteli şi încerc să mă conving că un preţ nu-i tocmai aşa de mare cum pare, că, la naiba, aici vorbim de un inel pe care-l voi purta toată viaţa (sper), apăi atunci l-am luat pe Seb val-vârtej de mână şi l-am scos din magazin. Nu e bine, nu e bine deloc, trebuie să  scurtăm experienţa, alunec pe-o pantă care nu-mi place, hai la inelul nostru.

Şi ne-am dus. Pentru că ne-a aşteptat şase luni de zile, în acelaşi colţ, în aceeaşi vitrină. Şi pentru că ni se pare la fel de frumos ca atunci când ne-am îndrăgostit de el. Şi pentru că e, în mare parte, simplu. E mai scump decât planificasem să scoatem din buzunar, chiar dacă are o reducere de 75%. Dar ăsta e, ce mai.

Preţ final: 199 euro

Durata modificării de la mărimea lui la mărimea degetului meu (am 10 la inelar, hi hi): o zi

Caracteristici tehnice: aur galben şi o ţâră de aur alb – 18 carate; smarald oval de 0,50 carate; 8 diamante rotunde de 0,04 carate fiecare, claritate SI1, culoare I (date luate de pe certificatul de autenticitate :D)

* toate preţurile din articol sunt după reducerile aplicate în magazinele de indieni din Tenerife; cum reducerile de aici sunt tot timpul anului, deci fictive (aşa spun gurile rele care-şi zic realiste), preţurile se pot negocia. indianul nostru n-a vrut să lase niciun euro… verighetele nu le mai cumpărăm de la el.