Tutorial pentru mame cu chef de cusut și timp liber: Cum să faci un sling cu inele

Am primit zilele trecute un mail de la o cititoare a blogului care-mi cerea câteva informații despre confecționarea unui sling cu inele. Și mi-am dat seama că sigur sunt mai multe mame care-ar putea și ar vrea să-și cose singure o eșarfă specială pentru purtatul copilului. Și că ar fi bine să scriu un mic tutorial despre cum se face slingul cu inele.

Cine a văzut un sling cu inele știe că nu-i treabă complicată: un material dreptunghiular de vreo 2 metri de lung, o pereche de inele speciale pentru această treabă și o mașină de cusut pentru niște tivuri și legarea inelelor la un capăt al materialului (ba chiar se poate coase și de mână, dacă nu există mașină de cusut în casă).

Există multe tipuri de cusături pentru prinderea inelelor, pliate în fel și chip, unele destul de migăloase, altele complicate pentru un începător în ale croitoriei. Eu când am făcut primul sling în urmă cu vreun an și jumătate nu știam să cos la mașină. Dar mi-am petrecut câteva nopți și-am învățat una-alta, ba chiar am cusut și câteva slinguri din cele ce mi se păreau complicate. Ce am învățat din experiența asta și din purtarea lui Yago în diverse slinguri cu diverse cusături este că cu cât e mai simplu, cu atât e mai eficient: și mai comod, și mai ușor de făcut. Cele pliate nu mi se par prea bune pentru umăr, materialul nu se desfășoară suficient (firește, există și pliuri care ajută materialul să se întindă pe o porțiune mai mare).

Așadar, mie îmi plac cele nepliate, adică cusute normal pe toată lățimea de la un capăt la altul în jurul inelelor. Micul meu tutorial de astăzi o astfel de cusătură prezintă. Bine, cine are o minimă experiență în croitorie nici nu are nevoie de un tutorial, coaserea inelelor pe material este destul de logică. Cu toate acestea, am câteva sfaturi pentru toți ceilalți care sunt ca mine.

Primul lucru important este materialul. Da, trebuie să fie rezistent ca să susțină în siguranță greutatea copilului, dar trebuie să fie și subțire, ca să poată aluneca fără probleme prin priza făcută de cele două inele. Adică ne trebuie un material solid, dar nu prea solid că nu-i bun de nimic. Știu că lumea portbebeurilor ergonomice are o mare obsesie pentru materialele țesute în diagonală care oferă o rezistență sporită și au o ușoară elasticitate doar pe diagonală, nu pe lățimea materialului, nici pe lungime. Înțeleg această obsesie, și eu am avut-o 😀 Bumbacul țesut în diagonală (în spaniolă îi zice sarga cruzada) e moale dar dur, solid dar ușor de trecut prin inele. Numai că e greu de găsit în mercerii. Sau imposibil de găsit în mercerii. Ce am găsit eu dar nu mi-a fost bun de nimic a fost o stofă de bumbac țesută în diagonală. Cei care fabrică slinguri cu inele sau fulare dintr-un astfel de material și-l țes singuri. Eu, cât timp voiam să fac o afacere cu slingurile am luat legătura cu o companie franceză pentru a-mi vinde en gros materialul lor și, așa cum era de așteptat, mi-au spus că nu-și vând materialul, doar produsele finite. Dar m-am dezmeticit repede din amețeala aia produsă de materialul ideal. Mie, de fapt, nici nu-mi plăcea prea mult. Și nici acum nu-mi place. Să vă zic. Primul meu sling cu inele, când Yago era de vreo 2 luni, a fost un Hoppediz. unii dintre voi îl știți din pozele de pe vremea aia. Deși era destul de subțire, tot gros era. Că așa e materialul. În Tenerife e în cea mai mare parte din an cald și mi-era destul de greu cu slingul ăsta. Plus că era destul de voluminos și asta mă incomoda și la umăr, unde aveam mult material și gros, și la băgat în geantă, atunci când Yago stătea la Seb, în Mei Tai. L-am lăsat surorii mele, în Sibiu, la prima vizită a noastră în România, și eu mi-am cumpărat unul subțire, de pe ebay sau aliexpress, care nici măcar nu era din bumbac, dar bine m-am mai înțeles cu el.

Așa era slingul meu Hoppediz, doar că avea cusătură simplă la umăr, așa cum explic în tutorial

Așa era slingul meu Hoppediz, doar că avea cusătură simplă la umăr, cum o să explic în tutorial

Așa arată sarga cruzada de-aproape

Așa arată sarga cruzada de-aproape

M-am lungit în tutorialul meu. Pe scurt, ca material perfect pentru copil de până-n 15 kilograme am descoperit că e muselina. Adică bumbacul ne-înălbit. Ușoară, rezistentă și foarte moale după primele spălări. Da, nu e moale de la prima purtare, la fel ca bumbacul ăla țesut în diagonală, dar într-o săptămână de purtare alunecă foarte bine la reglajul prin inele. Apoi inul. De avut grijă că există multe tipuri de in, eu mi-am luat plasă cu unele care tot țepoase și scorțoase au rămas după n spălări și purtări. Un in moale, destul de gros dar nu ca ăla de la draperii de gros. Vedeți voi.

Am stabilit ce tip de material trebuie. De cât e nevoie? Nu o să zic că depinde de cât de mare și de gras (implicit lat în spate) este purtătorul copilului, deși depinde și de asta. 2,20 m ar trebui să ajungă pentru oricine, cu mențiunea că lungimea cozii slingului va varia de la purtător la purtător. Oricum, cum multă lume înfășoară coada slingului pe inele, asta nu poate fi o problemă prea mare, adică cât de lungă e coada. La Hoppediz, spre exemplu, aveam coada prea lungă, cum mă aplecam puțin cum ajungea pe jos, mereu era murdară, că era și culoare deschisă și se vedea imediat (și fiind un material destul de gros, nu mergea deloc înfășurat pe inele, mi-ar fi ieșit un soi de pernă pe umăr).

Acum, lățimea materialului. Minim 70 cm, cel mai bine 75, ca vreo 5 cm se pierd la tivuri. Daca vrei si mai lat, ca sa susțină bine și capul copilului, să fie 85. La mercerie, materialele au diverse mărimi. Dacă găsiți unul ce se potrivește și vă place mult la 140 cm lățimea, nu vă zgârciți. Faceți un singur sling, destul de lat și suficient de lat. Nu faceți ca mine, care l-am tăiat în două ca să-mi iasă două slinguri și am sfârșit cu două slinguri bune de nimic, mult prea înguste. Bine, exagerez, bune de nimic nu au fost, că le-am folosit (am făcut și cadou), dar pentru copii mai mari și doar pe distanțe scurte, că fiind îngustă nu-i susține și capul. Bine, când Yago mi-a adormit într-un sling îngust, a dormit cu capul rezemat în mine, la țâță, sprijinit de mâna mea, deci nu a contat prea mult lățimea materialului. Dar mie, personal, îmi place mai mult un sling mai lat, cu material destul. Acum nici prea lat nu e bun, că e prea mult material de trecut prin inele și acolo nu trebuie să se dubleze, să se încalece prea mult materialul că nu mai oferă o priză fixă și sigură (adică poate să alunece materialul sub greutatea copilului chiar după ce am terminat de reglat, și asta nu e comod și nici sigur). V-am zis, ca să știți.

Odată ales, materialul trebuie tăiat. Cât mai drept, pe fir. Se poate și rupe, depinde de material, tăiat puțin cu foarfeca și apoi rupt, așa cum fac tantile de la mercerie într-o mișcare ușor arogantă 😀 După care, tivit pe cele două lungimi și pe-o lățime, adică capul cozii, opus celui în care se cos inelele.

Apoi se lucrează la capul inelelor. Se îndoaie 2 cm sau așa ceva și se calcă ca să stea îndoit fără nevoia de a avea tiv. Din moment ce va fi în interiorul prizei pe inele, nu e nevoie de tiv, asta n-ar face decât să îngroașe prea mult cusătura.

bandolera

Următorul pas se trage cu creta de croitorie sau cu un marker de croitorie (sunt super faine, lasă o urmă mult mai vizibilă decât cea de cretă, până la urmă este un marker, și iese fără să fie nevoie de spălarea materialului, doar la umezire) o linie pe lățimea materialului la 20 de cm de capătul îndoit. Acolo va fi cusătura în jurul inelelor. Deci e nevoie de o riglă cu care se măsoară din loc în loc 20 cm de la capăt, se fac semne, apoi se unesc aceste semne într-o linie continuă. Poate e destul de logic, dar trebuie să precizez că semnele cu creta se fac pe interiorul materialului, adică pe dos, acolo va fi și cusătura finală, la fel ca și tivurile.

Avem capătul călcat, avem linia trasată. Acum băgăm inelele și îndoim materialul unind capătul călcat cu fierul de linie. Repet: materialul se îndoaie spre interior iar capătul netivit nu se va mai vedea. Vom coase pe marginea călcată cu fierul iar capătul materialului netivit va fi prins pentru vecie în cusătură, înăuntrul prizei pe inele.

bandolera 1

Acum, avem două variante: să prindem tot ce vom coase cu bolduri pe care le vom scoate pe măsură ce coasem sau să unim materialul pe linia marcată, pas cu pas, puțin câte puțin. Din experiența mea recomand lucrul fără bolduri. E o etapă în minus, deci mai puțin timp pierdut. Plus că materialul se mânuiește mai ușor având doar câte puțin băgat în  inele. Nu știu dacă mă explic prea bine, dar odată ce ajungeți în punctul ăsta, veți înțelege la ce mă refer. Se unește capătul materialului cu linia trasată și se începe cusătura imediat de la margine, făcându-se un sigiliu ca să nu se desfacă. Neapărat inelele să fie înăuntru 😀

bandolera 2

Și apoi, încet încet, până se coase toată lățimea materialului în jurul inelelor și s-a ajuns în cealaltă parte a lățimii. Pasul cusăturii trebuie scurt, ca să fie cât mai trainică cusătura. Aici va fi toată presiunea greutății copilului pe material. Apoi se repetă cusătura. Două sau chiar trei cusături, la distanțe ce câțiva milimetri una de cealaltă, ca materialul să fie bine prins pe inele. Și nu uitați să sigilați și capătul de final al cusăturii, să nu se deșire. Se pot face și cusături artistice, în funcție de priceperea mașinii de cusut și a croitorului, eu nu am făcut niciodată (lene, lipsă de timp suplimentar, plictiseală și nepricepere). Regula de bază este să fie materialul bine prins de inele, cusătură cât mai solidă. Cusătura va fi cea care se va vedea cel mai bine (în afară de copil 😀 ), așa că trebuie să fie curată și frumoasă. Dar cum materialul e cusut pe toată lățimea lui, fără pliuri, va fi destul de încrețit, așa că, de fapt, nu știu cât se va vedea dintr-o cusătură artistică. Vedeți voi cum vă place.

Și acum, partea cea mai importantă. Săriți în sus de bucurie, tocmai ați făcut un lucru grozav pentru voi și copilul vostru 😀 Un sling cumpărat, gata făcut, nu costă mult (între 20 și 60 de euro majoritatea). Dar un sling făcut în casă e până și mai ieftin, plus că satisfacția mamei este până la cer și-napoi. Trebuie cumpărate inele speciale (sunt turnate, nu au puncte de sudură) și material. Inelele se găsesc pe ebay sau pe site-urile care vând portbebeuri ergonomice undeva la până în 10 euro perechea.

(cele trei poze de mai sus sunt luate de pe site-ul Twins Outside, acolo găsiți alt tutorial pentru acest tip de sling; după cum probabil ați recunoscut, materialul este tot sarga cruzada, adică țesătură-n diagonală, tipa a folosit un portbebe fular de la Didymos din in și bumbac; eu nu am făcut niciodată poze când am cusut slinguri, poate o să fac la următorul, că am chef de un sling de in crud)

Așa arată unul din primele mele slinguri (e de in, un in scorțos, nu-mi place să-l port)

Așa arată unul din primele mele slinguri (e de in, un in scorțos, nu-mi place să-l port)

Și așa arată un sling (tot printre primele slinguri cusute de mine) folosit aproape zilnic, alternativ cu unul verde de in care acum e în mașină și nu am cum să-l pozez, de lene)

Și așa arată un sling super uzat (tot printre primele slinguri cusute de mine) folosit aproape zilnic din noiembrie 2013 până acum, februarie 2015, alternativ cu unul verde de in care acum e în mașină și nu am cum să-l pozez, de lene. Ăsta albastru e de muselină, vopsit de mine, Seb m-a pus, mie îmi place culoarea crudă a muselinei, dar nu mi-a mai rămas niciun altul în afară de ăsta vopsit

De muselină, cu libelule vopsite de mine (cu model, dar ce credeați?)

De muselină, cu libelule vopsite de mine (cu model, dar ce credeați?). L-am dat de-atunci când Yago era mai mic de 2 ani

Acum nu mai aveți doar un material și niște inele. Aveți un sling. Spălați-l, călcați-l (opțional 😀 ) și folosiți-l cu drag. Și alăptați-vă copilul, în sling este cea mai comodă poziție pentru mamă, slingul fiind un sistem de purtat asimetric (e pus doar pe un umăr). Acum depinde de obișnuință și preferințe, eu nu am reușit să alăptez comod în sistemele cu două bretele (fular, mei tai sau rucsac), poate și de aia slingul a fost chiar de la început, când Yago avea 2-3 luni, sistemul meu preferat de purtare. Acum Yago are 3 ani (fără 10 zile) și tot preferatul meu a rămas. Da, e obositor și mă doare umărul la drumuri mai lungi, dar drumurile lungi sunt atât de rare… Yago preferă mersul, alergatul, tricicleta, trotineta, căratul pe umeri încât slingul îmi este suficient pentru scurtele momente în care vrea cărat în brațe, la sân (în sensul că nu am nevoie de un portbebe stil rucsac).

Alte tutoriale puteți căutând pe google în limba la care vă pricepeți cel mai bine. Aici în spaniolă altul, de tip pliat. Nu am găsit niciun tutorial în română, poate există și nu am căutat eu bine. De nu, al meu e primul și deocamdată singurul 😀

Am scris anul trecut despre cum se prinde slingul, nu mai repet. Atunci am făcut atunci și un scurt video despre cum se pune corect și sigur copilul în sling (bine susținut de materialul slingului de la fund până în spatele genunchilor, poziția de broscuță sau litera M).

Neapărat de adăugat: orice alt portbebe care nu oferă copilului material suficient pentru susținerea în poziție de broscuță e bun de aruncat la gunoi, Nu făcut cadou altei mămici. Direct la gunoi. Chiar tăiat cu foarfeca înainte, pentru a fi sigur că nu va fi folosit de altcineva. Copilul nu trebuie să atârne ca și cum ar fi prins într-un ham de parașutism. Atunci greutatea lui este susținută doar de oasele bazinului și asta, pe lângă că e foarte incomodă pentru micuț (încercați un ham de parașutism, e ceva diferit, dar vă puteți face idee de supliciul pe care-l suportă copilul) este dăunătoare coloanei vertebrale și șoldurilor. Copiii sunt mici oameni în creștere ale căror oase se formează continuu. Un sistem de purtare greșit, care nu-i respectă anatomia, este nesănătos și total de evitat.

portbebe nesanatos

În schimb, un sistem de purtat ergonomic, e tot ce e mai bun pentru un copil și pentru părinte: sprijină cuibul, păstrează puiul în contact direct cu părintele unde primește căldură, mângâieri, lapte, alint, dragoste într-o formă continuă, așa cum trebuie să fie; ajută somnul, adaptarea copilului la lume și viață (asta însemnând zero colici, că cică asta ar fi colicii, spaime, probleme de neadaptare la viața extrauterină). Plus că este atât de comod pentru părinte… Toți copiii vor în brațe. Toți. Iar dacă sunt care par că nu vor, sigur au vreo spaimă sau problemă (de sănătate, de adaptare) cauzate de un început traumatic în viață, adică o naștere violentă. Chiar și așa, cu răbdare și mult contact fizic, dragoste și comunicare, mângâieri și mult în brațe, și acești copii vor adora să fie purtați într-un portbebe. Căruciorul mi se pare doar o formă de a arunca niște bani pe fereastră. Și de a îndepărta puiul de mamă.