texte doar pentru a relaxa și binedispune audiența

Scriem de dragul de a scrie, așa, ca atunci când vorbim ca să ne auzim vorbind, pentru că-i melodios, sau scriem ca să însemne ceva important? Scrisul este doar poveste, doar spovedanie? Doar făcut curat înăuntru și dat gunoiul afară?

Cred că scrisul trebuie să poarte cu el un mesaj puternic și crucial. Un mesaj ce-a fost mult timp ascuns, într-o conspirație mondială de a ne păstra mici pioni manipulabili prin frică și momiți cu recompense. Un mesaj care, și slab întrezărit, a fost mult timp ocolit. Un adevăr de care lumea fuge. Fuge de responsabilitatea pe care-o poartă un mesaj puternic, fuge de valurile și furtuna pe care o dezlănțuie. Fuge de schimbarea pe care-o poartă cu el mesajul ăsta. Viața nu va mai fi niciodată la fel. Spune într-o conferință un specialist în marketingul cărnii despre cum nicio strategie de-a lor menit înșelătoare n-ar face două parale dacă n-ar exista veriga principală: dorința consumatorului de a fi mințit și cocoloșit că hai mă că adevărul nu este atât de odios. Capacitatea pionului de a întoarce capul în cealaltă parte, acolo unde e veselie, muzică, relax, lectură reconfortantă. Vaca crește pe câmpie, e fericită că și-a dat viața pentru nobila cauză a alimentației sănătoase, este sacrificată uman, nu o doare deloc, nu varsă o lacrimă, nici când vițelu i-a fost luat de la sân n-a durut-o, nu e mamă, e doar o vacă, și n-a durut-o nici când i-a fost tăiat vițelul, pentru cărniță fragedă-n ciorba copilașilor. Animalele sunt doar animale, adică lăsate de dumnezeu ca să avem noi ce mânca, ce încălța, ce îmbrăca și ce genți să purtăm pe umăr, dăh.

De cele mai multe ori sunt la fel ca lumea care fuge. Fug de-mi sfârâie călcâiele și mă ascund. Și asta înseamnă că tac. Tac chiar și când vorbesc, chiar și când postez. Vorbele spuse de mine sunt doar niște vorbe care reconfortează audiența. Vorbe care sunt citite cu sufletul ușor, uite, hai că azi nu dă cu noroi în obiceiurile multe și urâte ale omenirii. Dar vorbe care la fel de bine puteau lipsi, mâine vor fi uitate, n-au făcut nicio diferență. Un fel de apă chioară.

În viață citim mult, unii, mai puțin – alții, deloc – cei mai mulți. Cred că lectura doar să fie, reconfortantă și lejeră, care nu tulbură mentalități vechi și greșite, își are rolul ei. O citești din când în când, în toate etapele vieții tale, indiferent ce citești în paralel sau între timp. Și lectura care pare mai grea, aia în care personajele își dezvăluie în paragrafe dramele și mizeria sufletului de cititorul ori se regăsește pe el ori rămâne interzis de repulsie tot un fel de lectură ușoară este. Nu zguduie nicio temelie. Sunt cărți bune, autori morți și deveniți clasici, autori vii și deja deveniți clasici. Literatură de-asta ce se studiază în școli la orele de limbă și literatură. Dar literatură care, dacă te concentrezi pe ea și doar de-asta citești, ai intrat total în jocul ignoranței. Ignori mesajele reale ce se găsesc în celelalte lecturi. Unele ți-ar putea salva viața, te-ar face să te trezești și să fii și tu mai departe un cutremur care zguduie gândiri vechi și comode.

La lansarea de la Sibiu a cărții mele ”Poveste de trezit copiii: Cum venim pe lume” am citit un pasaj din cartea ”A doua naștere. Iubire, înțelepciune, adevăr” scrisă din cuvântările lu Omraam despre lecturile, cunoștințele necesare în viață. N-am vreme s-o copiez ca s-o redau integral, e o anecdotă despre un savant și-un luntraș și parada pe care o făcea savantul de câte cunoștințe are el despre fizici, chimii, astronomii și cât de sărac este luntrașul că nu are niciun habar de toate ăstea și cum pierde el astfel trei sferturi din viață. Vine furtuna și barca se scufundă iar luntrașul pune și el o singură întrebare savantului, știți să înotați? a, nu? atunci v-ați pierdut toate cele patru sferturi de viață.

E o anecdotă pilduitoare, poate în viața reală reușește să supraviețuiască chiar și o piți cu botic și iphone care nici de astronomie, fizică, chimie nu are habar dar nici de vâslit și înotat. Ce vrea să spună autorul cu această anecdotă explică chiar el: ”Există unele cunoștințe care nu ne sunt de nicio utilitate. Ele seamănă cu niște podoabe sau mai bine folosesc la câștigarea de bani, dar să vină furtuna și vom vedea cum știm să înotăm”. Maestrul enumeră din cunoștințele care sunt mai folositoare în viață decât altele: ce ideal înalt trebuie să avem, cum să transformăm gândurile și sentimentele ce ne tulbură, cum să interpretăm evenimentele care se derulează în jurul nostru, cum să recunoaștem legăturile cu macrocosmosul, cum să mâncăm, să dormim, să ne spălăm, să respirăm, să iubim.

Într-o societate în care copiii se nasc direct bolnavi și ăia care-s sănătoși nu pierd rândul la vaccinări, rapeluri și intoxicări cu lapte praf și medicamente, în care oamenii au fiecare câteva boli deodată și în care unul care nu are nici cancer și nici sm, are artere înfundate și boli cardiovasculare, alergii și dependențe, în care om de rând și medic deopotrivă cred că bătrânețea înseamnă neapărat boală și pierderea vitalității, în care femeile nasc prin cezariană convinse fiind că nașterea naturală este periculoasă, în care bebelușii sunt alăptați puțin sau deloc pentru că mamele cred că-s defecte și n-au lapte, e clar că lumea nu are cunoștințele necesare pentru a trăi. Nu zic că asta se întâmplă pentru că această lume citește literatură artistică. Ci pentru că nu citește literatură practică, informativă. Utilă, cu adevărat în situații de viață. Și pentru că întoarce capul în cealaltă direcție când mesajul e dur, se-arată beligerant, scoate la iveală minciuna pe care o trăim ca adevăr.

Am primit, de-a lungul ultimilor ani, multe mesaje în care cititorii-mi spun ce mult le plăcea cum scriam înainte. Înainte de a devenii gravă, da a avea mesaj în text, de a naște acasă și a-mi pune în cap toată hoarda de mame care au născut în spital și uite ce bine sunt ele, și copiii la fel. Înainte de a deveni vegană și a vorbi despre suferința din spatele fleicii de carne din farfurii. Oameni mai noi care au prins doar texte cu mesaj greu sunt oarecum surprinși că mai scriu și doar așa, să fie niște scamatorii cu literele, și se grăbesc să-mi complimenteze sincer încercările artistice, uite, se poate (mai încearcă, mai citește, mai învață niște înflorituri, mai stai pe lângă scriitori adevărați), asta da, vezi, ai înțeles ce vor de la tine cititorii, lectură reconfortantă.

Îi înțeleg. Îi știu. Îi cunosc. Știu de unde vin. Sunt ei, câteodată. Dar mi-e silă. E incredibilă credința omului că răul nu există cât timp închidem ochii. La fel de incredibilă aproape ca dorința de a auzi lucruri bune despre obiceiurile lor rele.

steak

Cina…

premium-leather-mens-biker-jacket

îmbrăcămintea…

leather boots

încălțămintea…

LEATHER BAG 4

și accesoriile din piele…

 

 

 

murderer

Sunt CRIMĂ.

Moartea unui animal este la fel de brutală, dureroasă, nedreaptă și nenecesară ca cea a unui om.

Dar bineînțeles că nu vrei să te gândești la asta de fiecare când bagi în gură. Sau când îți deschizi finuța geantă de piele de vițel crescut cu iarbă pe pășunile din apuseni. Tu, tot ce vrei, este să ai liniște sufletească. Și texte distractive, gratis, firește, că de aia există bloguri.

Distracție, nu mesaje grele încărcate cu durere și nedreptate

Distracție, nu mesaje grele încărcate cu durere și nedreptate

Scriu pentru lume, că de aia scriu public, dar scriu ce simt că trebuie scris. Me importa un bledo dacă lumea mă înțelege greșit, dacă-mi spune că scriu cu ură și că urăsc oamenii, eu știu de ce scriu.

Da, vreau să convertesc lumea la veganism. Da, vreau ca toată lumea să facă ca mine. Animalele nu vorbesc pe înțelesul nostru, noi nu le putem înțelege mugetele. Ele urlă de groază și durere și noi ne face că nu le vorbim limba. De aia e nevoie să vorbească oamenii pentru animale. Veganii. Dacă toți veganii din lume, puțini rău în comparație cu cei 99% din oamenii planetei care mănâncă produse animale, ar vorbi sus și tare pentru a apăra drepturile animalelor la viață, la o viață liberă, atunci planeta ar fi mai sănătoasă, mai curată, mai verde, mai împădurită, mai puțin afectată de foamete. Pentru fiecare animal crescut ca friptură, salam, cârnați, brânză, ouă, blană sunt despădurite suprafețe de teren. Ca să fie cultivate cerealele cu care este îngrășat, ținut în viață, exploatat animalul. Africa nu moare de foame că-i secetă la ei. Ci că toate terenurile agricole și resursele de apă sunt folosite pentru export, pentru a alimenta cele câteva miliarde de animale înmulțite și crescute special pentru PROFIT. Profitul companiilor din industria cărnii și a lactatelor se bazează pe IGNORANȚA consumatorului care VREA să fie dus cu zăhărelul pentru a-și păstra confortabilele obiceiuri de viață. Și pe SUFERINȚA animalelor și a popoarelor sărace, lăsate sezon după sezon fără recoltele naționale. UNICEF și ONU se fac că duc ajutoare în zonele măcinate de foamete… Dau cu o mână și iau cu vapoarele. Și ei știu, că face parte din mascarada pusă la cale de deștepții ce-și râd de noi. Și apoi mai vine unul și zice veganismul este mascarada și voi proștilor ați picat direct în căldare, dar conspirația sunteți voi.

Da, vreau ca femeile să nască acasă. Nu mi-e frică s-o spun, cum le e la cele mai multe moașe și militante pentru nașterea naturală și sănătoasă că vine procesul pe capu lor că femeia a născut acasă și copilul a murit. Lumea crede că nașterea la spital e sigură, săracii de ei, și că eu sunt subversivă și hipioată și extremistă. Din păcate se moare și se suferă, și nu pentru că femeile ălea mi-au urmat sfatul, s-au documentat total conștient și au ajuns să nască acasă. Multe află prea târziu că vina e și a lor (sau, mai ales a lor) că au gândit cum au gândit, că au mâncat cum au mâncat, că n-au citit ce a trebuit, că au avut încredere că doctorul știe și CHIAR le vrea binele.

Da, vreau ca toate femeile care nasc să alăpteze. Pentru că pot și pentru că doar un 2% sunt clinic inapte pentru a da lapte. Pentru că toți puii din lume au dreptul firesc la sânul mamei. Dar femeile, chiar și cele foarte deștepte, cred că n-au avut lapte, că nu o să aibă lapte, că laptele seacă din motive misterioase. De ce? Pentru că n-au citit cărțile care trebuie. Tolstoi, Dostoievski și Marquez te-or face deșteaptă-n exprimare și-ți aduc clar un plus în fața alegătorului, dar nu te-ajută nici cât o face perdeaua de la fereastră când vine vorba de o chestie atât de importantă cum este alăptatul.

Da, vreau ca niciun bebeluș, copil, adult sau animal de companie să nu mai fie vaccinat vreodată. Da, vreau ca toată lumea să facă ca mine și să-i dea corpului, naturii, creației toată încrederea că știe ce face pentru imunizare și însănătoșire. Da, vreau ca lumea să deschidă ochii și să citească despre substanțele otrăvitoare injectate-n noi ca-ntr-un film sf și să învețe să pună la îndoială propaganda medicală.

Cărți sunt din belșug pe toate aceste teme. Dar noi alegem să citim altele, mai cuminți, mai liniștite, care nu se joacă atât de tare cu coaiele noastre. Care nu ne fac să luăm atitudine în niciun aspect major al vieții noastre. Nu spun să nu citim beletristică, dar să acordăm o prioritate cărților care aduc schimbarea, cunoașterea, dezorbirea și dezrobirea. Dacă ești ocupat să citești cărți bune, când mai ai timp să citești cărțile foarte bune?