Tata doarme, nu-l auzi cum sforăie?

Să fi fost ora 02. Sau 04. Ne-am întors adormiți de la baie și ne-am pus la loc în pat. I-am aranjat mai bine pijamaua, că nu-i prea place să stea învelit noaptea și măcar tricoul să-i fie băgat în pantaloni, și apoi să-i dau sân, în continuare. La care el, tare, cu o voce limpede, d-aia de miezul zilei și nu de copil adormit:

– Taaaaa-TA! (prima silabă la ”tata”, ”mama” și ”mami”, care mami e bunica, este lungă, iar a doua – scurtă, accentuată și mult mai sonoră ca prima. Așa ne strigă el)

– Tata e în pat, la perete, iubițelul meu, îi zic eu în șoaptă. Doarme. Nu-l auzi cum sforăie?

– Nu, spune el în cea mai delicată șoaptă.

Mai face dintr-ăstea noaptea, când eu cred că el e pe jumate adormit, treaz doar cât să facă pișu și să sugă lapte, dar nu cu ochii deschiși și poftă de discuții. În general se culcă la loc când îi spun că toată lumea doarme. Alte ori mai bodogăne singur în limbajul lui codificat vreo jumătate de oră înainte să adoarmă la loc. De când am lățit patul, se mai trezește noaptea că vrea să verifice unde este tata. Acum patul nostru e unul matrimonial de 1,90 la care am lipit unul de 0,80, așa că sunt aproape 3 metri de pat. Eu la margine, Seb la perete și el stăpân pe toată tarlaua din mijloc. Patul l-am făcut mai mare când am rămas însărcinată, din nou. Copilul n-a mai venit, patul a rămas.

Atât. E neobișnuit pentru mine să scriu scurt pe blog și fără vreun mesaj anume. Dar am vrut doar să scriu acest mic episod amuzant. Cum mi-a preluat el tonul șoptit după țipătul anterior și cum s-a culcat liniștit după, mulțumit că tata sforăie la perete. Și cum am râs eu singură la 2 noaptea de-mi venea să-l trezesc pe Seb să râdem cu toții. Sau să fi fost pe la 4…