Emigranți în Tenerife

Tag: Portugalia

Despre primul concediu din 2011

Italia. Franța. Spania. Portugalia. Insulele Madeira. Insulele Canare. N-a fost chiar un tur de forță, dar ne-a sleit ceva de forțe. Pe Seb, că a fost șoferul tot drumul de peste 2.600 km, mai puțin. Dar pe mine, anemica, care are rău de mașină, de mișcare și, acum am aflat, de mare, m-a pleoștit groaznic. Așa. Am început cu partea proastă, că era mai puțin de spus și am vrut …imigrează în post

1.194 imigrări
Retrospectiv – concediul din Portugalia

Retrospectiv – concediul din Portugalia

Am fost foarte leneşă şi am lăsat să treacă trei luni de la concediul din Portugalia fără să trec în revistă pozele şi momentele importante. Am scris despre unde ne-am cazat şi ce-am mâncat, am mai notat şi câte una, alta, dar n-am listat esenţialul. Iar faţă de fotografiile făcute …imigrează în post

837 imigrări
Mâncarea din concediu e mai… mâncare

Mâncarea din concediu e mai… mâncare

Aţi observat că în concediu mâncarea are alt gust, în general mai bun? Untul de la micul dejun parcă e mai cremos, cerealele mai integrale, ouăle jumări mai jumări şi chiflele mai fragede? Se-ntâmplă prin nu ştiu ce capriciu al sufletului ca, spre exemplu, banalul mic dejun să capete valenţe …imigrează în post

1.119 imigrări
Je şi Seb la hostel şi regii Portugaliei, emigranţi în Tenerife

Je şi Seb la hostel şi regii Portugaliei, emigranţi în Tenerife

Hostelurile sunt o variantă foarte ieftină de cazare în concediu. Dacă nu eşti pretenţios, poţi face un sejur de zece zile cu vreo sută de euro de persoană pentru cazare. Când ne-am gândit la vacanţa din Portugalia am zis să mergem pe varianta asta. Seb s-a pus pe lucru pe …imigrează în post

1.396 imigrări
Ce-ţi trebuie după concediu? Alt concediu.

Ce-ţi trebuie după concediu? Alt concediu.

Acasă, în sfârşit. A fost un concediu cam lung, ăsta este adevărul… n-a fost zi în care să nu ne gândim cu jind la clima din Tenerife. N-a fost zi în care să nu spunem “de-abia aştept să ne-ntoarcem acasă“. Portugalia e fascinantă, are multe de arătat şi de experimentat, …imigrează în post

3.146 imigrări
Ca să vă arăt că nu-i glumă: chiar mi-am băgat picioarele-n presă

Ca să vă arăt că nu-i glumă: chiar mi-am băgat picioarele-n presă

Dacă e ceva ce urăsc mai mult decât frigul, acela e frigul când te-aștepți la căldură. În această vacanță sunt luată total pe nepregătite: venită cu haine estivale (închipuiță-vă că până și costum de baie mi-e în bagaj, aveam clar în plan să încercăm și Atlanticul portughez), am fost nevoită …imigrează în post

1.229 imigrări
Prin Portugalia, în sandale

Prin Portugalia, în sandale

Iată-ne în Lisabona. Prinși în Lisabona. Plouă torențial de vreo cinci-șase ore și sunt 15 grade Celsius. O situație pe care Seb a ”prezis-o” cât de cât și pe care eu n-am vrut s-o cred. Dovadă stau cele 15 tricouri pe care mi le-am pus în bagaj, în Tenerife, din …imigrează în post

1.195 imigrări
Diferenţa dintre Je şi Seb

Diferenţa dintre Je şi Seb

Este aceeaşi cu diferenţa dintre femeie şi bărbat. Da, dintre o femeie care vrea să pară că nu ştie să gătească şi un bărbat care pune murături. Ce ies bune. O să fie un text scurt care poate părea lapidar şi cam fără noimă, dar sunt în toiul pregătirilor de …imigrează în post

1.463 imigrări
Concediu pentru un MotoGP: Estoril, Portugalia

Concediu pentru un MotoGP: Estoril, Portugalia

Idea concediului pe care-l vom face în Portugalia în ultimele zile ale acestei luni şi prima săptămână din noiembrie a plecat de la… motociclete. În ultimul week-end din octombrie la Estoril are loc penultima etapă din Campionatul Mondial de Motociclism Viteză, Marele Premiu al Portugaliei. Şi cum 1.  n-am mai …imigrează în post

1.149 imigrări
Cu euro-puşculiţa, concediu în Portugalia

Cu euro-puşculiţa, concediu în Portugalia

Am spart puşculiţa. Că se umpluse şi mare curiozitate era pe noi să vedem câţi euro-mărunţi s-au adunat în sticla de bulion. Deci mulţi. Asta e concluzia numărătorii. Că 190 de euro strânşi din cenţi (vorba vine) sunt ceva bani. Şi a zis Seb cu înţelepciune Cu euro-puşculiţa chiar strângi …imigrează în post

1.367 imigrări