Povestea placentei lui Yago și a bananului din grădină

Povestea începe pe 18 februarie, pe la 8 si ceva dimineața, când, după ce a venit pe lume Yago, minunăția asta de băiat, a ieșit după el și placenta care l-a hrănit vreme de 42 de săptămâni în cel mai minunat loc posibil, în burtica mamei lui, Je.

Și a stat Yago legat de placenta lui vreme de patru zile și patru nopți și în a patra noapte, când deja cordonul ombilical era un fel de sârmă, i-a tras mititelul un picior și s-a desprins, lăsând în urma un buric perfect. Toată viața voi asocia mirosul de ulei esențial de arbore de ceai cu placenta fiului nostru. Cât timp a stat legată de el, am îmbălsămat-o în fiecare zi cu uleiul esențial. Apoi, așa cum era, înfășurată într-un impermeabil, a pus-o la congelator și de câte ori deschideam ușa sa iau un cub de gheața sau vreo banană congelată, mirosul de arbore de ceai se făcea simțit.

Ne-am propus inițial să plantăm un copac, dar copacul ar fi trebuit plantat undeva pe munte, nu puteam avea grijă de el regulat, așa că am tot amânat momentul despărțirii de placentă. Împlinea Yago un an și placenta tot în congelator era. Nu ne țineam de planul de a o pune la rădăcina a ceva la un an de zile. Până într-o zi  când m-a fulgerat o idee.

Mă tot rugam de vreun an de Alexis, unul dintre agricultorii cu care ne-am împrietenit la Agromercado în Adeje și de la care cumpărăm regulat banane, (săptămânal minim 7-12-14 kilograme, după ce apetit simțim noi că avem), să ne aducă un ciorchine întreg, de vreo 30 de kilograme. S-a tot codit, ba că nu are decât ciorchini mari și așa cum vrem noi va avea mai încolo și așa a trecut vreun an, până când m-a fulgerat o idee. Ce ar fi să plantăm noi bananul nostru în fața terasei. O idee buna a zis Je, așa că l-am rugat pe Alexis să ne aducă un pui de banan. De data asta nu s-a mai codit și l-a adus săptămâna următoare.

Mai țineți minte când îmi căutam de muncă la banane? Acum avem noi „bananul” nostru, aici în fața terasei. L-am plantat pe 24 februarie, la mai puțin de o săptămână după ce puiul nostru împlinise un anișor. Am făcut puțin curat în grădinuță, am scos un arbust care făcea doar frunze roșii și pe fundul gropii săpate pentru puiul de banan am pus placenta lui Yago, scoasă de cu seară din congelator și tăiată bucățele. Am sădit apoi bananul și acum așteptăm prima recoltă hrănită de placenta Yagolinului, probabil spre sfârșitul anului. Așa cum se vede și în fotografii, bananul crește frumos.

După ce va da rod, fiind o planta, lângă el va iuși un pui sau doi și dacă nu tăiem „mama”, aceasta va muri singură, pentru a hrăni mai departe cu materia organică puii. Soiul de banane cultivat în Insulele Canare, care se cheamă diferit, în sensul că aici nu le zice nimeni banane ci „plátanos de canarias”, dă niște fructe mai mici decât bananele din America de Sud sau Africa care se găsesc prin supermarket-urile din România, dar mult mai savuroase, de fapt incomparabil mai gustoase. Ca să nu lăsăm povestea în aer, mai jos găsiți și o istorie a „bananelor” canariote.

Istoricul spune că plátano de canarias își au originea este în Asia de Sud Est, undeva între  India și  Malaezia. La vreo 500 de ani după Cristos, cultura de plátano a ajuns în Africa, prin Madagascar iar în secolul șase se întâlnea deja pe coasta Mediteraneană a continentului, fiind adusă în insulele canare de portughezi, în timpul incursiunilor acestora în Africa.

Se crede că din Insulele Canare, spaniolii au dus mai depoarte apoi soiul în America.

Plátano de Canarias vs banana