Paraglading în tandem pe Costa Adeje, Tenerife – cu video și foto

Multă liniște pe blogul nostru și probabil că sunt mulți printre voi, care ați mai trecut pe aici să vedeți ce mai facem și nu ați mai găsit noutăți.

Facem bine. Trecem prin continue transformări, de toate felurile, de la Yago, care e pe zi ce trece tot mai înțelept, la Jeanina care e Raw Till 4 și până la nașterea unor noi membri ai familiei. Sunt multe schimbări și vor veni și mai multe.

Acum vreau însă să vorbesc despre mine și ultimul lucru notabil pe care l-am pățit. M-am ales întâmplător cu două zboruri cu parapanta. în tandem. Unul s-a petrecut deja, următorul va fi oricând de acum încolo. Tenerife îți oferă dacă ești genul aventuros, probabil absolut orice, de la surf, windsurf, kitesurf, stand up paddle pe lângă balene Rorqual de 15 metri (dacă ai noroc) și delfini Calderon (șansa e mai mare), snorkeling pe lângă țestoase, scufundări de toate felurile la cățărări, dormit pe vulcanul Teide, explorat păduri de dafin, coborâri downhill, zbor cu elicopterul, parapanta și lista nu se oprește aici. Limita ține doar de imaginație.

Printre aventurile cele mai costisitoare este paraglading-ul, coborârea de pe munte cu parapanta în tandem. Îmi doream să incerc dar mereu am zis că mai bine facem altceva cu 90 de euro cât costă o coborâre de 25 de minute de la 1200 de metri la nivelul mării, pe plajă. Așa că trecusem asta la preferate și o pierdusem, la fel cum faci cu un mail pe care il marchezi important și dai peste el după ani de zile.

Așa și cu visul ăsta de a zbura cu parapanta. Asta până pe la mijlocul lui februarie, când prietenul Dani, larg la pungă, m-a întrebat într-o zi ce ar mai putea face cu prietenii lui pe care i-a invitat o săptâmână în Tenerife, ca băieții din Pantelimon să nu uite niciodată insula asta. Printre multe altele, i-am zis și de parapante, care sunt ceva comun pe cerul din fața casei, încât nici Yago nu se mai entuziasmează ca mai demult. Nu i-am zis că aș merge și eu, că așa sunt făcut, dar s-a băgat Jeanina și i-a zis că demult îmi doresc și nu m-am dus.

Am trecut rapid peste și după ce musafirii i-au plecat, mă suna Dani și mă întreabă când zburăm, că a rămas cu patru bilete. Băieții au vrut să zboare, dar timpul nu a ținut cu ei. Ba nu a fost vânt, ba a fost prea mult, așa că au rămas doar cu o plimbare până la locul de decolare. Norocul meu că îl știu pe Dani, dar mai ales că o știu pe Jeanina, că de al ea a pornit totul și de la tabloul ce l-a scos la vânzare, in decembrie 2013. Atunci l-am cunoscut pe Dani, care nu vroia tabloul, dar vroia să ne ajute să trecem peste impas. Firește că noi am fost ca noi. Nu, mulțumim și doar am rămas amici.

Cu alte cuvinte, nimic nu e întâmplător și în continuare, chiar cu o dimineață înainte de ziua în care trebuia să zburăm inițial, a căzut avionul Germanwings. Doar ce căzuse și Dani m-a sunat că vom zbura miercuri la trei. Am anulat cu motiv întemeiat, dar am și răsuflat ușurat că mi-am mai dat o zi. Joi la trei eram deja liniștit. Ne-au luat instructorii dintr-o parcare și am urcat spre La Quinta, o așezare la vreo 800 de metri pe munte, mai sus de Adeje. Drumul îl știam că am mai fost în explorări pe acolo. Oamenii super relaxați  și glumeți. Ei, un italian, un canadian, un argentinian și un spaniol, noi turiștii, doi români și un moșneag neamț se părea scos din The Bucket List. Până la rampa de lansare e un drum de vreun sfert de oră pe niște serpentine abrupte.

După ce se termină asfaltul. urmează o bucată de drum, pe care nimeni nu și-ar băga mașina. Busul lor, cred ca era un Renault, tratat fără pic de milă, a făcut față. Sus doar liniște și o pancartă cu un avertisment: NU VĂ CĂCAȚI AICI!, evident în spaniolă:). Dacă ridicai mâna, atingeai norul pufos. Ne-am aliniat la start rapid, eu fiind ultimul. Primul a fost Dani, când încă intructorul ce zbura cu mine încă nici nu desfăcuse parapanta. A ratat decolarea că i-a tras o pală de vânt în stanga. Moșul a ratat-o și el că în loc să fugă, s-a pus în cur pe ham. Eu încă tot nu eram gata și Dani și-a luat apoi zborul chiuind. Neamțul a plecat și el dar tăcut. Eu ca neamțul.

Când m-am desprins, am trăit senzația aia de ușurare. Gata. Acum fie ce-o fi. Nu m-am mai gândit la nimic. Am sărit în gol, am urcat până la 1200 de metri, în nori și apoi am luat-o încet către mare. Data viitoare am să-i zic lui argentinianului Gustavo să mă lase în pace. Defect profesional, pentru că toată ziua zboară cu turiștii, ei vor să scoată din tine toată veselia ca să te pozeze și să te filmeze și la final să îți vândă stick-ul ala de aur.

Acolo sus, tot ce vrei e să taci plutind, să asculți curenții de aer și să te uiți în toate părțile, dar mai ales în jos. Clar e mai fain să înveți să zbori singur. Sunt cam 25 de minute de zbor și merită încercat. Jos ne așteptau Yago cu Jeanina, dar mititelul nu a părut prea impresionat că ta-su venea din cer, fiind prins cu pietricele și nisipul plajei La Enramada.  Poate că partea ce mai faină ca peisaj a zborului e deasupra Oceanului, mai ales dacă e senin. Se vede fundul până departe în larg. Urmează episodul doi, care va fi mai lung, la mai mare înălțime și va dura vreo 40 de minute.

Toată afacerea zbor cu poze este 130 de euro, dar dacă nu vrei pozele sunt 90 de euro. Nu te lasă să pozezi cu pocket-ul, că oricum sunt șanse să îl scapi, dar dacă ai tu un Go PRO nu te vor opri că ti-l pui pe tine. Noi impresii, după zborul doi.