Până la ce vârstă amânăm să vorbim despre sex cu copiii noștri?

Pentru cei care auziți pentru prima dată de mine, eu sunt Jeanina Vlad.

Am scris o carte educativă pentru copii despre cum anume ne reproducem noi, oamenii. Despre cum și când fac oamenii dragoste, despre sex, despre sarcină și naștere, despre alăptare și creștere. Cartea se numește ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume” și de cinci zile a ieșit din tipografie.

Lumea a început s-o cumpere și primele reacții pe care le-am primit sunt variate. ”Incredibilă”, ”curajoasă”, ”adorabilă”, ”drăgălașă”, ”faină”, ”șocantă”. Am lăsat cuvântul ”șocantă” la sfârșit pentru despre asta vreau să scriu acum.

De ce e șocantă cartea mea pentru unii oameni? Pentru că nu mă tem de cuvinte. Sunt de acord să folosim diminutive și nume copilărești pentru a numi organele noastre genitale. Dar nu consider că adevăratele nume, cele anatomice, sunt cuvinte urâte, rușinoase, nume de care trebuie să ne ferim. Dacă ”vagin”, ”vulvă”, ”penis”, ”testicule”, și restul îți provoacă o roșeață în obraji și dacă ai probleme în a pronunța aceste cuvinte direct, înseamnă că tu te rușinezi de organele tale genitale.

Această rușine o va prelua și copilul și va înțelege că este ceva în neregulă cu acele părți ale corpului pe care eviți să le numești. Rușinea din copilărie se transmite și adolescentului care va trece prin perioade dificile dacă nu are cu cine să vorbească despre schimbările care au loc în corpul său, schimbările care se întâmplă organelor sale sexuale.

Noi ne dorim ca copiii noștri să fie deschiși față de noi, dar noi nu suntem față de ei. Îi considerăm prea mici pentru a le face educație sexuală. Adevărata educație sexuală.

Una din imaginile din cartea mea ilustrează actul sexual. Arată cum penisul este în vagin și cum astfel sămânța masculină ajunge să se întâlnească cu cea feminină.

Ilustrația de la pagina 7, unde povestea explică cum anume se întâlnește spermatozoidul cu ovulul.

Ilustrația de la pagina 7, unde povestea explică cum anume se întâlnește spermatozoidul cu ovulul.

Cei care spun că asta nu este o imagine pe care să o arăți unui copil de 3, 6 sau 9 ani mă cred foarte deplasată, ca să nu folosesc cuvinte jignitoare. Și spun că este o imagine șocantă și scandaloasă.

Păi ia să vedem dacă ne-a servit la vreun bine faptul că nu ni s-a arătat și nouă, în copilărie, această imagine. Societatea actuală, care este șocată de explicația anatomică a concepției unui copil, este oricum numai morală nu. Adolescenții își încep viața sexuală înainte de 14 ani, fetele din liceu ajung să aibă un avort sau mai multe la activ, apoi nasc și nasc în chinuri, sau nasc prin operație, ca să evite chinurile, ele nu știu nimic corect despre naștere, băieții – cu atât mai puțin, mamele nu-și alăptează copii pentru că li s-a spus că nu au lapte și ele au crezut.

Și-și cresc copiii în același spirit al rușinii de corpul propriu, al jenei de a deschide subiectul despre organele genitale și sex și ajung să repete aceleași greșeli pe care le-au făcut mamele lor. Nu-mi spuneți că exagerez și că nu e deloc așa.

Am să vă spun o poveste scurtă. Aseară ne-am întâlnit pe centru cu un prieten căruia i-am dus cartea, cu dedicație pentru nepoțica lui. Omul a mers cu noi în Piața Mare unde era Sibiu Fashion Show și a lăsat cartea pe masă, la terasă, unde au rămas amicii cu care era când ne-am întâlnit noi cu el. Amicii au luat cartea și-au răsfoit-o și s-a încins o amplă dezbatere pe tema educației sexuale la copii.

Când prietenul nostru s-a întors pe terasă, au continuat și așa știu eu ce s-a discutat acolo. Erau multe voci contra limbajului direct și explicit și al imaginilor necenzurate din cartea mea. Dar unul din bărbați a zis că fix de asta avem nevoie. El și-a început viața sexuală la 10 ani, cu o vecină de bloc, și n-avea nicio idee că așa poți avea copii. Nimeni nu-i spusese, vecina nu știa nici ea. Sexul era doar o formă de distracție, o chestie interzisă și aflată pe ascuns, din filme și reviste porno.

Deci el, ca un copil de 10 ani, nu știa că dacă bagi penisul în vaginul fetei, aceasta poate să rămână însărcinată. Nu știa că ĂSTA ESTE MODUL ÎN CARE SE FAC COPIII. Nu știa că așa se întâmplă peste tot în natură, că toate animalele așa fac pui, așa se împerechează: masculul bagă penisul în vaginul femelei și secretă spermatozoizi care urcă în sus în vagin, pentru a fecunda ovulul.

ACTUL SEXUAL A FOST PROGRAMAT PENTRU REPRODUCEREA SPECIEI, dar copilul nu știe nimic despre asta. E doar un copil, la urma urmei. Dar un copil care poate face sex. Dacă poate face asta la 10 ani, fiți sigur că la 5 ani sau mai devreme e capabil să înțeleagă corect tot adevărul despre reproducere și sex.

Părinții care cred că este scandalos să le arătăm această imagine copiilor, cu penisul în vagin, probabil consideră că le deschid copiilor calea către o viață sexuală mult prea timpurie. Părerea mea este că dimpotrivă. Mulți copii și adolescenți o fac pentru că o consideră o formă de rebeliune. Fac ceva tabu, interzis, scandalos. Fac ceva nou, ceva de care părinții niciodată nu le-au vorbit, ceva ce e la modă în gașcă, ceva de care prietenii spun că ”nu-i mare lucru”.

ȘI EI FAC EXACT LUCRUL PE CARE NOI AM VRUT SĂ-L EVITĂM. Fac SEX. Numai că nu știu nimic despre asta. N-au nicio idee de consecințele unui act sexual. Și nu mă refer doar la sarcină și boli cu transmitere sexuală. Mă refer la toate traumele emoționale și psihice pe care le poate aduce sexul la întâmplare, doar pentru că presiunea socială, presiunea grupului e mare și informația este minimă. SEXUL ESTE MARE LUCRU.

Și noi, ca părinți, trebuie să discutăm mult cu copiii noștri despre asta. Să le oferim toate informațiile. Să le răspundem fără rușine la întrebări. Să nu-i lăsăm să trăiască cu neclarități, dubii și incertitudini. VĂ ROG, treceți peste jena voastră personală. Aduceți-le la cunoștință toată povestea despre sex și cum vin pe lume copiii, pentru ca ei să nu o afle trunchiată de la amici. Să nu rămână doar cu ideea vehiculată în spatele blocului că ”nu-i mare brânză, toată lumea o face!”

În cartea mea, povestea explică foarte frumos și duios momentul actului sexual. Care sunt motivele pentru care oamenii îl fac, care sunt condițiile în care-l fac (că se cunosc bine, se înțeleg, se iubesc, se respectă și vor să-și trăiască viața împreună), când este timpul când oamenii o fac.

Poate că par de modă veche, dar chiar e greșit să fii de modă veche?

Când suntem tineri privim sexul ca pe un sport. Da, noi, fetele, mai puțin, vrem să primim și iubire odată cu asta; dar în general, actul sexual se face de plăcere, pentru orgasm, sau pentru că așa fac toți ceilalți: sunt tineri, sunt împreună ”deja” de trei zile, e momentul să se treacă ultima barieră a intimității. Sau pentru a umple o tristețe, un gol, o lipsă de comunicare și de înțelegere cu părinții, caz în care sexul are loc chiar și cu necunoscuți, în buda de la disco (se mai zice oare disco?)

Când ajungem părinți, vrem ca copiii noștri să nu se maturizeze așa de repede ca noi, să mai copilărească. Vrem să-i protejăm de maturizarea sexuală forțată de presiunea grupului, vrem să-i protejăm de perverși și de perversiuni și de suferință. Vrem ca ei să nu facă sex de ocazie, nici ca copii (nu cred că-și dorește vreun părinte ca copilul lui de 10-11 ani să fie activ sexual), nici ca adolescenți, nici ca tineri.

Vrem ca ei să facă dragoste când ajung să facă, nu sex. Actul sexual să fie pentru ei ca o încununare a iubirii ce și-o poartă și compatibilității ce-o simt față de partener. Și ne închipuim că dacă noi nu discutăm deschis despre sex și despre cum se fac copiii în urma acestui sex, ei nici nu au cum să afle.

GREȘIM. GREȘIM MULT.

Copiii noștri au nevoie să știe adevărul. Vor să știe adevărul. Și ni-l cer. Să ne curățăm de convingerile greșite pe care le avem și să ne învingem rușinea. Primul pas e mai greu, următorul mai ușor și așa, încetul cu încetul, dialogul va curge tot mai fluid. Astfel, dragii mei, se pun bazele unei bune prietenii între părinți și copii. Căci, în opinia mea, relația nu este una de prietenie adevărată dacă ne jenăm să discutăm deschis pe un anumit subiect și ei se rușinează, la rândul lor, și evită să discute cu noi deschis despre ceva ce-i frământă.

Vă aștept să vorbim despre asta la lansarea cărții ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume”. În Sibiu, în Piața Mare, miercuri 16 iulie, la ora 16.30. În Muzeul Național Brukenthal, în curtea interioară. 

Pentru că nu mai e timp și deja ne-am luat bilete de întoarcere în Tenerife, nu vom mai merge în turneu cu cartea prin țară, așa cum speram. Poate vom ajunge doar la București, dar nu este sigur. Așa că lansarea de la Sibiu este singura opțiune certă pentru întâlnirea cu cititorii, fanii, criticii și toți ceilalți.

Comanda cartea aici