”Nu lăsa copilul să mănânce fructe, că-și strică foamea!”

yago si fructeleIeri, la magazinul de fructe și legume. Ajunsesem la casă, cu multe frunze verzi și fructe dulci. Angeles, cea mai simpatică casieriță de la fruterie, operativă, ca de obicei. Adică mai cântărea niște ceapă, mai vorbea cu Yago. Mai bătea pe calculator niște avocado, iar mai conversa cu Yago. Genul ăsta de casieriță operativă, mă rog, așa sunt toți spaniolii.

Iar Yago îi răspundea în limbajul lui codat. Cu un avocado într-o mână și o roșie în cealaltă. Cu câteva minute înainte, în timp ce alegeam fructe și legume de prin coșuri, Yago ceruse să-i desfacem avocado. I-a curățat Seb coaja pe jumătate și el a început să muște cu poftă. Apoi, când am ajuns la casă, a văzut punga de roșii și a cerut roșie. Știe copilul, instinctiv, că roșia merge bine cu avocado 😀

Deci eram în fața casieriței și Yago mușca când din avocado, când din roșie. Iar Angeles, dintr-o dată, cu o mină preocupată și serioasă, ne întreabă:

– A mâncat ceva înainte?

– Da, zic, mănâncă cam în continuu, îi răspund, neînțelegând ce vrea să spună.

– A, bine. Dar acasă o să mai mănânce mâncare?

– Aaaa, zic eu ușor blocată, păi asta e mâncare… Yago cu asta se hrănește, în afară de lapte de la țâță, cu fructe, în special.

O lecție despre ignoranță, despre lipsa de informații, despre lipsa de noțiuni elementare de nutriție. Deși Angeles ne cunoaște de dinainte ca Yago să se nască și îl vede mereu mâncând fructe, niciodată nu și-a arătat grija față de faptul că își strică băiatul foamea mâncând fructe, și nu mai mănâncă mâncare când ajunge acasă.

Fructele nu sunt mâncare, firește, sunt niște mofturi doar, un fel de acadele, dar mai acre. Mâncare e doar aia făcută pe foc, pe plită sau la cuptor, fiartă bine ca să fim siguri că-i complet moartă. Însoțită neapărat de pâine, ca să țină de foame mai bine și să îngrașe copiii, că dacă nu-s grași cât sunt mici, nu-s sănătoși.

Sunt două probleme mari aici. Prima este foarte răspândită: cei mai mulți oameni nu știu că fructele se mănâncă întotdeauna înainte de masă. Cu minim 30 de minute înainte de masă, depinde de fruct și de cantitatea în care se mănâncă. Dacă sunt doar 2-3 fructe mici și zemoase, se pot digera în jumătate de oră sau pe-acolo ca să lase loc liber celorlalte alimente care vin și enzimelor digestive aferente. Dacă sunt vreo 2 kg de fructe (preferabil de același fel), nu numai că întârzie puțin mai mult în a fi predigerate și a părăsi stomacul, dar și țin de foame pentru vreo 2-4 ore, deci ele însele sunt o masă, nu doar o gustare de dinainte de masă.

Și a doua problemă este aceea că, la fel ca în cazul primeia, cei mai mulți oameni nu știu că fructele sunt partea cea mai importantă din dieta speciei umane. Sunt materie vie și ușor digerabilă, încărcate cu apă organică, cea mai hidratantă apă posibilă, cu zaharurile care dau energie celulelor să funcționeze și, per total, corpului, ca să-și poată realiza toate activitățile sale, încărcate de enzime oxidative care duc oxigenul în toate colțurile corpului, cu vitamine, minerale, aminoacizi, acizi grași și multe alte tipuri de nutrienți.

Foamea nu se strică cu fructe… Foamea corpului de nutrienți este satisfăcută de o cantitate mare și variată de fructe. Sunt oameni care dacă nu au fiertură-n oală, brânză în frigider și pâine pe masă consideră că nu au ce da copiilor să mănânce. Dar cad pomii fructiferi pe ei. Aici e la fel ca peste tot în lumea (prost) dezvoltată. Fructele se strică în pomi, acolo unde nu este un interes economic. Spre exemplu, nouă ne plac mult nisperos (moșmoane japoneze). Se coc de prin februarie până prin mai. Și pe toată insula, dar în special în nord, pe marginea drumului cresc nisperos.

Și noi ne oprim și culegem de pe poale de fiecare dată când îi vedem, prea sunt dulci și zemoase fructele. Dacă sunt în localitate, cerem voie oamenilor. Dacă nu, nu avem cui să cerem voie, îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a pus copacul în drum și copacului, că a fost bun cu noi.

Iar anul trecut i-am cerut unui nene ce stătea la poarta curții, pe bancă, să culegem niște fructe. Era pe la vreo 30-40 de ani și lângă el stătea o copilă pe la vreo 10 ani. A spus da, ezitant, putem culege, dar nu multe, cât să mâncăm acolo. Am mulțumit, am mâncat, cât poți să mănânci cu două perechi de ochi care te analizează curios, și am plecat.

Am gândit că da, a fost zgârcit, pomul era mare și plin, putea să nu ne pună nicio limită, doar nu-i culegeam un sac, mai mult de 2-3 kg nu luam. Ne-am spus că le-o culege să meargă la piață să le vândă și ne-am dat seama că am greșit, trebuia să-l întrebăm cât să-i plătim pe kil.

Peste câteva luni am trecut din nou prin La Escalona, satul cumătrului. Și, ia ghiciți! Da, copacul era plin de nisperos, toate maronii și putrezite. Fără comentarii!!

Găsisem la un moment dat un studiu despre pomii fructiferi de pe marginea drumului. Și studiul ăsta concluziona că dacă în fiecare sat, pe marginea drumului, și în fiecare oraș arborii ornamentali ar fi înlocuiți cu pomi fructiferi, n-ar mai exista foamete. Iar bolile nutriționale n-ar mai fi așa de frecvente. Altă temă, altă poveste, până atunci, eu n-am nicio jenă să culeg fructe de pe marginea drumului, acolo unde găsesc.

Plecasem de la fructele care strică foamea. Așa am fost crescută și eu, că nici părinții mei nu erau mai informați. Am crescut la țară, cu curte imensă plină de pomi fructiferi și grădină, la fel, lungă, lată și coaptă. De toate aveam. Și pasiunea mea cea mai mare era să mă urc în pom și să cobor doar după ce burta-mi pleznea de câte fructe mâncasem.

Și ba bunica, ba mami, ba tati, ba bunicul, ba unul, ba altul sau toți deodată, ne ziceau mie și soră-mii să mai terminăm cu fructele, că e vreamea mesei, și ne stricăm foamea iar la masă nu o să mai putem mânca ciulama. Ei ne-au spus, ne-au învățat, că fructele se mănâncă după masă.

Am ajuns acum, după 20 de ani de atunci, să îmi umplu burta din nou, cu fructe. Și să-mi satur bine foamea și setea de nutrienți a organismului. Și nimeni nu-mi mai zice ”că-mi stric foamea”, informațiile despre nutriție pe care le-am aflat în ultimii ani au ajuns și la ei. Dar ce dreptate aveam eu, copil fiind, când mă pierdeam cu orele prin grădini, cu o carte de citit și mulți pomi fructiferi, copți și generoși, gata de mâncat.

Copiii știu mai bine. Lăsați copiii să mănânce fructe. Și, cel mai important, puneți-le la dispoziție fructe, că, din păcate, nu avem cu toții curte șau livadă. O fructieră pe masă, plină cu fructe proaspete și coapte, poate preveni multe boli de nutriție. În Spania, indicele obezității la copii este tot mai crescut în ultimii 10 ani, și înțeleg de ce. Acadele, biscuiți, ciocolată și pâine, toate ca gustări între mese. Și am văzut ce mâncare e la vremea mesei: omlete, paste, paella, salam, șuncă, cârnați, brânză și multă pâine, plus dulciuri foarte dulci la desert (au spaniolii, și-n special canarioții, niște plăcinte și prăjituri dulci de leșini, cum zice Seb).

Oriunde mergem cu Yago și sunt copii, ei mănâncă și mănâncă prost. Și mai mereu i se oferă lui Yago un biscuite sau o acadea. Noi refuzăm și le dăm banane, părinții ne refuză la rândul lor, dar copiii iau bananele și încep să le mănânce. Părinți, deșteptați-vă! Sănătatea copiilor noștri este strâns legată de ce anume mănâncă. Iar fructele nu trebuie să fie văzute ca inamici ai bunei alimentări sau, cel mult, micile gustări dintre mese. Fructele trebuie înțelese ca alimente fundamentale unei nutriții și sănătăți bune.

Cel mai bun moment pentru a începe să mănânci doar fructe este micul dejun. Gata cu constipația doar datorită acestui ”artificiu”. Energie multă pentru câteva ore, sațietate pentru vreo 3, hidratare, vitalitate. Cu timpul, când înțelegi miracolul fructelor, o să plusezi ușor, fără să simți că ai făcut vreun sacrificiu renunțnd la ciorba și friptura de la prânz și o să mai bagi o burtă de fructe. Așa ne-a fost dat să trăim, credeți-mă! Frugivori, supli și plini de vitalitate. Nu cu burți, diabet, boli de inimă și cancere.