Fără scutec e ușor și perfect la curișor. Povestea merge mai departe.

yago furtun bananAprilie 2014. Yago are 2 ani și o lună. Face pipi singur, face caca singur și se spală singur la fund. Extraordinar? Nu, ceva firesc pentru noi și pentru el, fiind de mic conștient de ce înseamnă caca și pipi. Și un lucru destul de întâlnit la copiii care nu poartă deloc scutece.

De la naștere Yago a fost îmbrăcat doar cu pantaloni, fără chiloței sau scutece. Cu o mică excepție de câteva săptămâni de scutece textile pe care i le puneam când ieșeam din casă sau noaptea, Yago a avut curul liber.

Am mai scris despre elimination comunication (sau EC) când Yago avea aproape un an, un text cu titlul ”Fără scutec e ușr și perfect la curișor”, de aici și titlul de azi, recunosc, fără prea multă inspirație.

Bebelușii, când se nasc, își înțeleg destul de bine funcțiile excretoare. Lenea noastră, comoditatea și, în ultimele decenii, industria scutecelor, sunt cele care ne-au indus în eroare. Nu e nevoie de cercetări științifice ca să ne demonstreze că bebelușii simt când îi trece cu ceva timp înainte ca pipi sau caca să iasă.

E necesar doar observarea lor cu răbdare și ușoară detașare pentru a înțelege corect semnalul. Orice părinte poate încerca asta: câteva zile la rând îl urmărește foarte atent, nu-i neapărată nevoie să-l lase în curul gol, și va vedea că micuțul are un cod pentru treburile astea.

Spre exemplu plânsul, care e interpretat greșit de cele mai multe ori. Mulți bebeluși plâng înainte să facă pipi sau caca. Așa făcea și Yago, în primele luni de viață.

Când a mai crescut, semnalele s-au schimbat, au început sunetele mai articulate și gesturile tot mai clare.

La un an deja ne avertiza sonor că îl trece pișu sau caca. Spunea un fel de A lung, asociat unei priviri preocupate.

După alte câteva luni, A-A-A, așa, sacadat, sau O-O-O concomitent cu ducerea mâinii la cur sau la puță.

De pe la un an jumate n-a mai făcut pe el în timpul zilei. Aș fi zis că nici noaptea, dar noaptea, o dată la câteva săptămâni sau mai mult, mai găseam cearceaful ud spre dimineață. Iar asta se întâmplă când eu, buimacă de somn, nu-l duceam la timp la baie în miezul nopții, când el se foia în pat.

Ultima dată a făcut pe el acum vreo trei luni sau patru, într-o noapte în care l-am dus la baie de trei ori. Băuse seara mult suc de portocale și ceai iar în timpul nopții l-am dus la baie de câte ori am crezut că trebuie. Că el se trezește de mai multe ori pe noapte, dar nu e întotdeauna pe motiv de pipi. Poate să caute doar țâța, să bea vreo 5 minute lapte și să se întoarcă la loc, pe burtă, cum îi place să doarmă, și să-și continue somnul.

Așa că în seara aia avea 4 pișuri de făcut și nu 3 câte am percutat eu. Dar nu-i nimic, oricum avem cearceaf impermeabil pe pat, nu despre asta e vorba, pe el l-am schimbat destul de repede, îl verific la fund noaptea, când îi dau lapte și nu numai.

Edit (că textul e început de câteva săptămâni): a făcut pe el din nou azi-noapte 😀

Pentru cei curioși, nu, nu se trezește când îl duc la baie noaptea. Totul se petrece pe întuneric și, în afar de ușa de la dormitor care trebuie deschisă și închisă, cam fără zgomot. În ultimele luni, când nu se mai lasă dus la pișu noaptea de Seb, nici cu mine nu mai vrea așa, pur și simplu. Vrea doar la țâță. Deci merg cu el în brațe așa, în pozița culcat pe-o parte că el suge lapte iar când ajungem lângă cadă eu ridic un picior și mă sprjin de marginea căzii, îl sprijin pe el, cu spatele pe coapsa mea, îi dau pantalonii în vine și cu mâinile îl țin de piciorușe (capul lui cade sprijinit de brațul meu). Am observat că e mai simplu așa decât să-l duc normal, în brațe, el să caute țâța și să înceapă să se trezească când eu nu i-o dau pe motiv că mergem la baie să facă pișu. Așa că face pișu în timp ce semi-adormit suge țâță, ne-ntoarcem în dormitor, ne așezăm în pat și totul se petrece fără ca el să fi lăsat țâța din gură. Mai suge câteva minute și adoarme, dând drumul la sân.

Cu caca e chiar mai simplu (iar noaptea nu mai face decât dacă ziua nu și-a golit colonul din diverse motive, dar asta e foarte foarte rar, el făcând caca de 2-4 ori pe zi, destul de consistent). În toată viața lui nu a făcut caca pe el mai mult de câteva ori, atunci, la începuturi. Acum face preponderent în timpul zilei, de vreo 2-4 ori. Dacă are pantalonii pe el, începe să vorbească ca o maimuță și se ține de fund. Și spune ”pilu-pilu” sau ”caca”. Dacă noi nu suntem atenți, vine spre noi până se convinge că-i înțelegem nevoia: se uită în ochii noștri și țipă și mai tare ca maimuța, câteodată mai zice și ”caca”. Dar, de multe ori, contactul vizual e totul 😀

Dacă e în curul gol, se pune pe vine și face. Acasă face caca pe gresie, în terasă, după care ne anunță că a făcut. Zice caca-caca și apare cu cârnatul în mână. Ni-l arată și-și continuă drumul victorios spre baie, unde îl aruncă în wc, pune capacul, se urcă și trage apa. După care se întoarce pe terasă și mai face vreo 2, 3 sau 4 astfel de reprize. Și pentru că pe terasă se joacă cu furtunul cu apă, ia apă cu mâna de la furtun și duce la fund să se spele. E foarte haios.

Nu-i place olița și rar o alege. Pe noi nu ne deranjează că face pe jos, doar nu avem covoare pe care să le murdărească. Spălăm imediat și toată lume-i fericită. Până la urmă, poziția pe vine este cea mai indicată și ideală pentru golirea intestinelor și nu statul pe oliță (sau wc). De aia nici nu i-am luat colac special pentru wc sau treaptă pe care să se urce.

Când suntem la plajă, unde este mereu în curul gol, se așează și face pe nisip sau pe pietre, după care ne spune. Îl luăm împreună și-l îngropăm sau îl aruncăm. Sau îl îngroapă singur. Stați, nu săriți ca arși, nu îngropăm cârnații pe plaja plină de turiști, ci pe una mai sălbatică, cu pietre, lemne și buruieni, la clima de aici și umiditatea din nisipul de pe plajă ajunge rapid ”compost”. Când suntem printre oameni, îl ducem la gunoi.

Iar pipi, când este dezbrăcat, face din picioare. Câteodată își ține puța, dar de cele mai multe ori, nu. Când suntem acasă, se duce lângă un ghiveci de flori sau un vas (gen oliță, găletușă de joacă sau vasul de apă a lui Maloun) și face acolo. Azi s-a urcat pe bordura terasei, s-a ținut cu mâinile de gard și a făcut prin gard în grădină, la rădăcina bananului. Dacă are pantalonii pe el, și-i trage jos, din mai multe mișcări, până și-i scoate complet, și apoi se duce la ghiveci sau la marginea terasei.

De vreo două luni a început să facă asta, să-și dea jos pantalonii ca să facă pipi sau caca, dacă e pe terasă și nu are chef să mai apeleze la noi.

Când este gol în casă, nu face nimic pe jos. Mai făcea pe covorul din atelier, rar, dar de vreo 3 luni, nu. Se ține cu mâna de puță și iese preocupat pe terasă, își alege locul și țintește, se ușurează după care se întoarce în casă la ce făcea înainte.

Când îl ducem noi la baie să facă caca sau pișu, îl ținem cel mai adesea deasupra căzii, ca să nu nimerească cu jetul pe după wc sau alte locuri înguste. Așa că face și caca în cadă, îl luăm apoi și curățăm cu dușul. Nu înainte de a-l analiza și a vorbi despre consistența lui, spre exemplu, sau alte detalii. Este important ca copilul să aibă astfel de noțiuni de mic, ca să știe cum trebuie să arate un caca sănătos și un pipi sănătos. Aceștia sunt primii indicatori ai unei digestii și hidratări precare, așa că copilul va crește un tânăr responsabil de sănătatea lui proprie. Va ști că dacă pipi nu-i transparent și are miros trebuie să bea mai multă apă sau că dacă caca nu vine de cel puțin 2 ori pe zi și nu are o consistență… ”blândă”, trebuie să mănânce mai multe fructe, mai multe fibre și să bea mai multă apă.

Și acum, două lămuriri. Nu, nu o să facă toată viața pe jos, pe terasă, sau pe plajă. Sigur nu o să ajungă la 20 de ani fără să știe ce e bine și ce e rău în această societate.

Și doi. Sunt tot felul de articole care citează tot felul de ”specialiști” care au ”studiat” problema și denunță periculoase astfel de comportamente. Adică EC-ul. Și-l numesc antrenament. Eu cred că acei specialiști sunt plătiți de industria de scutece, ca să bage spaima în părinții ce înclină spre metode alternative de creștere a copiilor, că prea a început lumea să se deștepte în ultimii ani și le e frică să nu scadă încasările (care sunt de miliarde de euro anual, apropo).

Nu trebuie să fii specialist și nici să faci studii ample, e nevoie doar să observi un bebeluș. Hai doi sau trei, ca să te convingi că nu e un super-bebe primul, ci așa sunt toți. Ei știu că-i trece. Simt, ca și noi, adulții. Simțim că trebuie să facem cu ceva timp înainte să fie prea târziu. Și avem timp să ajungem la budă (în condițiile unei digestii normale, nu vorbesc de accidente).

Așa sunt și ei. Simt că pișu sau caca vine și se agită sau se calmează brusc sau fac altele. Și asta înainte să facă, propriu-zis. Și nu pentru că se țin, că-i antrenăm noi, părinții, cumva, nu pentru că își încordează sfincterele ca să ne dea nouă timp să-i ducem la toaletă. Ci pur și simplu. Asta înseamnă că sunt conștienți de funcțiile lor de eliminare.

Ei nu dau drumul la caca sau la pișu dintr-o dată, fără să-și dea seama. Ei știu multe, noi suntem niște ignoranți.

Cine are răbdare și mintea larg deschisă își va observa copilul și va înțelege de ce spun eu că acei ”specialiști” care declară că EC este periculos pentru copii sunt corupți.

În succesul EC ține de părinți să citească semnalele la timp. La fel ca și la alăptarea la cerere. Copilul anunță prin gesturi că vrea sân, dar mama, tatăl, pot interpreta în mod greșit aceste semnale și să nu-i satisfacă nevoia. Așa poate trece chiar și o oră, timp în care copilului i se face chiar rău de foame, va plânge și poate chiar să refuze sânul din cauza frustrării și a nervilor.

Cu EC este la fel. Beblușul ”spune” că-l trece, dar părinții înțeleg altceva și-i îndeasă o suzetă în gură, ca să-l liniștească. Azi așa, mâine așa, după câteva luni în care bebelușul își dă seama că nimeni nu-i bagă în seamă nevoile de eliminare, renunță la a mai semnala momentul.

Dar dacă părinții înțeleg semnele și ajung să priceapă destul de bine ce vrea bebeul, se ajunge la o astfel de vârstă în care comunicarea să fie perfectă în această privință, chiar dacă copilul nu vorbește în fraze. Copilul se prinde destul de repede că este înțeles și că e dus să-și facă nevoile când îl trece și ajunge să aibă încredere că este ascultat și respectat. Copilului nu-i place să facă pe el, în chiloți, pantaloni sau scutec. De aceea va fi recunoscător, la un nivel subconștient, că nu este lăsat să se ude și să se murdărească la cur. Asta (și asta) aduce cu sine fericirea.

N-am făcut nicun calcul legat de câte pampersuri am fi cumpărat și aruncat la gunoi (dacă n-am fi aflat de scutecele textile) sau câte scutece textile am fi spălat (dacă n-am fi aflat de elimination comunication). Nu-i nevoie de niciun astfel de calcul ca să ne dăm seama că am făcut o economie majoră (pe vreme de criză, nu-i deloc de neglijat de nicio familie).

Dacă n-am fi trăit într-o zonă caldă precum este Tenerife, ce-ar fi fost? Mai mult ca sigur că la fel. Anul trecut am fost 3 săptămâni în România în mai și am prins ploaie multă și frig urât. Nu ne-am gândit niciun moment să folosim scutece, din nou, nu a fost nevoie. În afară de câteva mici accidente pe covor, și ălea din neatenția noastră de oameni adulți ocupați cu pălăvrăgitul cu rudele nevăzute de mult timp, totul a decurs ca-n Tenerife. Clima nu are nimic de-a face cu legarea unei relații de încredere și respect cu copilul.