Ce-mi place mie la MotoGP

Aţi crede că îmi place să urmăresc fenomenul MotoGP pentru motociclete, pentru întrecere, pentru emoţia startului, pentru sunetul motoarelor, vuietul de pe pistă, pentru duelurile tensionate de pe viraje, nu? Nici vorbă, sunt mai simplă de atât. Iubesc MotoGP-ul pentru că e plin de bărbaţi frumoşi (iartă-mă Seb, dar ştii că-mi plac bărbaţii frumoşi). Zvelţi, în formă, îmbrăcaţi în combinezoane de piele şi înconjuraţi de o aură de sexualitate. Dap, asta e pentru mine mondialul de motociclism viteză.

Şi să luăm de exemplu un francez care niciodată n-a fost o ameninţare pentru podium: Randy de Puniet. Ce-are a face, când eşti aşa de sexy? Contează pentru cineva că n-ai niciun titlu de campion? Pentru mine, deloc.

Precizări, pentru cei care nu ştiu să citească printre rânduri (pentru că, ei bine, nu sunt aşa de superficială, nu mă interesează doar fizicul riderilor, contează şi ce motocicletă pilotează 🙂 )

M-am îndrăgostit de MotoGP târziu, în 2007. Aveam deja 23 de ani, vârsta la care cam nimeni nu cade brusc pe spate în faţa fenomenului. Adică ori eşti pasionat de motociclism viteză de mic şi clar eşti fan MotoGP, pentru că, deh, e întrecerea supremă, ori deloc. Ei bine, eu eram în 2007 cam singurul redactor din redacţia revistei MotoLife care nu ştia cine e Giacomo Agostini. Da, de Sete Gibernau auzisem, asta doar pentru că este incredibil de sexy 😀 Dar cursele, întrecerea pentru titlu, disputa pentru puncte etapă de etapă, discuţiile pe forumuri, nimic din toate acestea nu urmăream. Eram lovită rău cu motocrosul, adică normal, îmi şi făcusem credit la bancă pentru o motocicletă de cross, mergeam la raliurui, curse de enduro şi de mototcros (ca foto-reporter, nu ca pilot, n-am ajuns să concurez niciodată, am rămas doar cu antrenamentele) şi intram mereu în dispute verbale gen care-i-cea-mai-tare-ramură-a-motociclismului.

Şi când am început să merg la MX GP-uri (Grand Prix-uri de Motocros) am zis că altceva mai formidabil nu se există pe acest pământ rotund. Atâtea camioane pentru atâţia piloţi de top, crema cremei mondiale, cele mai puternice echipe din lume, cele mai performante motociclete de motocros, cei mai tari fotografi de sport din lume şi cele mai faine momente trăite de mine în perioada cât am lucrat în presă. Praful, mirosul de gaze arse, mirosul uleiului de doi timpi, sunetul asurzitor al motoarelor, şi când cade grila şi toată încordarea piloţilor e eliberată, şi cursa cot lângă cot, la propriu, săriturile, trambulinele, whip-urile, mulţimea, aplauzele, nebunia. Atunci mi-am dat seama că emoţie mai mare nu trăisem. Când m-am întors de la primul mondial de motocros la care am avut şansa să merg, la Marele Premiu al Italiei de la Mantova, Gabriel Olariu, secretar general al FRM, m-a întrebat Ei, cum e? şi răspunsul meu a fost că am descoperit raiul. Nu cred că am folosit aceleaşi cuvinte, dar asta era esenţa. La care el a zis Stai să vezi cum e la MotoGp.

Conjunctura a făcut că am ajuns, mai târziu în acelaşi an, şi la primul MotoGP din viaţa mea: Marele Premiu al Republicei Cehe. Apăi, eu, aia ce ţinea partea motocrosului şi sporturilor de off road, când am văzut ce-nseamnă MotoGP, pe viu, direct, neîngrădit, nu la TV, mi-am zis că este de vreo zece ori peste mondialul de motocros. Nu numai ca organizare, infrastructură, bugete, echipe, ci şi ca prezenţă mediatică. Da, ştiam că unde sunt banii şi puterea, acolo şi presa de sport, că doar de aia cursele de motocros erau transmise numai pe Eurosport2, în reluare şi unele doar ca rezumat. Dar nu-mi imaginam sute de jurnalişti care umplu o cameră de presă cât jumate din sala polivalentă, cu ochii pe zeci de monitoare. MotoGP. Nu compar sporturile, motociclismul viteză cu motocrosul, că dacă ar fi aşa, încă cred că e mai spectaculos de urmărit un concurs de motocros. Compar tot ansamblul. Iar din această comparaţie, vă e clar care-i câştigătorul inimii mele. Şi m-am întâlnit din nou, după acel MotoGP de la Brno, cu Olariu de la federaţie. Ei, MotoLife (aşa-mi zicea el), tot îţi mai place motocrosul? Sunt scorpion, aşadar căpoasă foc, deci am ţinut-o pe-a mea, motocrosu-i regele. Dar Olariu, că-i vulpe bătrână, a ştiut că altu-i adevărul.

*fotografiile sunt făcute de mine în 2008, la Marele Premiu al Cehiei; în galeria de mai jos o să-l regăsiţi şi pe Robert Mureşan, cât încă participa în campionatul mondial, la clasa 125 cmc; tot mai jos, drăguţul de Melandri şi Rossi-cel-mult-de-femei-adorat; aaa, da, şi nevestica lui Stoner (pentru cititorii masculi, o să pun pe blog de la Estoril şi femeile frumoase din MotoGP).

[nggallery id=76]