Ne-am luat lumea-n cap şi am emigrat în Tenerife. Eu şi Seb. Ne-am dat demisiile de la Adevărul Holding pe 24 februarie 2010, am încheiat socotelile cu Sibiul şi ne-am urcat în avion fără regrete pe 8 martie 2010, doar cu optimism şi două trolăre cu haine. Pe lângă astea, leptopurile şi aparatele foto.

Am venit în Tenerife pentru a avea vacanţă în fiecare zi, pentru a vedea soare în fiecare zi, pentru simţi mirosul ocenului în fiecare zi. Nu am emigrat la job sigur, nu stăm pe insulă la vreo rudă sau cunoştinţă, nu mâncăm din pătulul nimănui şi nu furăm ca să trăim (plus că nu facem nimic altceva ilegal sau imoral pentru bani). Deocamdată avem ceva caş luat pe motocicleta mea de motocros şi bicicleta Merida, ar trebui să ne ajungă două luni. În ăst timp, ne aşezăm ploile pe aici. (am tăiat mai devreme pentru că banii luaţi pe motor, bicicletă şi ce-am mai avut noi s-au dus de prin aprilie). Între timp ne-am găsit de muncă, chiar dacă nu-i nimic cu contract şi beneficii incluse. Am câştigat ceva bani făcând fotografii la un concurs de motocros şi la surferi, am făcut şi PR la un bar de rock, Seb a lucrat şi ca muncitor necalificat, a făcut şi un sait pentru un magazin de surf, dar banii serioşi au venit din vânzarea de costume de baie pe plajă.

Nu am venit aici cu idei inoculate de agenţiile de turism şi ne-am propus să nu ne aşteptăm la nimic. Dar insula ne-a surprins foarte mult, este de zece ori mai fascinantă decât în poveştile spuse de tur-operatori. Şi am văzut doar o mică parte. Nu spun că este raiul pe pământ, spun că este paradisul meu, paradisul meu şi a lui Seb. Locul în care ne dorim să trăim.

Mulţi O parte dintre voi, cei care intraţi pe blogul meu nostru (că s-a transformat pe parcursul emigrării din jeaninavlad.wordpress.com în emigrantintenerife.info, un blog nu despre emigrarea la tropice, în general, ci despre emigrarea noastră, a mea şi a lui Seb, la tropice), gândiţi că suntem nişte luzări. Nişte oameni care nu au reuşit să-şi facă un rost în ţară. Apăi dacă a-ţi dori să NU te trezeşti în fiecare zi gândindu-te la ratele la bănci, la creditele ipotecare, la prima casă, la lizingul la maşină, la gropile din asfalt, la zăpadă pe carosabil şi deszăpezirea defectuoasă, deci dacă a nu vrea toate acestea înseamnă să fii un om ratat, atunci noi doi, eu şi Seb, suntem doi oameni rataţi. Doi foarte fericiţi oameni rataţi. Vă dorim şi vouă fericirea noastră!

Cum dai de noi

Jeanina şi Sebastian