Carbohidrații mă fac tot mai grasă

61 de kilograme și acul cântarului tot urcă. Nu-s gravidă, nu mănânc porcării, n-am mese dezordonate-n miez de noapte, nu lenevesc, dar totuși, mă îngraș. Fructele sunt de vină, zic oamenii. Zahărul duce la obezitate. Mănânc prea mulți carbohidrați și carbohidrații o să-mi vină de hac. Oare?!

Sunt convinsă că nu este așa. În ciuda efectelor vizibile și de necontestat, în ciuda celor vreo 5-6 kilograme pe care le-am acumulat în ultimele 5 luni, eu îmi păstrez pariul. Țin cu carbohidrații. Cred că pe termen lung voi slăbi, continuând să mănânc ca și până acum (o dietă vegană bogată în carbohidrați și săracă în grăsimi). Știu cum sună, pare destul de ilogic în contextul social actual în care orice dietă de slăbit spune ”reduceți carbohidrații”. Voi încerca să explic puțin din ce am înțeles eu că se-ntâmplă în acest proces de slăbire-îngrășare-slăbire.

Omul când face foamea, metabolismul încetinește ca să conserve energia. Să-i ajungă caloriile pentru toate funcțiile, sau, mă rog, cele mai importante și vitale. În această perioadă omul slăbește (și e fericit, în cazul meu). Și se-mbolnăvește. A face foamea este echivalent cu a mânca insuficienți carbohidrați, principala și cea mai sănătoasă sursă de energie a corpului. Curele de slăbire, TOATE curele de slăbire din lume, asta propun: înfometare. Reducere de calorii, reducere de carbohidrați, înfometare. De aia și funcționează, chiar și ălea cu multe grăsimi și multe proteine, pentru că merg pe deficit caloric. Numai că rezultatul este pentru scurt timp. Dovada? Uitați-vă în jurul vostru, e plină lumea de oameni prinși în cure de slăbire. Dacă vreuna ar fi eficientă pe termen lung, pentru toată viața, n-ar mai fi atât de mulți nefericiți care se luptă MEREU cu kilogramele în plus, nu-i așa?

Corpul rezistă cât rezistă cu noile reguli de alimentare stabilite în timpul regimului de înfometare AKA cură de slăbire. Dar după vreo 2-3 luni zice STOP. DĂ-MI MAI MULTE CALORII! DĂ-MI MAI MULȚI CARBOHIDRAȚI! Și atunci omul începe să calce pe-alături și se-ntoarce la vechii prieteni, carbohidrații nesănătoși, plini de grăsimi, de aditivi, de sare. Alimente dense, corpului i-e foame rău de tot. Și omul crede că el e de vină, că nu are voință, că nu-i făcut să aibă un corp zvelt, că mănâncă emoțional, că e prea leneș, că e prea pofticios, etc.

Și atunci ce face metabolismul ce-a ajuns să-și încetinească motoarele în prohibiție? Două lucruri. Unul, provizii. Ca să aibă de unde consuma în cazul în care foametea se-ntoarce. Și doi, e dat peste cap. E depășit de volumul ”de muncă”. Printre altele, nu mai metabolizează cum trebuie nutrienții.

Și într-un timp foarte scurt acumulează toate kilogramele pierdute în timpul curei de înfometare. Foarte probabil, chiar și ceva pe deasupra, ca bonus. După câteva luni de mâncat ca la sfârșitul lumii, timp în care cântarul devine inamicul numărul 1, energia pentru vreun soi de activitate sportivă este undeva sub zero și deprimarea crește, fulgerul iar lovește: SUNT PREA GRASĂ, TREBUIE SĂ MÂNÂNC MAI ORDONAT. Și urmează altă perioadă de înfometare.

Am trecut prin acest ciclu de multe ori. Înfometare – intoxicare. Înfometare – intoxicare. Am început pe la sfârșitul liceului când mâncarea clasică standard din românia anilor 90 avea tendința de a mă îngrășa. Credeam că eu sunt problema, că sunt predispusă la îngrășare și că doar cumpătarea este soluția. Sincer, de multe ori m-am gândit cu tristețe la asta. Că voi trăi toată viața luptându-mă cu kilogramele, 10-n plus, 10-n minus, 15-n plus, 10-n minus, 20 în plus și așa mai departe (mai ales că citeam și articolele ălea din cosmopolitan care spuneau că cu vârsta femeile sunt predispuse la îngrășare). Mereu m-am simțit bine slabă, plină de vitalitate și energie; și greoaie și lipsită de chef când aveam șunci, burtă și kilograme-n plus. Și mi-am zis că va fi foarte greu să-mi păstrez silueta de-a lungul anilor. Pentru că mi-am dat seama că nu pot fi cumpătată. Mereu mi-a plăcut să mănânc MULT, până-mi plesnea burta. La fiecare cură de slăbire pe care o începeam îmi spuneam cu optimism că asta va fi ultima dată, că după ce slăbesc o să reușesc să mă mențin și nu o să mă mai îngraș niciodată. Că o să-mi educ apetitul, că o să-mi exersez voința, că o să-mi găsesc echilibrul. Dar oricât de hotărâtă eram în această privință, terminam în același loc nefericit. Și am ajuns să cred că n-am voință și că-s prea mâncăcioasă pentru a reuși să rămân slabă. Visam să pot să mănânc cât îmi doresc și, în același timp, să nu mă îngraș deloc. Acum, la 12 ani de când am început să-mi distrug metabolismul cu cure de slăbire, am înțeles care era buba planului meu ”bine” pus la punct de a slăbi pentru totdeauna și a nu mă mai îngrășa niciodată: restricția calorică. Restricția de calorii, restricția de carbohidrați. Din cauza asta niciodată n-am putut să-mi păstrez ”bunele” obiceiuri alimentare. Din cauza restricției calorice n-am reușit niciodată să-mi educ apetitul. Cu cât țineam mai multe cure, cu atât apetitul meu devenea mai mare. Cu cât îmi înfometam corpul mai des, cu atât îmi puneam mai multe bețe-n roată. Cu cât tăiam mai multe calorii din farfurie, cu atât îmi încetineam metabolismul și mai mult. Practic, în 12 ani de yo-yo, mi-am dresat corpul să fie foarte eficient în stocarea de calorii pentru perioadele de foamete ce vor urma. Au fost atât de multe cure de slăbit încât toate celulele corpului meu au înregistrat foarte bine modelul. Toate știau la ce să se aștepte: mereu va veni un război în corpul ăsta încăpățânat, faceți provizii cât puteți.

Acum, să vedem dacă e greșit modul în care funcționează în prezent corpul meu. Primește calorii nelimitate (3000-4000 zilnic), carbohidrați nelimitați, nutrienți nelimitați și el nu face decât să stocheze. Transformă zahărul din fructele și cartofii ce-i mănânc în grăsime pe cur, coapse, picioare, brațe, burtă, față. Se-ngrașă pentru că primește prea multă mâncare? Se-ngrașă pentru că primește prea mulți carbohidrați? Se-ngrașă pentru că primește prea mult zahăr? Pentru că este un exces de calorii?

Sau se-ngrașă pentru că nu mai știe cum să funcționeze corect? Că a fost îmbolnăvit de o alimentație greșită și nenumărate perioade de înfometare? Pentru că el lucrează pe modul ”avarie” și se mișcă prea lent în a gestiona nutrienții și nu mai știe altă realitate decât înfometare-îngrășare. Doar de câteva luni îi ofer corpului meu energie nelimitată. Doar de puțin timp am început să-mi hrănesc cu adevărat, SUFICIENT, corpul. În vara ce-a trecut am fost dispusă să-i dau mână liberă metabolismului meu să se vindece, să-și revină. Atunci m-am aruncat în dieta abundenței, bogăție de alimente la fiecare masă. Mâncam și până atunci fructe multe, dar cumva mă pierdeam la cină, unde găseam tot felul de trucuri ca să mănânc mai puțin, să am o cină lejeră, pe principiul ”mic dejun de împărat, prânz de burghez, cină de sărac”. Din vară am început să mănânc conform raw till 4, cu cine bogate de 1000-1200 de calorii, full carbohidrați. Asta a făcut schimbarea. Așa a început și îngrășarea, așa am înțeles că metabolismul meu începe să se vindece.

Dincolo de miile de teorii nutriționale care există în lume, noi nu știm în detaliu ce se-ntâmplă în corpul nostru. Dar putem să ne folosim bunul simț și să răspundem la această întrebare: poate un organism care niciodată n-a fost hrănit cum se cuvine și care în ultimii 12 ani a trecut prin înfometări succesive alternate cu perioade toxice de îmbuibare să se vindece în 3 luni? Eu credeam că da, așa îmi spunea ”bunul” meu simț (sau speranța). Când am început să mănânc carbohidrați nelimitați la fiecare masă mi-am zis că în 2 luni sunt țais: scap de acnee, dinții încep să mi se remineralizeze, cariile să se astupe, grăsimea să dispară. Nu numai că asta nu s-a întâmplat, dar m-am îngrășat. Și continuu s-o fac. Mulți o să continue să spună că-i de la fructe, de la cartofi, de la orez, de la prea mulți carbohidrați. Zău? Mâncați voi 4000 de calorii pe zi în dieta standard și vedeți dacă vă puteți menține greutatea.

Realitatea e dură. Un metabolism încetinit și distrus de 12 ani de cure de slăbire are nevoie de mult timp să-și recapete încrederea în stăpân. Încrederea că nu mai urmează nicio foamete și că nu mai are niciun rost să facă provizii. Și atunci când se va vindeca grație cantității suficiente de carbohidrați, minerale și vitamine și va lucra la turație maximă, va trece de la modul ”foamete-facem constant provizii-consumăm cât mai puțină energie posibil” la ”turați motoarele la maxim” și tot surplusul de carbohidrați va fi stocat ca glicogen în mușchi și-n ficat. Adios stocare sub formă de grăsimi. Cât înseamnă, mai exact? Cât timp are nevoie metabolismul să-și revină? NU ȘTIU. Nimeni nu știe. Credeam în mod greșit că 2-3 luni. Văd că nu. Încerc să nu mai fac predicții ca să nu mă mai simt deziluzionată când nu va fi așa. Adevărul este că sunt zile în care gândul ăsta mă deprimă. Nu neapărat numărul kilogramelor, cât șuncile. În afară de faptul că nu-mi place cum îmi vin unele haine, cum sunt costumele de baie spre exemplu, mă deranjează și-n alte feluri. Cum ar fi picioarele tot mai groase care se freacă-ntre ele în timpul mersului.

Așa că o să tot mă îngraș înainte să slăbesc. Cum ar veni, o să fie tot mai rău înainte să fie bine. Poate un an, poate mai mult. Poate mai puțin. Sper să nu dureze, totuși, 12 ani. Nu că m-aș grăbi pe undeva, că scopul final este să trăiesc o viață lungă și frumoasă într-un corp zvelt, sănătos și în plină formă. Să fiu o bunică sexy și sprintenă și nu una grasă și cu artroză. De când suntem în Tenerife nu am văzut pe plajă decât două femei bătrâne în formă. Fără să fie slabe din cauza anorexiei (nu mă mir că de acest fel sunt destul de multe, minciunile pe care ni le spune sistemul despre mâncare conduce ușor la tulburări alimentare). În rest, sunt pline plajele de persoane grase, tineri, bătrâni, copii. Și dacă mai vezi tinere cu trupuri suple, bătrânele sunt un rarisim accident. Ce înseamnă asta? Că obiceiurile alimentare ale societății noastre capitaliste promovează suplețea pe termen lung? Gândiți-vă la asta…

Printre oamenii care au făcut ce fac eu acum și și-au schimbat concepția despre mâncare, calorii, carbohidrați și grăsimi, care au trecut de la cure de slăbire bazate pe deficit caloric și o dietă standard la dieta vegană a abundenței, bogată în fructe, carbohidrați, săracă în grăsimi și-n sodiu, sunt fel și fel de tipare. Unora le-a luat și 5 ani să-și vindece corpul în urma abuzurilor (alimentație greșită, înfometare, medicamente de slăbit, alcool, cafea, țigări, droguri, insuficientă hidratare, insuficientă odihnă, nopți albe, etc). După care au înflorit, s-au însănătoșit și corpul lor și-a găsit greutatea ideală, au devenit supli și au reușit să-și păstreze greutatea fără niciun efort, fără nicio cură. MÂNCÂND PE SĂTURATE. Calorii nelimitate. Carbohidrați suficienți. MINIM 10 grame pentru fiecare kilogram de masă corporală. Unii 80 10 10, alții starch solution (deși ăștia nu prea mănâncă fructe), alții raw till 4. Toți calorii nelimitate, mulți carbohidrați, puține proteine, puține grăsimi, sare adăugată foarte puțină sau deloc, hidratare multă, mișcare în fiecare zi, suficiente ore de odihnă, la somn odată cu găinile.

Din fericire eu nu am fumat niciodată (în afară de cele 3 fumuri pe care le-am tras acum câteva secole), nu m-am drogat nici măcar de probă, nu am luat niciodată pilule contraceptive (super mega periculoase pentru sistemul hormonal), fără alcool, cafea (cu mici și trecătoare excepții), deci nu am abuzat maxim de corpul meu. Așa că mă aștept să-mi fie recunoscător 😀

Și apoi o să fiu ca o africancă. Nu dintr-aia din taberele de refugiați care de-abia apucă să mănânce, Dumnezeu să le ajute. Ci din milioanele și milioanele de femei care mănâncă 3000 de calorii pe zi din banane, curmale, porumb, cartofi (nu sunt vegani, dar produsele animale sunt într-un procent foarte mic). La ei de ce nu funcționează ”legea” caloriilor din carbohidrați, că ce e exces îngrașă? Pentru că n-au un metabolism leneș, trecut prin cure de slăbire.

Și niciodată nu o să-mi mai fac probleme pentru mâncare, îngrășare, grăsime, slăbire. Cred că se poate să mănânci pe săturate și să nu te mai îngrași niciodată. În ultimele luni mi-am hrănit apetitul la saturație și cred că este dieta care mi se potrivește cel mai bine. Cum de știu? Pentru că niciodată n-am mers înainte cu aceeași alimentație mai mult de câteva săptămâni. Spre exemplu, să mănânc raw m-a ținut cel mai mult vreo 2 luni. Am reluat-o de câteva ori, dar n-am mai putut nici măcar o lună. E mult de spus pe subiect așa că las pentru un alt articol, dar, pe scurt, raw veganismul a fost ”dieta” pe care am ținut-o cel mai mult timp până la asta (cea de acum este tot bazată pe alimente negătite la foc, pentru că peste 2000 de calorii pe zi provin din fructe, dar la cină mănânc carbohidrați gătiți – cartofi, cartofi dulci, orez, porumb, de aia se cheamă raw till 4). După orice schimbare în dietă, radicală sau nu, urma rapid un declin, cum am mai spus. În care eu reveneam la vechile obiceiuri. Cu RAW TILL 4 sunt de 5 luni și nu am nicio dorință să mă întorc la alimentele de dinainte. Iar de 3 luni am renunțat la uleiurile alimentare și la adăugarea de sare (cu vreo 3-4 abateri, și asta nu din vina poftelor, ci a bucătarilor de la restaurante care parcă nici nu știu să gătească fără ulei și sare). Și nu calc pe-alături, nu-mi vine, nu fac eforturi să mănânc în acest fel, nu-mi folosesc mai deloc voința pentru a respecta ”principiile”. Așa am înțeles că poftele, mâncatul noaptea, mâncatul emoțional se datorează unei singure probleme: insuficienți carbohidrați. Încercați testul ăsta. Mâncați 10g de carbohidrați per kg de masă corporală pe zi timp de o lună. Curați, nu porcării prăjite. Fructe dulci și coapte în prima parte a zilei, orez, cartofi, paste, mămăligă la cină. Și spuneți-mi de câte ori ați mai avut poftă de ciocolată. Și de câte ori v-ați mai gândit la mâncare în timpul nopții. De câte ori v-ați dus la frigider la câteva ore după cină ca să mai luați ”ceva bun”. Sau de câte ori v-a mai venit să ronțăiți chipsuri sau biscuiți între mese. Și de câte ori ați poftit la o prăjitură, ca desert după cină. Exact despre asta vorbesc. Obișnuiam să fiu așa. Și mă uram pentru lipsa mea de disciplină, pentru voința mea atât de slabă. Când eu eram doar nemâncată. Mă rog, aveam chestii în stomac, n-aveam însă suficienți carbohidrați. A mânca nu este același lucru cu a te alimenta.

M-a întrebat o amică de curând, de fapt l-a întrebat pe Seb că nu m-am mai întâlnit cu ea, de ce țin cura asta, că nu am nevoie, nu sunt grasă. Dar nici bine nu sunt. Și apoi, nu sunt încă mai grasă de-atât pentru că m-am abținut. CUMPĂTARE, cum zice lumea. Dar e un chin, plus că nu funcționează. Adică a fost un chin, că de când mănânc așa, nu mai sufăr de foame și pofte. N-am fost prea grasă, dar nici suplă, zveltă, fără șunci și fără celulită, deci corpul meu nu se găsește în zona lui fericită. Și nici sănătoasă nu sunt. În ultimul an am fost la doi medici naturopați. Amândoi buni, aclamați de mulțime, vindecători de cancere și alți balauri. Unul, după ceva tratament, m-a declarat perfect sănătoasă. Totuși, unui om perfect sănătos nu i se demineralizează dinții și n-are coșuri pe față. Celălalt mi-a spus că am colonul cu probleme, rinichi prea mici, pancreas cu probleme, ficat cu probleme, tiroidă cu probleme, după cum vedeți, numai probleme. Un om sănătos nu are probleme de sănătate, nu? 😀 Asta e în definiție, cum ar veni.

Și apoi, nu e ca și cum fac vreun efort să mănânc așa. Am spus-o mai sus și o repet. Îmi vine ca o mănușă. După cum mi-am dat seama, asta mi-a fost firea mereu, de mâncăcioasă. Dar nu mi s-au pus în mână mâncărurile potrivite de am ajuns la vârsta de puțin sub 20 de ani să încep să am probleme în a-mi ține în frâu greutatea corporală. Apoi a urmat o perioadă în care m-am luptat cu mine și cu apetitul meu în care am învățat cum să-mi ”potolesc” foamea cu limonadă și iaurturi dietetice. Sau cu sucuri verzi, în epoca raw. Asta a fost înfometarea. Acum am ajuns acasă.

”Cura” asta pare excentrică. Într-o societate în care pe orice etichetă de mâncare e un tabel în care scrie că 2000 de calorii sunt necesarul zilnic pentru un adult, a mânca peste e echivalent cu excesul. Și a spune că mănânci 3000-4000 de calorii devine ridicol. Adică, ”mănânci atât de mult și spui că o să slăbești? Glumești, nu? Cine te-a mințit?!” Noi cu toții asta am fost învățați: cumpătare, cumpătare, cumpătare. Vrei să fii slab? Mai mult sport, mai puțină mâncare, deficit caloric și bam, ai slăbit. Asta ni se spune, de aia pare aberant când cineva zice că poți să slăbești și să-ți atingi potențialul maxim mâncând mai mult, mâncând fără limită, mâncând alimente integrale, cât mai neprocesate. Cum să fie, care să fie adevărul? Al nebunilor care iubesc carbohidrații și sunt supli până la ultimele zile ale bătrâneții? Sau al opiniei publice generale care zice ”câte puțin din toate”? Restricții calorice, programe intensive de sport, cumpătare pentru tot restul vieții. Poate că cea din urmă nu e deloc soluția, dacă atât de puține persoane reușesc să fie cumpătate. Milioanele, sutele de milioane de obezi, miliardele de persoane care cară un minim de exces de greutate sunt dovada că cumpătarea e greu de atins. Oamenii ăștia cu probleme de sănătate și de greutate nu sunt așa pentru că mănâncă pe fond de stres, pentru că au voință slabă, pentru că nu le pasă mai deloc de faptul că-și fac rău mâncând mult și greșit. Ci pentru că mănâncă caloriile greșite. Uitați-vă la asiaticii din mediul rural. Au o alimentație vegană în mare procent, bazată pe carbohidrați, săracă în proteină animală, săracă în grăsimi, foarte puține uleiuri alimentare, săracă în sodiu. Ei de ce nu sunt obezi, de ce nu au exces de greutate, de ce reușesc să-și păstreze figura zveltă toată viața lor (mult mai lungă, apropo, decât a europenilor, americanilor și australienilor)? Și nu pentru că au gene mai bune ca noi. Că și ei se îngrașă când se mută la oraș și adoptă un stil de viață și de alimentație apropiat de cel al culturilor vestice.

În realitate, 3000 de calorii nu sunt îmbuibare, huzur sau exagerare. Două kilograme de struguri sunt în jur de 1500 de calorii. Un castron de cireșe – 1000 de calorii. 10 banane medii – 800 de calorii. Un castronel de curmale – 600 de calorii. Un pepene  mediu – 1000 de calorii. Nu mâncam ca acum când mâncam astfel de fructe cu astfel de măsuri. Spre exemplu, în copilărie, în sezon, mâncam câteva kilograme de fructe pe zi. Dulci și perfect coapte. Nu mi se părea mult, doream doar să-mi umplu burta. Într-o oră se dezumfla, la fructe mult din greutate este apa, și aia se duce repede, nu e un impediment, ba chiar e avantaj (hidratare, înlesnirea digestiei, detoxifierea organelor și a sângelui, etc). Mai departe cu număratul de calorii. O farfurie cu vârf de pilaf – aproximativ 600 calorii. Un castron mare cu paste – 800 de calorii. Un castron de cartofi copți la cuptor, așa, vreo 1,5 kg de cartofi (fără coajă) are în jur de 1000 de calorii. Să nu-mi spuneți că nu puteți mânca un castron de cartofi. Eu mereu am iubit cartofii și regret că doar acum am descoperit cât de buni și gustoși pot fi cartofii și fără ulei. Adică tăiați ca pentru prăjire, dar copți la cuptor, pe o foaie de hârtie de copt. Fără sare, fără ulei. Gătiți cu sau fără diverse ierburi și condimente. Mâncați cu sau fără sos. În afară de perioada copilăriei când nimeni nu știa nimic despre alimentație și eu cu atât mai puțin îmi făceam astfel de probleme, cartofii prăjiți au fost una din plăcerile mele păcătoase. Adică i-am adorat și-n copilărie, numai că atunci nu știam că-s toxici. De-a lungul celor 12 ani ai mei de cure, cartofii prăjiți au fost cei la care m-am întors mereu vinovată. Niciodată parcă nu erau de-ajuns, mereu aș mai fi mâncat. Țin minte că anul trecut, când eram însărcinată pentru a doua oară și aveam ”pofte” (eu, săraca, eram nemâncată, aveam multe perioade de raw, dar raw cu extra grăsimi aka nuci și avocado și puțini carbohidrați), cartofii prăjiți erau cei la care pofteam cel mai des. Și pe care i-am mâncat ca la sfârșitul lumii. Într-o zi când am ieșit la un restaurant cu bufet liber, s-a speriat maică-mea de cât de mulți cartofi prăjiți pot să mănânc (nu mai știu exact, cred că vreo 3 farfurii). Acum nu numai că nu mai poftesc la ei, dar îmi provoacă greață și numai mirosul. Cât de buni, de cremoși, de dulci și de gustoși pot fi cartofii la cuptor. La fel de gustoși ca wedges de la mcdonald s, doar că și mai buni. Minus vinovăția și sentimentul de greață de după, să nu mai zic de setea groaznică de la atâta sare ce era pe ei. Îi ador. Acum cred că am bătut recordul meu personal de cine cu aceeași mâncare multe zile la rând (mă apucă așa de multe ori), sunt vreo două săptămâni de când mănânc la cină cartofi copți (lângă salată, sau rucula, sau rădăcinoase, sau varză plus alte legume și sosuri).

Un număr ridicat de calorii ce provin din carbohidrați integrali în cea mai mare parte aduce cu sine cantitatea necesară de nutrienți: proteine, grăsimi, minerale, vitamine, fibre. Un număr insuficient de calorii atrage după sine subnutrirea organismului și de aici dezechilibre de tot felul și afecțiuni de sănătate. O să revin la ideea asta în articolul despre raw vegan.

Pe 22 octombrie 2014 am scris asta pe facebook:

”Prânzul – 7 mango proaspeți și zemoși, dulci și gustoși

Aproximativ 1000 calorii și 180 de grame de carbohidrați
De vreo trei luni este sezon și se găsește destul de ieftin cam peste tot (la piață sau fruterii, că la Mercadona tot aproape dublu este). Acum costă 2 euro/kg, mai mult sau mai puținMicul dejun – smoothie din curmale (vreo 250 de grame), banane (doar 2) și pentru că nu am avut suficiente banane coapte, am pus zahăr brut de trestie (vreo 100 de grame)
Aproximativ 1400 de calorii și 250 de grame de carbohidrați
Cină – piure de cartofi normali și cartofi dulci (fără sare, fără ulei, fără nimic altceva) – cam un kil de cartofi, vreo 900 de calorii și 160 de grame de carbohidrați
– frunze de salată verde mâncate lângă, frunză cu frunză (nu mai fac salate pentru că nu-mi ies bune fără ulei, și cum evit uleiul, cel mai simplu și gustos este să mănânc salata doar spălată și udă ; calorii și hidrați de carbon – neînsemnați
– ciuperci coapte la cuptor – cam un kil, vreo 200 de calorii și 30 de grame de carbohidrați

————————–——

Total calorii: aproximativ 3500
Total hidrați de carbon: 620 de grame
Total grăsimi: doar cele prezente în fructe și legume, adică acizii grași esențiali de care corpul are nevoie în mică măsură
Total sodiu: câteva sute de miligrame, sub un gram, doar sodiumul prezent în fructe și legume

Apă: cu nemiluita, aici e mai cald ca-n august, cred că vreo 5 litri
Sport: o alergare ușoară de dimineață preț de 20 de minute, cât să-mi pun în mișcare limfa și înot în ocean după-masă, alte 20 de minute

Pentru cei care o să vă speriați de cât de mult mănânc, vă reamintesc că sunt o femeie de 30 de ani cu activitate fizică moderată care alăptează. Potrivit recomandărilor multor societăți de nutriție, cum este și cea americană, o femeie la vârsta mea cu mai puțin sport zilnic ca mine are nevoie de minim 2400 de calorii pe zi. Pentru alăptare se recomandă alte 500 calorii.

Apoi pentru cei care o să spună că mănânc prea mulți carbohidrați, prea mult zahăr. Ei bine, căutați pe net și aflați că fiecare om viu care vrea să fie sănătos și energic și nu lipsit de vitalitate și chef de viață are nevoie de minim 10g de carbohidrați per kilogram de masă corporală pe zi. Eu am vreo 59 de kile la înălțimea de 165 cm, deci trebuie să asigur nevoile energetice ale tuturor celulelor și tuturor funcțiilor pe care corpul meu le îndeplinește.

O ultimă precizare. Mănânc astfel, adică abundent și bogat în hidrați de carbon doar de câteva luni. Până atunci mi-am privat corpul de cantitatea necesară de carbohidrați. Mănânc cu adevărat corect, fără uleiuri și sare adăugată doar de la începutul lunii. Dieta mea este săracă în proteine, grăsimi și sodiu, dar, în același timp, împlinește nevoile zilnice de proteine (cred că ajung la vreo 40 de grame), grăsimi și sodiu. Am fost inspirată pentru a schimba în acest mod felul în care mănânc de Freelee the Banana Girl și Durian Rider care au pornit mișcarea Raw Till 4 – bazată pe experiențele personale și pe cercetările doctorului McDougall ”The Starch Solution”http://www.amazon.es/The-Starch-Solution-Regain-Health/dp/1609613937/ref=sr_1_1/277-2878486-3647359?ie=UTF8&qid=1414001576&sr=8-1&keywords=the+starch+solution

Asta e chiar ultima precizare. Da, m-am îngrășat mâncând atât de mulți carbohidrați, dar e normal după o viață întreagă de deprivarea corpului de zahăr, plină de yo-yo, de luptă cu kilogramele, de revenire la obiceiurile nesănătoase, de întoarcere la restricții calorice. De la sfârșitul lui iulie de când ne-am întors din România și până acum am luat vreo 3-4 kilograme. Dar e doar temporar, așa cum spune și teoria, așa cum o dovedește și experiența a mii de oameni cu această dietă abundentă în glucide (e grup pe Facebook, căutați-l), așa cum o arată și culturile de pe tot globul care au diete bazate pe hidrați de carbon și sărace în grăsimi, proteine și sodiu (locuitorii din mediul rural din Indonezia, Thailanda, Japonia, Filipine, China, Etiopia, etc). Și eu sunt nerăbdătoare să încep să slăbesc, până atunci mă bucur de energie din plin, de o stare mai fericită și relaxată (serotonină din carbohidrați), de remodelarea corpului cu ajutorul bicicletei. O să încep să-mi fac un jurnal de dietă, cred că pe youtube.

LE: am uitat cel mai tare beneficiu – nu-mi mai este foame, în special seara, cum îmi era înainte, nu mai poftesc DELOC la pizza, dulciuri, ciocolată, biscuiți, etc. Nu mai mănânc noaptea (aici e mai mult de spus, că de multe luni nu o mai fac, dar în primele luni luam suplimente vegetale de triptofan înainte sau după cină, de mai bine de o lună nu le mai iau)

– cu Jeanina Vlad.”

Am preluat și aici textul de atunci, ca o completare și un tip de meniu zilnic. De atunci am mai pus 2 kilograme de șunci și cam atât, nimic neschimbat în rest. Sport fac de vreo 3-4 ori pe săptămână, bicicletă pe dealuri preț de vreo 30-60 de minute. De înotat nu mai înot că s-a mai răcit apa în ocean, cred că mi-ar trebui neoprenul, altfel nu-mi vine să înot mai mult de-o bălăceală. Ca în poza de mai jos, făcută în urmă cu 3 zile.

 jeanina vlad decembrie 2014 las americas

 

Pentru cei interesați, mai multe informații despre Raw Till 4 pe pagina lui Banana Girl.