A venit cartea. De-acum sunt oficial scriitoare, scrie alb pe roz-coral :D

P7080062Mi-era așa lene să mă scol din pat… Am stat azi-noapte până târziu și dimineață m-am bucurat că Yago nu a tras de mine să cobor din pat. Azi a avut chef de ta-su. ”Tata, smuti!” și lipa-lipa grăbit spre blenderul din bucătărie.

Dar când am auzit soneria interfonului, am sărit cu energia de după un duș rece. ”A venit caaaaaaartea!” am strigat. Curierul de la Baia Mare, acolo unde am tipărit cartea, a venit la 09.30 și în două secunde eram deja cu blugii trași pe mine.

Și apoi a adus Seb în casă primul pachet, și l-am desfăcut febril și primul a fost mirosul. Mirosul de tipar, de hârtie proaspăt imprimată, de tuș. Mirosul ăla toxic – toxic de bun.

PRIMA MEA CARTE! Uau. Nici acum nu-mi vine să cred. În urmă cu trei luni mă cramponam de blocajul scriitorului și nici prin cap nu-mi trecea că voi scrie această carte. Adică da, avusesm un plan de a aborda tema reproducerii și a nașterii din perspectiva unui copil, să scriu o carte pentru a-i ajuta pe părinți să spună copiilor adevărata poveste despre cum ne naștem. Dar planul era vechi, de prin octombrie anul trecut, și de-atunci nu m-am mai gândit la el.

Yago a simțit solemnitatea momentului și s-a cățărat pe pachetele de cărți

Yago a simțit solemnitatea momentului și s-a cățărat pe pachetele de cărți

Credeam că prima mea carte va fi una mai ”serioasă”, pentru părinți, pentru viitorii părinți, pentru femeile însărcinate care se pregătesc să nască. Cartea la care scrisesem asiduu timp de o lună, înainte de Crăciun, și al cărei fișier nu-l mai deschisesm deloc în lunile ce urmaseră. Avea aproape 150 de pagini și Seb ziea s-o mai perii puțin și s-o public așa. ”Cum așa? E incompletă. E doar începutul!!!” m-am cramponat. Și am lăsat-o.

După care am dat, într-o librărie din Santa Cruz de Tenerife, de o enciclopedie sexuală explicată pentru copii mai mari de 3 ani. Și m-a întristat văzând cum autorii tratează nașterea și alăptarea, cum le explică copiilor că doctorul o ajută pe mama să nască, cum imaginea cu venirea copilului pe lume ilustra o sală de operații plină cu asistene, doctori și aparatură medicală și cum, pe următoarea pagină erau desenate biberoanele cu lapte și spunea că laptele formulă pentru bebeluși e la fel de bun ca laptele matern.

Sistemul în care trăim practică manipularea și dezinformarea fără rușine. Începe cu cei mai mici, că ei sunt consumatorii de mâine, ei trebuie crescuți în spiritul supunerii față de autoritate (în cazul de față, cea a doctorului-zeu), al fricii față de corpul propriu și al consumului de produse: medicale, de creștere a copilului, de alimentare a nou-născutului, că doar laptele matern este gratuit și nicio multinațională nu poate face nicio lețcaie din el.

Și așa, acolo, ghemuită pe mocheta librăriei, în revolta mea, mi-am zis, din nou, că trebuie să scriu povestea nașterii, așa cum este ea, naturală și biologică. Pentru ca oamenii să aibă alternativa adevărată, atunci când caută prin librării un ajutor în discuțiile pe care urmează să le poarte cu copiii lor despre cum venim pe lume. Copiii merită să știe adevărul, indiferent cum s-au născut ei, indiferent cât de medicalizată, medicamentizată și instrumentalizată a fost nașterea lor. Ei merită să știe că natura e inteligentă, că ne-a construit perfecți, că femeia poate naște singură, fără traume și intervenții dureroase din exterior, că nașterea este un eveniment frumos și sacru, nu un chin periculos care are nevoie de doctori să salveze ziua.

Din acel moment mi-a luat câteva zile să scriu povestea. Și alte câteva pentru a structura informația și a desena cartea. Apoi pictura în acril și acuarelă. Două săptămâni și gata. Apoi am început să cumpăr cărți pe aceeași temă, să mai văd, totuși, cum văd și alți oameni situația. Am cumpărat 5 cărți, am analizat, am criticat, am documentat. Așa, după. Documentarea de după 😀 Ca să fiu sigură că nu sunt eu prea directă în exprimare. O prostie, știu, era doar teama de rușine.

 

Cartea are 50 de pagini color, format 20x20 cm

Cartea are 50 de pagini color, format 20×20 cm

Cunoașteți rușinea, că din cauza ei mulți părinți nu abordează tema cu copiii lor. Rușinea de a vorbi despre corpul nostru și despre funcția lui de reproducere. Rușinea de a numi organele genitale pe numele lor anatomice, rușinea de a explica ce înseamnă a face un copil, rușinea de a-i spune pe unde iese un copil din burtă. Din cauza rușinii s-a ajuns să se apeleze la o poveste mai ”soft” și să i se spună copilului că doctorul face o gaură în burtă și scoate pe acolo copilul. A ajuns să ni se pară mai simplu de explicat o naștere chirurgicală decât una naturală.

DIN RUȘINE. De parcă vaginul este așa un loc groaznic și pervers și murdar și rușinos și vrem să ne ocrotim copiii de ”mizerie” și ”perversiune” nepronunțându-i numele și neaducându-l în discuție. Trebuie să-i redăm vaginului locul pe care-l merită. Trebuie să-i facem, din nou, statuie, ca în antichitate, ca în perioada pre-creștină când femeia era văzută ca izvor al vieții și vaginul era respectat ÎN MOD PUBLIC pentru puterea pe care o are de a se transforma în timpul travaliului și la expulzie.

Statui cu femei care-și țineau cu mâinile de-o parte și de alta vaginul dilatat erau prezente în locuri publice în acea societate arhaică pentru a reaminti tuturor că pe acolo venim cu toții pe lume. Și că vaginul este un organ miraculos care se metamorfozează și se deschide ca o floare pentru ca după naștere să se închidă ca un boboc de trandafir la loc. Și așa femeile nășteau simplu, chiar fără durere, pentru că nimeni nu le speriase că nașterea e periculoasă și dureroasă. Nășteau fără epiziotomie, pentru că nimeni nu le ascunsese adevărul, că vaginul și mușchii perineului se înmoaie și să întind suficient să nască copii, fără să se rupă.

De asta avem și noi nevoie, acum, pentru a șterge cele câteva secole de manipulare și denigrare a corpului și principiului feminin. De statui. Peste tot, în piețele centrale, în parcuri, în fața spitalelor, în sălile maternităților.

Și mai este nevoie de educație adevărată cu copiii. În școli, dar și până în școli. Familia e cea care trebuie să-i spună prima povestea reproducerii și a nașterii. Nu trebuie pasată responsabilitatea educației sexuale profesorilor. E târziu ca la 12-15 ani să i se vorbească pentru prima dată copilului despre asta. Atunci va fi deja mare, adică plin de rușinea pe care i-am inoculat-o cu privire la corpul lui, va avea deja o grămadă de prejudecăți strânse din familie, de la TV, de la colegi, de la prietenii din spatele blocului cu revistele lor porno, etc.

Fericire mare, mama e scriitoare :D

Fericire mare, mama e scriitoare 😀

Vârsta de 3 ani e tocmai bună pentru a-l face conștient pe copil de funcțiile reproducătoare ale organelor genitale. Va înțelege, credeți-mă, noi îi subestimăm de multe ori pe cei mici. Dar ei înțeleg mai multe decât ne dăm noi seama. Înțeleg chiar și jena noastră, așa că trebuie să lăsăm de-o parte rușinea când discutăm cu ei despre sex, naștere, alăptare. Ca să nu le transmitem exact rușinea față de corpul propriu, ci cunoștințele și încrederea și valoarea pe care o avem noi, cu toții, fată sau băiat, femeie și bărbat.

Yago a devenit curios despre organele sexuale înainte de vârsta de 2 ani. Copiii au curiozitatea naturală pentru corpul lor. Să nu considerăm asta ceva murdar sau pervers. Este ceva instinctiv și firesc. Ei vor să știe totul. Cu atât mai mult când este vorba de corpul lor. A evita și a amâna aceste discuții duce la îndepărtarea copilului de părinte. Cum ne mai așteptăm ca atunci când corpul lui trece prin schimbări fizice, hormonale și psihice, să vină să vorbească cu noi despre tot ce simte și tot ce nu înțelege? CUM? Vrem copii sănătoși psihic și fizic care să ni se destăinuie și care să ne ceară sfatul în orice moment al dezvoltării lor? Atunci să spunem lucrurilor pe nume. Să ne informăm, dacă nu știm multe despre reproducere, sarcină, mai ales despre naștere trebuie să ne informăm înainte să-i spunem bazaconii și neadevăruri copilului.

Pentru asta, cumpărați-mi cartea ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume”! 😀

De aici: www.cumvenimpelume.ro. Plățile se pot face și cu cardul, pin transfer bancar sau PayPal. Livrare național și internațional. Primele 50 de comenzi primesc și autograful meu. UAU. Am ajuns să dau autografe. Cine ar fi crezut că pe astfel de materiale educative o să-mi pun eu semnătura? Când mă visam eu celebră și dătătoare de autografe era dintr-o postură mai de rock star 😀 Bine și-așa cum e acum.

Până la lansarea oficială, prima lansare oficială care va fi în Sibiu peste câteva zile, facem una mică online. Adică Seb mă filmează și eu vorbesc. Stați aproape 😀

BUY MY BOOK!!!!

BUY MY BOOK!!!!