
E prima dată în cei 27 de ani ai mei în care nu-mi curăț cizmele în așteptarea lui moș Nicolae. Pentru că-mi lustruiesc șlapii.
Ooarecum ciudat, inedit și plăcut. E ceva diferit. Mă întrebam mai mereu înainte, în perioada sărbătorilor de iarnă, cam ce farmec au ele pentru oamenii din țările calde. Fără omăt sub tălpi, fără căciulă și fular, fără ghete și izmene pe sub pantaloni, fără țurțuri la nas și urechi înroșite de frig, doar cu costum de baie și șlapi în picioare. Sunt aici, într-o țară caldă, în plin decembrie, la două zile după moș Nicolae și n-am niciun răspuns. Nu m-a pătruns încă soluția, cred că e nevoie de mai multă experiență de decembrie și mai multe ierni la tropice ca să înțeleg ceva din ce simt oamenii ăștia. Da’ un farmec tot e. Și nu, clar nu e ăla vândut de magazinele cu bădruți vopsiți în geam, beteală-n ușă și colinde-n difuzor.
Emigrează și în
-
Iată-ne în Lisabona. Prinși în Lisabona. Plouă torențial de vreo cinci-șase ore și sunt 15 grade Celsius. O situație pe care Seb a ”prezis-o” cât de cât și pe care ..Oct 29, 2010
- Hai că italienii mi-au dat ditamai ţeapa. După ce ne-am trezit fix la ora 8, nici n-am mers la alergat şi am mâncat în grabă ca la 10 fără un ..Apr 2, 2010
- Plecăm în Tenerife. Pe 8 martie, că atunci avem zborul. Pe 9 suntem acolo. Ieri, înainte să trimitem foile cu demisiile, am cumpărat biletele de avion. Vorba cu „plecăm în ..Feb 25, 2010
-
Ce credeaţi dragilor, că la tropice e numai plajă, piele bronzată, surf, tenis, palmieri şi blogăreală? Că doar lapte şi miere? :D Apăi haideţi să vă arăt partea urâtă a ..Apr 8, 2010
-
E decembrie şi afară sunt 25 de grade. Zilele trecute a nins pe Teide şi cam asta este singurul argument pentru noi, cei veniţi mai de la nord, că e ..Dec 5, 2010