- Bă, Je, da’ mata de ce porți neoprenul pe dos?!
- …..?!?!?!
- Ce, tu n-ai văzut că l-ai luat pe dos?
- …..!!!!!!
- Ha ha ha, ce tare!!
- Deci d-aia de abia l-am tras pe mine….
Așa și-a luat Dan o porție foarte sănătoasă de râs azi dimineață. Din fericire, cum valuri de doamne ajută – nema și în apă au fost doar elevii de la școala de surf, secretul lipsei mele de spirit de observație este în siguranță. Și vă zic doar vouă 
Cum trebuie să fii surfer adevărat ca să înțelegi care-i fața și care-i dosul unui costum de neopren (să nu credeți că e suficient să bagi de seamă doar etichetele, nici vorbă), se înțelege că eu nu sunt. Ha ha.
Că e decembrie, bate vântul, lupii urlă și apa oceanului e mai rece, am trecut de la neoprenul meu scurt și subțire la unul cu craci lungi și mult mai gros. Luat cu împrumut de la centrul de închirieri. Și cum s-a întâmplat să fie grabă mare să intru-n apă ca Seb să poată trece la pozat, am intrat val-vârtej în costumul tras pe dos, așa cum le ține Domingo pe umerașe. Dar val-vârtej înseamnă, de fapt, o muncă de vreun sfert de oră după care și eu și Seb respiram ca doi atleți ce s-au dus la maraton nepregătiți. Și ne miram amândoi ce naiba are de intră așa greu pe mine, că mărimea părea a fi aia potrivită. De aia.
Ce, se vede că e pe dos? Asta am zis și eu
De valuri nici nu vă mai povestesc... (a se înțelege că nu merită, așa de leșinate erau + placă nepotrivită)
