Românii în Tenerife sunt mulţi. Mult mai mulţi decât ne aşteptam. Când am venit aici, am gândit cu mintea omului superficial şi autosuficient şi ne-am închipuit cumva că suntem cam singurii români în acest colţ de rai. Tenerife nu-i chiar capătul lumii, dar noi vedeam lucrurile aşa: într-un loc paradisiac precum această insulă tropicală, n-au ce căuta românii. Adică românii când merg la muncă în străinătate ajung în Spania, pe continent nu în insule, la roşii, căpşuni sau construcţii (construcţiile mai puţin spre deloc în ultimii doi ani), în State pentru a trăi visul american, în Canada pentru o altă lume sau în Australia, cei care clar n-au vrut USA sau n-au primit viză.

Dar mintea mea s-a înşelat colosal de mult, că românii sunt la orice pas. Asta a fost o surpriză pentru noi, nu neplăcută, dar tot o surpriză. Am aflat aici oameni care trăiesc cu familiile de dinainte de Revoluţie, femei în toată firea care au venit pe insulă culmea tot la cules de roşii, o grămadă de bărbaţi care muncesc pe plantaţiile de banane, tineri români care s-au născut aici şi au dublă cetăţenie. Români care, într-un fel sau altul, trăiesc la tropice bucurându-se de valurile Atlanticului, de clima blândă şi de alizee cu mulţi ani înainte ca noi să credem că am descoperit roata.

Administratorul de la complexul rezidenţial unde am locuit noi până acum zece zile este român. Îl cheamă Cornel (el se recomandă străinilor ca Cornelius, foarte amuzant), este născut în Oradea, are cam 30 de ani şi trăieşte pe insulă (în Playa de Las Americas) de 13 ani. Jobul lui de administrator (pe care-l are de vreo trei ani) îi aduce lunar cam 1.500 de euro şi este ok, chiar dacă nu e un salariu tocmai mare din punctul de vedere al unui spaniol. A ajuns să stâlcească anumite cuvinte româneşti şi şi-a pierdut mult din accent. Când l-am cunoscut ni s-a părut un om bun, acum de la problemele pe care le avem cu fostul proprietar, Giancarlo (cu care Cornel e cât de cât prieten), ne-am dat seama că este un laş şi un om fără cuvânt.

Tot în complexul Island Village Heights am mai întâlnit mulţi alţi români care stăteau acolo în chirie. O familie de tineri care aveau şi un copil de vreo cinci ani locuieşte la unul din apartamentele de la piscină (adică un fel de penthouse), alţii la etajul unu, alţii la etajul trei. Toţi tineri, până în 35 de ani. N-am intrat în discuţii cu ei tocmai din cauza atitudinii lor reci. Când ne-au auzit vorbind româneşte, au tăcut şi au trecut pe lângă noi muteşte. Dan ne-a explicat, şi am ajuns şi noi să ne dăm seama de acest adevăr, că românii sunt foarte răi, invidioşi, circumspecţi, egoişti, negativişti, bârfitori. Şi românii de pe aici ştiu asta despre români astfel că se evită unii pe alţii (nu toţi, dar mare parte), ca să nu interacţioneze cu invidia, răutatea, egoismul, negativismul, bârfa şi restul de lucruri cu care este populat universul unui român.

Spre exemplu, la barul unde mai mergeam noi la net în San Eugenio, Hernandez, la o masă erau nişte români. Două familii, până în 40 de ani, cu tot cu copii. Vorbeau tare, râdeau zgomotos, scoteau şi cuvinte porcoase din când în când, se amuzau, se simţeau bine. În româneşte. La plecare, Seb i-a salutat, tot în româneşte, ca să le arăte că nu sunt singuri pe lume şi că nu-i frumos să înjuri în public doar pentru că tu crezi că cei din jur nu înţeleg ce spui. Ei ce-au făcut? Au răspuns la salut în spaniolă Adios! Hasta luego! Poftim educaţie.

La cursa de motocros de la San Miguel de Abona am cunoscut alţi români, din Bistriţa, două familii stabilite în Tenerife (în nord) de 15 ani. Unii din ei aveau un atelier de reparaţii auto şi, pentru că nu mai mergea treaba foarte bine, capul familiei se băgase şi distribuitor de ziare. Bărbatul din cealaltă familie lucra în construcţii şi omul la care lucra (italian) era unu’ mare în compania Youthstream, organizatorul Grand Prix-urilor de motocros (MX GP). Oamenii s-au arătat foarte încântaţi să găsească alţi români tocmai acolo, la o competiţie de motocros, şi au părut mai relaxaţi decât românii-români, semn că 15 ani de trai într-o societate occidentală i-au schimbat.

Ne întâlnim zilnic cu români care trăiesc aici, în Tenerife. Îi vedem în supermercado, în agromercado, pe promenadă, pe plajă, la piscină, în autobuz, în parfumerii, peste tot. Cu unii (familie cu doi copii mari, adolescenţi) am intrat în vorbă în supermercado Mercadona. De fapt, tot Seb. I-a auzit vorbind româneşte la raionul de fructe şi legume şi i-a interpelat. Erau de vreo cinci ani pe insulă, au răspuns cam evaziv la întrebările noastre curioase gen cu ce vă ocupaţi? unde locuiţi? şi întrevederea s-a încheiat în mai puţin de un minut cu sfatul băiatului lor mare luaţi ceapă la plasă, că pică mai ieftin kilogramul.

Când vine vorba de PR-i, apăi cam unul din zece este român. De treci pe promenadă unde restaurantele, cafenelele şi barurile sunt lipite unul de altul, dai de minim trei români într-o jumătate de oră. Ei te invită să mănânci în restaurantul pentru care lucrează, tu, sătul şi enervat de atâţia PR-i şi agresivitatea lor mergi mai departe fără să răspunzi, ei cred că nu te-au nimerit bine cu limba vorbită aşa că trec repede la un scurt interogatoriu italiano? aleman? ruski? ungaro? tu zici că n-ar fi rău să-i dai de ştire că nu te-a ghicit, zici rumano şi bam! urmează Eşti român? De unde din România? Aşa l-am cunoscut pe Florin, instructorul de golf, care trăieşte la Ibiza şi a venit în extrasezon în Tenerife ca să mai facă un ban. Florin ne-a lăsat o bună impresie pentru că este un român atipic. E el mai zăpăcit, dar are tone de bun simţ şi este foarte altruist (s-a întors în Ibiza de vreo lună, cam de la începutul sezonului estival în Baleare).

Un alt PR pe care l-am cunoscut cât lucram la şcoala de surf este Daniel. Omul ăsta este românul clasic (o să vă supăraţi că generalizez într-una), pus pe înşelat şi căpătuit. Are până în 40 de ani, e din Timişoara şi trăieşte în Tenerife de 4 ani cu soţia şi cei doi copii (unul de 5 ani, celălalt de aproape 2 ani, născut aici). Când au venit, el s-a angajat la plantaţia de banane de lângă noi, cu intrarea lângă Siam Park. Au primit de la patroni casă pe plantaţie (i se scădea din salariu de salahor chiria şi taxele de întreţinere). După un an şi ceva luni, Daniel s-a certat cu şefii şi şi-a dat demisia. N-a plecat însă şi din casă, pe care a continuat să o ocupe în mod abuziv. Chiar el ne-a spus sub formă de laudă toate aceste detalii ca uite ce isteţ sunt eu. În Spania e foarte greu să scoţi un chiriaş afară din locuinţă, iar dacă chiriaşul mai are şi copii, atunci doar pe calea justiţiei se poate rezolva. Daniel a profitat de locuinţă gratis cu apă gratis şi electricitate gratis timp de mai bine de doi ani. În ăst timp s-a angajat ca PR la o cafenea din Las Americas. Bani îi mai intrau în cont şi de la statul spaniol, ca alocaţie creştere copil sau ceva în acest gen (aproximativ 500 de euro/lunar, din spusele lui, trebuie să verific). Acum o lună s-a încheiat procesul şi patronul a câştigat dreptul de a-l da afară din casă. Daniel are termen până la sfârşitul lunii august ca să elibereze locuinţa. S-a întâlnit Seb cu el acum câteva zile şi era tare supărat. I-a zis ceva în genul Nu mai merge, fratele meu, în Tenerife. Cred că plecăm în Italia.

Şi sunt atâţi de mulţi români încât şi la poliţie dai de un funcţionar canariot ce ştie româneşte. A mers săptămâna trecută pentru rezidenţă şi NIE o prietenă de-a noastră româncă şi a dat tocmai peste un poliţist care i-a vorbit în româneşte. Na, poftim. Cred că dacă Spania iese bine din criză, în vreo 20 de ani o să introducă în şcoli limba română ca limbă străină obligatorie.

În afară de românii rezidenţi sau cetăţeni spanioli deja, întâlnim mereu şi turişti prin Tenerife. Majoritatea au comportament de oameni needucaţi sau cu o brumă de educaţie sau cu educaţie dar anturaj prost. Asta e concluzia mea personală, pentru că din vreo şase-şapte grupuri de turişti români pe care i-am văzut pe plajă în ultimele două-trei săptămâni (cât timp munceam ca model la costumele de baie), doar un singur grup era de oameni distinşi: vorbeau încet, calm, frumos, Dragă, mergi în apă? Ce facem mâine, Aqualand sau Jungle Park? Dă-mi şi mie cu cremă pe spate, te rog! şi mi-au dat impresia a fi nişte intelectuali cu mare bun simţ. Restul, ţărani de oraş. Cei de ieri de pe Playa La Pinta, se comportau ca nişte maimuţe scăpate de la zoo. Alţii, pe Playa Troya în urmă cu vreo zece zile (tot două familii de tineri de până în 35 de ani), m-au văzut că prezint costume de baie. Cum s-au crezut în mare siguranţă şi nu s-au gândit că pot fi româncă şi să înţeleg ce vorbesc ei, un bărbat zice Ia uitaţi-vă ce freză are asta! chiar când eu treceam pe lângă ei. Merg mai departe, ei continuă discuţia, râd, mai zic ceva, iar râd, eu ajung din nou în dreptul lor cu alt costum de baie, o nevastă întreabă Da’ ce vrea asta? Iar răspunsul a venit promt şi cu indiferenţa individului care crede că e buricul pământului şi conduce lumea Ei, vinde nişte căcaturi. Ăştia sunt românii. Nici nu m-am gândit să-i salut ca să vadă că totuşi n-au fost deloc la adăpostul unei limbi străine în Tenerife, pentru că eram îngrozită de răutatea lor de-a dreptul gratuită.

Morala acestui articol nu este “feriţi-vă de români”. Cred că, de fapt, nu e nicio morală. E doar o relatare a experienţelor noastre româneşti în Tenerife.

Nu, nu Seb a scris pe maşină

*later edit: după ce am postat acest articol, am ieşit la depus CV-uri. În nici 500 de metri de la plecarea de acasă am găsit această maşină nici foarte murdară dar nici curată cu clasicul îndemn românesc pe geam: Spală-mă în morţii mătii!

Mai e ceva de spus?

Be Sociable, Share!

•