Emigranți în Tenerife

Români în Tenerife

22/06/2010
2.569 imigrări

Românii în Tenerife sunt mulţi. Mult mai mulţi decât ne aşteptam. Când am venit aici, am gândit cu mintea omului superficial şi autosuficient şi ne-am închipuit cumva că suntem cam singurii români în acest colţ de rai. Tenerife nu-i chiar capătul lumii, dar noi vedeam lucrurile aşa: într-un loc paradisiac precum această insulă tropicală, n-au ce căuta românii. Adică românii când merg la muncă în străinătate ajung în Spania, pe continent nu în insule, la roşii, căpşuni sau construcţii (construcţiile mai puţin spre deloc în ultimii doi ani), în State pentru a trăi visul american, în Canada pentru o altă lume sau în Australia, cei care clar n-au vrut USA sau n-au primit viză.

Dar mintea mea s-a înşelat colosal de mult, că românii sunt la orice pas. Asta a fost o surpriză pentru noi, nu neplăcută, dar tot o surpriză. Am aflat aici oameni care trăiesc cu familiile de dinainte de Revoluţie, femei în toată firea care au venit pe insulă culmea tot la cules de roşii, o grămadă de bărbaţi care muncesc pe plantaţiile de banane, tineri români care s-au născut aici şi au dublă cetăţenie. Români care, într-un fel sau altul, trăiesc la tropice bucurându-se de valurile Atlanticului, de clima blândă şi de alizee cu mulţi ani înainte ca noi să credem că am descoperit roata.

Administratorul de la complexul rezidenţial unde am locuit noi până acum zece zile este român. Îl cheamă Cornel (el se recomandă străinilor ca Cornelius, foarte amuzant), este născut în Oradea, are cam 30 de ani şi trăieşte pe insulă (în Playa de Las Americas) de 13 ani. Jobul lui de administrator (pe care-l are de vreo trei ani) îi aduce lunar cam 1.500 de euro şi este ok, chiar dacă nu e un salariu tocmai mare din punctul de vedere al unui spaniol. A ajuns să stâlcească anumite cuvinte româneşti şi şi-a pierdut mult din accent. Când l-am cunoscut ni s-a părut un om bun, acum de la problemele pe care le avem cu fostul proprietar, Giancarlo (cu care Cornel e cât de cât prieten), ne-am dat seama că este un laş şi un om fără cuvânt.

Tot în complexul Island Village Heights am mai întâlnit mulţi alţi români care stăteau acolo în chirie. O familie de tineri care aveau şi un copil de vreo cinci ani locuieşte la unul din apartamentele de la piscină (adică un fel de penthouse), alţii la etajul unu, alţii la etajul trei. Toţi tineri, până în 35 de ani. N-am intrat în discuţii cu ei tocmai din cauza atitudinii lor reci. Când ne-au auzit vorbind româneşte, au tăcut şi au trecut pe lângă noi muteşte. Dan ne-a explicat, şi am ajuns şi noi să ne dăm seama de acest adevăr, că românii sunt foarte răi, invidioşi, circumspecţi, egoişti, negativişti, bârfitori. Şi românii de pe aici ştiu asta despre români astfel că se evită unii pe alţii (nu toţi, dar mare parte), ca să nu interacţioneze cu invidia, răutatea, egoismul, negativismul, bârfa şi restul de lucruri cu care este populat universul unui român.

Spre exemplu, la barul unde mai mergeam noi la net în San Eugenio, Hernandez, la o masă erau nişte români. Două familii, până în 40 de ani, cu tot cu copii. Vorbeau tare, râdeau zgomotos, scoteau şi cuvinte porcoase din când în când, se amuzau, se simţeau bine. În româneşte. La plecare, Seb i-a salutat, tot în româneşte, ca să le arăte că nu sunt singuri pe lume şi că nu-i frumos să înjuri în public doar pentru că tu crezi că cei din jur nu înţeleg ce spui. Ei ce-au făcut? Au răspuns la salut în spaniolă Adios! Hasta luego! Poftim educaţie.

La cursa de motocros de la San Miguel de Abona am cunoscut alţi români, din Bistriţa, două familii stabilite în Tenerife (în nord) de 15 ani. Unii din ei aveau un atelier de reparaţii auto şi, pentru că nu mai mergea treaba foarte bine, capul familiei se băgase şi distribuitor de ziare. Bărbatul din cealaltă familie lucra în construcţii şi omul la care lucra (italian) era unu’ mare în compania Youthstream, organizatorul Grand Prix-urilor de motocros (MX GP). Oamenii s-au arătat foarte încântaţi să găsească alţi români tocmai acolo, la o competiţie de motocros, şi au părut mai relaxaţi decât românii-români, semn că 15 ani de trai într-o societate occidentală i-au schimbat.

Ne întâlnim zilnic cu români care trăiesc aici, în Tenerife. Îi vedem în supermercado, în agromercado, pe promenadă, pe plajă, la piscină, în autobuz, în parfumerii, peste tot. Cu unii (familie cu doi copii mari, adolescenţi) am intrat în vorbă în supermercado Mercadona. De fapt, tot Seb. I-a auzit vorbind româneşte la raionul de fructe şi legume şi i-a interpelat. Erau de vreo cinci ani pe insulă, au răspuns cam evaziv la întrebările noastre curioase gen cu ce vă ocupaţi? unde locuiţi? şi întrevederea s-a încheiat în mai puţin de un minut cu sfatul băiatului lor mare luaţi ceapă la plasă, că pică mai ieftin kilogramul.

Când vine vorba de PR-i, apăi cam unul din zece este român. De treci pe promenadă unde restaurantele, cafenelele şi barurile sunt lipite unul de altul, dai de minim trei români într-o jumătate de oră. Ei te invită să mănânci în restaurantul pentru care lucrează, tu, sătul şi enervat de atâţia PR-i şi agresivitatea lor mergi mai departe fără să răspunzi, ei cred că nu te-au nimerit bine cu limba vorbită aşa că trec repede la un scurt interogatoriu italiano? aleman? ruski? ungaro? tu zici că n-ar fi rău să-i dai de ştire că nu te-a ghicit, zici rumano şi bam! urmează Eşti român? De unde din România? Aşa l-am cunoscut pe Florin, instructorul de golf, care trăieşte la Ibiza şi a venit în extrasezon în Tenerife ca să mai facă un ban. Florin ne-a lăsat o bună impresie pentru că este un român atipic. E el mai zăpăcit, dar are tone de bun simţ şi este foarte altruist (s-a întors în Ibiza de vreo lună, cam de la începutul sezonului estival în Baleare).

Un alt PR pe care l-am cunoscut cât lucram la şcoala de surf este Daniel. Omul ăsta este românul clasic (o să vă supăraţi că generalizez într-una), pus pe înşelat şi căpătuit. Are până în 40 de ani, e din Timişoara şi trăieşte în Tenerife de 4 ani cu soţia şi cei doi copii (unul de 5 ani, celălalt de aproape 2 ani, născut aici). Când au venit, el s-a angajat la plantaţia de banane de lângă noi, cu intrarea lângă Siam Park. Au primit de la patroni casă pe plantaţie (i se scădea din salariu de salahor chiria şi taxele de întreţinere). După un an şi ceva luni, Daniel s-a certat cu şefii şi şi-a dat demisia. N-a plecat însă şi din casă, pe care a continuat să o ocupe în mod abuziv. Chiar el ne-a spus sub formă de laudă toate aceste detalii ca uite ce isteţ sunt eu. În Spania e foarte greu să scoţi un chiriaş afară din locuinţă, iar dacă chiriaşul mai are şi copii, atunci doar pe calea justiţiei se poate rezolva. Daniel a profitat de locuinţă gratis cu apă gratis şi electricitate gratis timp de mai bine de doi ani. În ăst timp s-a angajat ca PR la o cafenea din Las Americas. Bani îi mai intrau în cont şi de la statul spaniol, ca alocaţie creştere copil sau ceva în acest gen (aproximativ 500 de euro/lunar, din spusele lui, trebuie să verific). Acum o lună s-a încheiat procesul şi patronul a câştigat dreptul de a-l da afară din casă. Daniel are termen până la sfârşitul lunii august ca să elibereze locuinţa. S-a întâlnit Seb cu el acum câteva zile şi era tare supărat. I-a zis ceva în genul Nu mai merge, fratele meu, în Tenerife. Cred că plecăm în Italia.

Şi sunt atâţi de mulţi români încât şi la poliţie dai de un funcţionar canariot ce ştie româneşte. A mers săptămâna trecută pentru rezidenţă şi NIE o prietenă de-a noastră româncă şi a dat tocmai peste un poliţist care i-a vorbit în româneşte. Na, poftim. Cred că dacă Spania iese bine din criză, în vreo 20 de ani o să introducă în şcoli limba română ca limbă străină obligatorie.

În afară de românii rezidenţi sau cetăţeni spanioli deja, întâlnim mereu şi turişti prin Tenerife. Majoritatea au comportament de oameni needucaţi sau cu o brumă de educaţie sau cu educaţie dar anturaj prost. Asta e concluzia mea personală, pentru că din vreo şase-şapte grupuri de turişti români pe care i-am văzut pe plajă în ultimele două-trei săptămâni (cât timp munceam ca model la costumele de baie), doar un singur grup era de oameni distinşi: vorbeau încet, calm, frumos, Dragă, mergi în apă? Ce facem mâine, Aqualand sau Jungle Park? Dă-mi şi mie cu cremă pe spate, te rog! şi mi-au dat impresia a fi nişte intelectuali cu mare bun simţ. Restul, ţărani de oraş. Cei de ieri de pe Playa La Pinta, se comportau ca nişte maimuţe scăpate de la zoo. Alţii, pe Playa Troya în urmă cu vreo zece zile (tot două familii de tineri de până în 35 de ani), m-au văzut că prezint costume de baie. Cum s-au crezut în mare siguranţă şi nu s-au gândit că pot fi româncă şi să înţeleg ce vorbesc ei, un bărbat zice Ia uitaţi-vă ce freză are asta! chiar când eu treceam pe lângă ei. Merg mai departe, ei continuă discuţia, râd, mai zic ceva, iar râd, eu ajung din nou în dreptul lor cu alt costum de baie, o nevastă întreabă Da’ ce vrea asta? Iar răspunsul a venit promt şi cu indiferenţa individului care crede că e buricul pământului şi conduce lumea Ei, vinde nişte căcaturi. Ăştia sunt românii. Nici nu m-am gândit să-i salut ca să vadă că totuşi n-au fost deloc la adăpostul unei limbi străine în Tenerife, pentru că eram îngrozită de răutatea lor de-a dreptul gratuită.

Morala acestui articol nu este “feriţi-vă de români”. Cred că, de fapt, nu e nicio morală. E doar o relatare a experienţelor noastre româneşti în Tenerife.

Nu, nu Seb a scris pe maşină

*later edit: după ce am postat acest articol, am ieşit la depus CV-uri. În nici 500 de metri de la plecarea de acasă am găsit această maşină nici foarte murdară dar nici curată cu clasicul îndemn românesc pe geam: Spală-mă în morţii mătii!

Mai e ceva de spus?

Be Sociable, Share!

20 Comments

  • Dan spune:

    cam asta e romanul. din pacate la noi exceptiile sunt cele pozitive si nu cele negative.

  • oana spune:

    Imi pare rau ca ati avut astfel de experiente.Totusi,nu cred ca doar romanii se poarta atat de oribil.Uite,de exemplu,am fost anul trecut in Mallorca.Stii care erau cei mai nesimtiti turisti?Turisti care vomitau pe plaja ,vorbeau f.tare,fugeau si se hahaiau?Englezi si nemti.E drept ca erau adolescenti…

  • Orin spune:

    Aş vrea să nu înţeleg ce spui, dar am întîlnit şi eu, turistă fiind, atîţia români lîngă care m-am ferit să vorbesc româneşte, că mi-era ruşine cu ei! Şi mi-e ciudă că nu îi pot condamna prea tare nici pe unii dintre italieni sau francezi care, după ce aflau că sînt româncă, aveau o reacţie de genul… trei paşi înapoi! Asta după ce, în prealabil discutaseră cu mine în limba lor nativă fără nici o problemă, tot un zîmbet!

  • sinsdesign spune:

    Imi este rusine sa merg ca turist in afata tarii tocmai pentru ca aceste primate sunt peste tot si ne fac de rusine. Ai mare dreptate in ce spui, si ai fost chiar draguta in exprimare. Mi se rupe sufletul si nu inteleg de unde atata rautate, invidie ca prostia ar avea o explicatie. Comunismul ne-a invatat ca e bine sa fii prost. Neghiob sa fii, noroc sa ai.

  • svea spune:

    Din păcate, aşa stau lucrurile cu românii din afara graniţelor. Foarte multe neamuri proaste, cu nasul pe sus, degeaba! Ceea ce ai descris tu e trist, dar extrem de adevărat! :( Bine, nu trebuie să generalizăm, dar mârlănia, făţărnicia şi răutatea, ca să enumăr doar câteva din “calităţile” românului se fac simţite din plin, mai ales când el, românul, păşeşte pe plaiuri străine :(

  • Alin spune:

    Asta a facut democratia, a “egalat” maimutoii cu oamenii. Toti manelistii si gangavii au prins ideea ca au aceleasi drepturi ca si oamenii, ca e suficient sa te nasti si restul ti se cuvine de drept. Si eu care tocmai de aia vroiam sa ma mut in Tenerife , sa scap de bipezii astia vorbitori de limba (aparent) romana. Nu stie careva, pe la Polul Nord am ceva sanse …? ::)

  • Diana spune:

    Sa stii ca ai dreptate, din pacate. Acum 2 ani am fost si noi in California cu programul Work and Travel si bineinteles, acolo mai erau si alti studenti romani ca si noi din alte orase din tara. Nu stiu cum sa-ti spun, mergeau pe strada si tot sub adapostul limbii lor se apucau sa zbiere, sa rada de femeile supraponderale, sa le jigneasca cu injuraturi romanesti de-ti venea sa te bagi in pamant. Si ele cum nu intelegeau, zambeau frumos ca femei educate ce erau. Ideea e ca ne era rusine sa ne petrecem timpul cu ei si drept urmare ne-am cam izolat de ei, stateam in locuinte separate (sa nu mai spun ce mizerie isi lasau unde locuiau, cat zgomot faceau, etc)

  • dobrin spune:

    sal!aveti mare dreptate in acest articol.voi sunteti doar la inceput…o sa mai aveti muuuuuuuuuulllllteeeeeeeee experiente cu ,,romanii in strainatate,,

  • Stefan J. spune:

    Astia din pacat sunt romanii si din Romania, nu sunt deloc mai speciali in tara ca in strainatate – doar ca mai rar ajungi sa le asculti toate prostiile pe pamant romanesc – ai un filtru mereu activat.
    Insulele canare sunt bazate pe turism si agricultura – locurile perfecte pentru cei care cautau munca necalificata.
    Astia suntem, un popor estic agresiv, iubitor de capitalism, de carti de credit frumos colorate si supermaket-uri frumos luminate.
    Pe de alta parte cata lume a intrebat de partea culturala a insulei, cati au intrebat daca exista un teatru, ce activitati inafara de cele turistice pot gasi pe insula ?
    Nu trebuie sa ne facem griji ca doar poporul roman e lipsit de obraz, noi doar avem o proportie mai mare, dar nu sunt departe nici englezii, pakistanezii, chinezii, nemtii, etc. – singura diferenta fiind procentul.
    Dobrine si cate experiente ai avut cu romanii in Romania ?- de la vecinul care iti zgarie masina ca ai parcat pe locul lui si ¨doamna administrator¨ de bloc Bucurestean care se uita si in punga de gunoi ca sa stie tot ce faci tu in casa ?! :)
    Eu am intalnit peste tot in Europa si tineri romani care sa iti faca placere sa vorbesti cu ei, inclusiv in Spania.

    O vara frumoasa! :)

  • ioana spune:

    Ai perfecta dreptate. Si eu am trecut prin astfel de experiente in Tenerife. Din pacate…

  • Roxana spune:

    am avut si noi experiente neplacute cu unii romani de pe-aici, dar asa cum mentiona si Stefan, exista si alte natii care au uscaturile lor, doar ca procentajul e diferit;si chinezii, filipinezii, indienii spre exemplu sunt barfitori sau invidiosi, insa diferenta este ca niciodata nu i-am auzit sa se barfeasca intre ei de fata cu alti “straini”, isi spala mai mult rufele in familie cum se zice.
    in Romania nu prea bagi in seama chestiile astea pt ca devii obisnuit cu ele, se intampla la tot pasul, dar acum stiu ca va deranjeaza pt ca, traind printe atatea alte natii, nu te astepti la asemenea atitudini chiar din partea celor de la tine din tara. este suparator, insa o sa vedeti ca in timp n-o sa-i mai bagati prea mult in seama. si asa cum spunea tot Stefan, exista si cunosc multi romani capabili si ambitiosi care au reusit sa se realizeze si cu care iti face placere sa vorbesti.
    asa ca nu fiti dezamagiti, rautati de gen romanesc o sa mai intilniti si cu alte ocazii :)

  • GoguPaleologu spune:

    Pentru doi romani plecati in lume in cautare de oportunitati (adica de orice poate aduce un beneficiu direct si imediat), nu puteti decat sa ramaneti uimiti de comportamentul conationalilor vostri.
    Va asteptati sa intalniti intelectuali stilati si miliardari in euro, grupuri sociale la care voi doi nu aveti acces din pacate. Asa ca, va marginiti sa judecati oamenii simpli, intalniti in imprejurari cotidiene.
    Romanii, evreii Europei, sunt cei mai priceputi si cu bun simt oameni dintre toti pe care-i puteti intalni in aceasta lume.
    Orice tigan rupt in fund si cutitar, va va ajuta cu o felie de paine, pe cand orice alta natie va va da cu flit.
    Sa nu judecam romanii plecati in escursie pe credit si care se bucura de fiecare secunda a vietii, cand pot uita de problemele si nevoile lasate acasa.
    Sunteti tineri si habar n-aveti ca acesti tigani nenorociti au zamislit elitele lumii acesteia.
    Romanii, popor muncitor, umil si modest, sufera transformari majore in aceasta perioada grea.
    Poporul roman va renaste si va deveni o putere in Europa, in cateva generatii.
    “Doi puscariasi priveau printre gratiile celulei. Unul vedea noroiul drumului, altul stelele de pe cer”.

  • Seb spune:

    Da Gogule, dar nu cred ca un român trebuie să fie “miliardar sau intelectual stilat” ca să aibă o brumă de bun simţ, iar a te bucura de fiecare secundă a vieţii în concediu nu e o scuză pentru mitocănie şi nesimţire. Nu cred că trebuie să ne facem că nu observăm astfel de lucruri ca să renască românii vreodată şi să devină o putere în Europa:)

  • ursa daniela spune:

    doamne,nu-mi vine a crede ce oameni ,romani fiind au sansa de a vizita unele dintre cele mai frumoase locuri..insa aceste uscaturi..se vor duce..
    unde le e locul.. cred ca indiferent ce natie ai fi bunul simt..si educatia ar trebui sa primeze..ce fericire sa dai peste un om..care-ti vorbeste aceeasi limba..si care fara sa vrem ne leaga un trecut..sa-i zic asa cultural..seb si je voi sunteti deosebiti..fie ca pamantul acesta sa se umple de oameni ca voi..

  • furios4you spune:

    am scris si eu pe cateva masini aici in romania dar nu cu mesaje asa vulgare. un simplu spala-ma si atat. asa isi da romanul cu firma`n cap, prin strainatate. de ce nu a-ti facut si voi un lucru umanitar sa-i spalati la saracul om masina?

  • anamaria spune:

    e foarte adevarat,aici romanii sunt foarte,foarte rai,invidiosi,fara bun simt.
    Cand am aj in Tenerife, in primele zile ma bucuram cand auzeam ca se vrb romaneste in jurul meu….dar acuma dupa,abia 4 luni,
    cand aud ca se vrb romaneste plec capul si merg mai departe.
    In Adeje unde locuiesc, 90% dintre romani sunt din aceiasi zona,acelasi oras sau comuna(in Romania),deci se cunosc de foarte multi ani.
    Dar spre uimirea mea multi dintre ei nu isi vrb ,nu se saluta.
    Urat foarte urat.

  • iar si iar spune:

    nu puteam sa dau de siteul vostru inainte sa platesc tot??? m-am curatat… am platit o groaza de bani pe un hotel aici ,pentru iulie, pentru luna noastra de miere , in speranta ca voi reusi sa gasesc un loc deosebit, pentru un moment special in viata noastra , un loc pe planeta asta fara ciorditori din tara noastra si alte specii de acest gen . si acum citesc ca tenerife e full de asemenea specimene!!! ca oriunde te duci e mai rau ca in obor etc

    Foarte tare!

    Daca tot mi-am luat teapa, exista vre-o locatie pe insula asta unde putem sta linistiti? am inchiriat o masina si de nu ma invart toata insula pentru o zona “pura”

    multumesc

  • Jeaninoasa spune:

    Nu crezi că exagerezi şi că faci din ţânţar armăsar?

  • iar si iar spune:

    chiar sper sa ma exagerez …uita-te mai sus de postul meu si vezi cam ce scrieti voi pe acolo … “e foarte adevarat,aici romanii sunt foarte,foarte rai,invidiosi,fara bun simt.” etc

  • romeo spune:

    imi pare rau sa aud ca si acolo sunt la fel unii romani si sincer nici eu nu ma asteptam sa fie asa multi,sper din tot sufletul sa nu am de a face cu ei si daca e sa-mi prieteni romani sa fie ca voi si ca mana aceea putina de romani care si pe ei ii gasesti peste tot adica,cu bun simt, respectuosi,bine crescuti si educati.numai bine