Toate aeroporturile din Insulele Canare au fost închise preventiv azi dimineaţă la ora 5, (7 ora României), din cauza norului de cenuşă, care ar fi prin zonă în următoarele 48 de ore.
Pentru Tenerife ar fi un dezastru să nu zboare din nou nimic. La primul val de cenuşă, Canarele au fost afectate serios, deşi norul nu era aici. Din fericire, cel puţin deocamdată, după ce vreo 80 de curse de dimineaţă au fost anulate, aeroporturile au fost redeschise, exceptând cel din La Palma, insula cea mai nordică din arhipelag, supranumită “Isla Bonita”, pentru că ar fi plină de vegetaţie. Nu vorbim mai multe până nu vedem şi noi. Aici aeroportul urmează să fie redeschis la 15.
Sperăm să nu stea prea mult norul de cenuşă pe culoarul de zbor Tenerife – Barcelona – Cluj Napoca şi Bucureşti Madrid – Tenerife, ca să nu ne dea peste cap planul de a face o vizită în ţară săptămâna viitoare.
Emigrează și în
- Petarde să fie? Nu prea, sună ca şi cum s-ar da cu tunul, cât de puternice să fie petardele ălea!? Artificii? Nici de revelion n-au răsunat aşa de tare jocurile ..Ian 3, 2011
- E pustiu zilele acestea pe plajele şi promenadele din sudul insulei. Seara după ora 22, abia dacă mai vezi turişti pe stradă. Totul din cauza norului de cenuşă, care ..Apr 24, 2010
-
Tenerife are peste 140 de plaje, naturale și artificiale. Majoritatea celor lungi și ample sunt artificiale. Fiind o insulă vulcanică, plajele ei naturale erau, și multe încă mai sunt, înguste, ..Mar 17, 2011
- Azi decolăm din aeroportul Tenerife Norte spre România, cu escală de 28 de ore în Barcelona (cazare la un hostel din Plaza Cataluna, 24 de euro cazarea). Detaliile acestui zbor ..Mai 20, 2010
-
Este aceeaşi cu diferenţa dintre femeie şi bărbat. Da, dintre o femeie care vrea să pară că nu ştie să gătească şi un bărbat care pune murături. Ce ies bune. ..Oct 26, 2010
Am citit ca atunci cand v-ati facut calculele, ati estimat ca o sa va ajunga banii cam 2 luni. Acum va intoarceti acasa fie pt putin timp… Sunt si banii un motiv pentru care sa va intoarceti acasa?
Dacă ai citit asta, nu ştiu de ce n-ai citit şi că noi ne-am cumpărat de la început bilete de avion dus-întors. Probabil ţi-a scăpat, că doar e dovedit faptul că oamenii mai degrabă citesc pe diagonală şi aruncă un comentariu decât să citească cu atenţie.
În articolul ăsta, scris în 25 februarie cât încă eram în preaviz la Patriciu, http://emigrantintenerife.info/2010/02/tenerife-casa-noastra-din-9-martie/ am publicat şi datele despre zboruri.
Iar în articolul ăsta, http://emigrantintenerife.info/2010/04/venim-in-tara-in-mai-si-cu-o-suta-de-euro-zburam-inapoi-in-tenerife-de-ziua-copilului/scris de Seb pe 13 aprilie, sunt date şi detaliile zborului de întoarcere în Tenerife. Tot aici stă scris şi de ce mergem în ţară.
Io gândesc că dacă banii erau motivul întoarcerii în ţară, pentru asta există transferuri bancare, Western Union şi alte drăcii care poartă banii prin lume. Nu e nevoie să te duci tu cu avionul acasă, după bani, că vin ei, dacă are cine să ţi-i trimită.
Tu ce te-ai gândit? Că am rămas fără bani şi mai cheltuim vreo 250 de euro (avion, trenuri prin ţară, cadouri pentru familie şi alte drăcii) ca să mergem să luăm bani de la rude?
Merci pt raspunsul prompt. Nu am inteles insa “virulenta” lui, intrebarea mea fiind simpla. Daca erau SI banii un motiv…atat.
Un da sau nu, sau pur si simplu, link-urile pe care le-ai pus erau suficiente, nu era nevoie de lamentari.
Da, intr-adevar banii pot circula pe WU sau Swift, dar ma gandesc ca e mai greu ca rudele sa va lichideze ultimele asset-uri pe care le aveati la Sibiu.
Scuze daca am deranjat cu intrebarea mea.
Păi Claudiu, ţi-am dat un răspuns virulent (poate prea virulent) pentru că este oarecum frustrant când văd că oamenii nu citesc articolele, nici măcar cele care sunt linkuite în articolul la care se comentează, şi se grăbesc să pună un comentariu.
Numai bine!