I-am răspuns DA lui Seb, că ce să fac, să refuz omul? Că doar cât s-a perpelit omu’ pân să mă ceară, câte socoteli şi-a făcut, ce probleme i-au străbătut căpşorul că nu are inelul cu care se spune că trebuie să ceri în căsătorie femeia… să-i mai dau şi eu bătăi de cap? Nu, de data asta nu. Că şi aşa îi fac multe clipe fripte “Seb, de ce n-ai făcut asta?”, “Seb, de ce n-ai făcut aşa?”, “Seb, adu-mi!”, “Seb, drege-mi!”. Mă şi mir de ce m-a cerut de nevastă, adică cât de mult poate să mă iubească acest om încât să treacă peste toate fiţele, figurile şi toanele pe care pot să le am într-o zi şi să-şi dorească să trăiască alături de mine toată viaţa? Este copleşitor, asta este. Deci ne luăm. Că dacă el de abia acum s-a hotărât să pună marea întrebare, io de mult l-am cerut. Unde să mai găsesc altul mai bun ca Seb? Nici în zece lumi de aş colinda şi nu aş reuşi. Nu-s vorbe patetice, e adevărul. Pentru cei care-l cunosc pe Seb, e uşor să înţeleagă asta: chiar este un om extraordinar de minunat.

Nunta o s-o facem cândva, cel mai probabil la anu’. Că acu’ nu-s bani. Adică putem să optăm pentru varianta cea mai simplă şi mai apropiată sufletelor noastre, mă refer la o nuntă în maxim şase persoane, pe plajă, în Punta del Hidalgo, la capelă. Dar aşa n-ar fi cu familiile noastre. Deci, mai aşteptăm să facem bani ca să-i aducem pe toţi în Tenerife, pentru nunta emigranţilor.

Be Sociable, Share!

•